Furnizorii de energie reacționează după acuzațiile ANRE: Acuză defăimări și cer Ministerului Energiei să urgenteze plățile pe care le datorează de mai multe luni

Reprezentanții furnizorilor de energie și gaze reacționează după ce ANRE i-a acuzat că au crescut artificial prețurile ca să încaseze mai mulți bani de la stat, ca urmare a plafonării și compensării prețurilor. Ei spun că acesta este un atac și o defăimare la adresa lor, într-un moment în care creditează statul cu miliarde de lei, de peste jumătate de an.

07 Iunie 2022, 17:17 (actualizat 07 Iunie 2022, 20:32) Știrile TVR |

Acuzați de ANRE că au apelat la metode incorecte pentru a obține mai mulți bani decât li se cuvin, furnizorii cer să li se prezinte direct acuzațiile și somează Ministerul Energiei să se urgențeze plățile pe care le așteaptă de mai multe luni.

Dana Daraban, director executiv, ACUE (Federaţia Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie): „Nu există un document oficial sau o comunicare către federația ACUE sau membrii ei, care să explice acele note parțiale apărute ieri în presă. ANRE ar trebui să încurajeze un dialog corect și onest. Dacă sesizează problema, să le notifice direct furnizorilor, conform procedurilor în vigoare și furnizorii vor reface documentația conform celor recomandate.Vedem încă o acțiune, poate neintenționată, de atac la adresa furnizorilor care sunt, pe nedrept, blamați și fac obiectul unei defăimări”.

Autoritatea de reglementare suspectează că unii furnizori ar fi manipulat piața. ANRE susține, într-un document, că unii furnizori au crescut artificial prețurile, casă încaseze sume mai mari de la stat. Printre metode: achiziții intragrup la prețuri exagerate sau încheierea de acte adiționale la prețuri mai mari după publicarea ordonanței privind plafonarea și compensarea.

Ministerul Energiei a început recent plățile către furnizori. Reprezentanții furnizorilor estimează că sumele reprezintă doar 5-10% din total, ceea ce îi lasă fără bani pentru achiziții noi, mai ales că se apropie perioada în care sunt obligați să facă stocuri pentru sezonul rece. ANRE susține că decontările s-au blocat deseori, deoarece legislația este neclară și ar trebui modificată.

Eugenia Gusilov, director Romanian Energy Center: „Ar trebui întâi să investigheze înainte de a ieși public și, în funcție de ce constată, să iasă public. dar da, putem constata că sunt aceste întârzieri la plată, la compensare,  cât și faptul că regulile după care se desfășoară nu au fost clare și date imediat. A existat acea întârziere. Dacă există suspiciuni de manipulare a pieței, acestea trebuie investigate separat de ANRE, care e instituția cea mai în măsură să emită o judecată, un verdict pe tema asta”.

Prețurile energiei și gazelor au fost plafonate în noiembrie, iar, apoi, măsurile de protecție pentru populație și companii au fost modificate și prelungite până în aprilie.

CITEȘTE ȘI: ANRE: Unii furnizori de energie şi-au crescut artificial preţurile, pentru a primi mai mulţi bani de la stat

 

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 22°C 21°C
IASI 22°C 21°C
CLUJ 20°C 20°C
CONSTANTA 20°C 20°C
CRAIOVA 21°C 20°C
BRASOV 19°C 19°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI