Renovat cu sprijinul întregii comunităţi. Staţionarul 3 al Spitalului Județean din Reşiţa a fost complet refăcut

22 septembrie 2021, 16:49

Aşa arăta Stationarul 3 al Spitalului Județean din Reșița iarna trecută, unde erau internați pacienții infectați cu Covid.

După ce imaginile au stârnit revolta oamenilor, în acel corp de clădire s-a făcut o igienizare de urgență. Însă nu și reparații.

Sute de voluntari și donatori s-au implicat imediat în campania Adoptă un Salon, lansată de o organizație non-guvernamentală.

Peste 120 de spații au fost curățate, reparate și zugrăvite. Instalațiile sanitare și electrice, geamurile și ușile, totul a fost schimbat. Printre voluntari au fost și jandarmii și pompierii.

Medicii le sunt recunoscători voluntarilor.

Și de la bugetul local au venit bani care au mers către refacerea instalației de oxigen, necesară pacienților Covid.

Autoritățile județene au identificat terenul pentru construcția noului spital și au demarat licitația pentru studiul de prefezabilitate.

Suma necesară, estimată la 150 de milioane de euro, ar urma să fie alocată de Ministerul Sănătății.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă