Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES

Religia, obiect de studiu la clasa pregătitoare. Vezi ce vor învăţa copiii

Copiii care vor merge din toamnă la clasa pregătitoare vor studia şi Religia. Orele de religie în şcoli au stârnit de fiecare dată dezbateri aprinse între părinţi, profesori şi preoţi. Programa pentru această materie se află în dezbatere publică.

29 Februarie 2012, 20:16 |
Copiii de 6 ani vor învăţa jucându-se

Astfel, potrivit programelor şcolare, publicate de site-ul Hotnews.ro, copiii de la clasa pregătitoare vor studia şi Religia, iar lista conţinuturilor este elaborată de către fiecare cult din România ce are drept de predare în sistemul de învăţământ, permiţând orientarea către teme relevante pentru fiecare dintre acestea.

Pentru cultul ortodox, majoritar de altfel în România, programa şcolară include trei teme majore şi alte două dedicate marilor sărbători creştine – Naşterea Domnului şi Învierea Domnului.

Care sunt marile teme studiate:

  • Dumnezeu ne-a creat din iubire, după chipul Său - Omul, cea mai importantă fiinţă de pe pământ; Sunt copilul lui Dumnezeu şi al părinţilor mei; Ce înseamnă să fii creştin; Cum vorbesc cu cei din jur; Ce simt faţă de ceilalţi; Cum mă comport ca un creştin; O zi din viaţa mea de creştin
  • Dumnezeu ne-a creat pentru a ne ajuta unii pe alţii - Familia mea; Sunt creştin şi la şcoală; Primii mei prieteni; Preotul în viaţa mea; Creştinii din biserica mea; Oamenii din lumea întreagă
  • Dumnezeu este întotdeauna cu noi - O lume frumoasă, dăruită de Dumnezeu omului; Iisus Hristos şi copiii; Maica Domnului, mama noastră din Cer; Îngerii, ocrotitori ai oamenilor; Sfinţii, prietenii lui Dumnezeu şi ai copiilor
  • Naşterea Domnului, darul lui Dumnezeu pentru oameni - Naşterea Pruncului Iisus, bucuria copiilor; Cum sărbătoresc Crăciunul
  • Învierea Domnului, împlinirea darului lui Dumnezeu - Bucuria copiilor la Florii şi la Paşti; Cum sărbătoresc Paştile

Iată ce metode, potrivit programei, vor folosi învăţătorii la orele de religie:

  • învăţarea prin descoperire, pornind de la seturi de imagini din diferite categorii (icoane, ilustraţii cu conţinut moral, fotografii care reflectă aspecte din viaţa religioasă proprie sau a familiei, imagini ce fac referire la acţiuni şi elemente liturgice etc.);
  • învăţarea problematizată, prin crearea de situaţii-problemă pornind de la diferite elemente din sfera morală (de exemplu, pilde, învăţături religioase, studii de caz);
  • jocul de rol cu diferite teme (Ce ai face dacă ai fi în situaţia...?; Ce face un creştin la biserică/la şcoală/acasă/pe stradă...? Aşa da/Aşa nu), pentru identificarea unor aspecte privitoare la domeniul religios şi moral, pentru analizarea şi evaluarea critică a unor situaţii din diferite grupuri de apartenenţă sau pentru exersarea unor practici cu caracter moral-religios;
  • studiul de caz, pentru analizarea unor situaţii pornind de la experienţele de învăţare şi de viaţă ale elevilor;
  • conversaţia euristică, pentru identificarea, împreună cu elevii, a unor soluţii şi rezolvări la diferite situaţii din viaţa de zi cu zi, pentru evidenţierea trăsăturilor morale ale personajelor biblice sau din diferite povestiri cu conţinut moral etc.

Aceeaşi programă, aflată în dezbatere, le propune dascălilor unde şi cum să desfăşoare orele de religie. Iată câteva exemple:

  • Învăţăm în sala de clasă – În sălile de clasă, profesorul poate organiza diferite activităţi de predare-învăţare cu elevii: lecţii obişnuite de prezentare de noi teme, întâlniri cu personalităţi relevante pentru domeniul religiei, discuţii pe teme religioase cu părinţi sau cu alţi membri ai comunităţii etc.
  • Mergem la bibliotecă – Profesorul de religie, împreună cu elevii, poate organiza ora de religie la biblioteca şcolii sau la altă bibliotecă din comunitate. În aceste contexte de învăţare, elevii pot fi încurajaţi şi susţinuţi: să cunoască se familiarizeze cu spaţiul blibliotecii; să observe cum se caută o carte; să participe la întâlniri cu diferite personalităţi.
  • Vizităm biserica – Biserica este un spaţiu cu înalte valenţe educative pentru ora de religie. Profesorul poate organiza vizite la biserică cu elevii cu diferite ocazii şi scopuri: pentru participarea si observarea anumitor slujbe bisericeşti; pentru a primi Sfânta Împărtăşanie; pentru discuţii cu preotul pe teme religioase sau pentru a organiza în comun diferite evenimente importante pentru comunitate ori activităţi de întrajutorare a membrilor acesteia.
  • Ieşim şi în alte spaţii din afara şcolii – Profesorul de religie şi elevii pot derula activităţi de învăţare şi în alte contexte nonformale de educaţie, precum: mersul la cinematograf pentru vizionarea unui film pe teme religioase/relevante din perspectiva acestei materii de studiu; participarea la diferite discuţii relevante pentru ora de religie; vizitarea unor muzee. Tot aici se pot organiza şi activităţi de învăţare în spaţii informale de educaţie: de exemplu, plimbarea pe stradă/prin parc pentru observarea comportamentelor oamenilor şi analizarea acestora din perspectiva moralei religioase.
  • Mergem în excursii tematice la mănăstiri sau alte lăcaşuri de cult – Profesorul de religie poate organiza excursii cu elevii, pe un traseu care să cuprindă o serie de mănăstiri sau alte aşezăminte religioase cu o anumită semnificaţie pentru comunitatea sau regiunea respectivă. În acest context, se pot organiza discuţii cu specialiştii din muzeele mănăstirilor, se pot iniţia dialoguri cu unii duhovnici, se observă sau se descriu spaţiile sau obiectele cu caracter sacru.
  • Căutăm pe Internet informaţii şi imagini cu caracter religios – În afară de faptul că unele lecţii sau teme pot utiliza platforme educaţionale, profesorul poate să descopere pe Internet, împreună cu elevii, informaţii relevante despre specificul vieţii religioase din spaţiul proxim sau din alte arealuri geografice şi culturale, poate urmări secvenţe muzicale, filmice, liturgice ce sunt corelate cu temele planificate.

 

 

 

 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SOCIAL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 28°C 28°C
IASI 29°C 27°C
CLUJ 26°C 27°C
CONSTANTA 25°C 22°C
CRAIOVA 29°C 29°C
BRASOV 26°C 26°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 24 Mai 2018, 19:08
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 24-05-2018
Deschidere: 8345.65
Maxim: 8368.89
Mimim: 8263.83
Variatie: -0.97%
BRD
13.00
1.07%
TLV
2.40
0.63%
SNG
35.50
0.85%
SNP
0.32
5.73%
FP
0.97
0.1%
TGN
384.50
1.18%
SIF2
1.27
0%
TEL
20.60
1.44%
SIF3
0.22
1.39%
EBS
174.65
1.48%
ARHIVĂ ȘTIRI