Reportaj pe Rusia 24. Luptătorul Albert Saritov, medaliat cu bronz la JO pentru România, ar fi făcut parte dintr-un grup infracţional

23 noiembrie 2017, 10:28

Academia de lupte „Dmitri Mindiaşvili” din Krasnoyarsk produce luptători de front, spun jurnaliştii televiziunii de ştiri Rusia 24. Mulţi luptători musulmani au ajuns să facă parte din grupări paramilitare şi chiar din temuta organizaţie teroristă ISIS.

Ramazan Saritov, fratele lui Albert Saritov, practicant de lupte libere, a fost militant cecen iar în 2012 a fost omorât de poliţie într-o misiune specială în oraşul Hasaviurt din regiunea Daghestan.

Despre Albert Saritov s-a spus că în urmă cu mai mulţi ani ar fi făcut parte dintr-un grup infracţional. În mai 2009, Beslam Ceghiev, de două ori campion mondial la lupte, a intrat in Ministerul de Interne din Cecenia unde a detonat o bombă. În 2014, Ahmed Cickiev, luptător din regiunea Daghestan, a plecat în Turcia sub pretextul participării la o competiţie şi a trecut graniţa în Siria unde s-a înrolat in gruparea ISIS. Ulterior, acesta a apărut într-o înregistrare executând un prizonier.

Un alt luptător, Israel Kasumov a primit o pedeapsa un an de închisoare pentru că a promovat gruparea ISIS pe site-urile de socializare.

Albert Saritov se antrenează în cea mai mare parte din timp Rusia. Acesta a devenit cetăţean român în 2016 şi a participat sub tricolor la Jocurile Olimpice de la Rio unde a obţinut medalia de bronz. Este legitimat la Clubul Steaua şi a fost inclus în programul de elită „SAMURAI 2020” al COSR în perspectiva Jocurilor Olimpice de la Tokyo.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite