Republica Moldova a demarat campania de vaccinare

Vaccin anti-COVID-19
Vaccin anti-COVID-19
2 martie 2021, 12:47

Primele doze au ajuns de dimineaţă la Spitalul Clinic Republican, iar prima persoana vaccinată din Republica Moldova a fost şeful Departamentului Anestezie şi Terapie Intensivă II, Alexandru Botezatu, transmit Moldpress şi Radio Chişinău.

„Ţin acest certificat de vaccinare cu aceleaşi emoţii cu care am primit diploma de absolvire, cu gânduri bune că în sfârşit există o speranţă. (…) Vaccinul este colacul de salvare”, a declarat medicul Alexandru Botezatu, citat de Deschide.md.

De asemenea, medicul a declarat jurnaliştilor că injectarea nu a fost dureroasă şi a îndemnat populaţia să se vaccineze.

Potrivit conducerii Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al Republicii Moldova (MSMPS), primii vor fi vaccinaţi medicii de la terapie intensivă şi cei din secţiile cu profil COVID-19. Ulterior, de vaccin vor beneficia toţi angajaţii din sistemul medical.

Sâmbăta trecută, în Republica Moldova au ajuns primele 21.600 de doze de vaccin AstraZeneca donate de România. Dintre acestea, 10.800 de doze vor ajunge în următoarele zile în spitalele din republică, iar 1.800 de doze vor fi trimise instituţiilor medicale din stânga Nistrului.

Conducerea MSMPS a precizat că monitorizarea procesului de vaccinare va fi făcută prin intermediul unei platforme, iar datele vor fi raportate la Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică (ANSP) şi MSMPS.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite