Ipoteze pentru noul an școlar. Dacă incidența ajunge la peste șase la mie, toți elevii vor învăța în online. Măștile textile vor fi acceptate

Miniștrii Educației și Sănătății pregătesc ordinul comun cu regulile ce trebuie respectate de elevi și cadre didactice în noul an școlar. Autoritățile s-au răzgândit în privință măștilor pe care elevii trebuie să le poarte la scoală. Ar putea fi permise și cele din material textil, nu doar cele de tip medical. Iar părinții trebuie să completeze un formular în legătură cu vaccinarea copiilor.

31 August 2021, 12:24 (actualizat 31 August 2021, 14:11) |

După o ședință care a durat mai bine de trei ore, ministrul Sănătății, cel al Educației și secretarul de stat Raed Arafat au ajuns la o concluzie. Dacă incidența va ajunge la peste șase la mie, atunci toți elevii vor învăța în online, cu excepția preșcolarilor și a celor care învață în școlile speciale.

În această perioadă se cumpără tablete, pentru ca acest sistem online să poată funcționa.

Miercuri, ministrul Educației va anunța ce restricții trebuie să respecte elevii.

În privința măștilor, ministrul afirmă că recomandarea este de purtare a măștilor medicinale, dar sunt permise și cele textile. Urmează să se ia o decizie clară și să fie prezentată oficial, miercuri.

Doar elevii și profesorii care prezintă simptome vor fi testați. Contacții persoanelor infectate cu SARS COV 2 au dreptul să fie testați de DSP. În cazul elevilor este nevoie de acordul părinților.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 13°C 13°C
IASI 11°C 13°C
CLUJ 11°C 12°C
CONSTANTA 9°C 12°C
CRAIOVA 11°C 11°C
BRASOV 11°C 13°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI