Reguli noi pentru şcoli în scenariul roşu. Prezenţa fizică la cursuri va fi permisă în anii terminali pentru jumătate din clasă

7 martie 2021, 20:34

Prezenţa fizică la cursuri în scenariul roşu va fi permisă în anii terminali numai pentru jumătate din clasă, ca să fie asigurată distanţa fizică. Până acum, doar preşcolarii şi elevii din învăţământul primar puteau merge la școală, în localităţile cu incidenţa peste 3 la mie.

Realitatea din ultima lună a arătat că jumătate dintre elevii din ani terminali au lipsit – spune ministrul Educației: fie au în familie persoane vulnerabile, fie au ei probleme de sănătate.

Tocmai pentru a mai recupera din pierderi, elevii pot merge la şcoală la pregătire.

225 de mii din aproape trei milioane de elevi s-au înscris până acum pentru orele remediale. Nevoia este însă mult mai mare, aşa că au fost eliminate termenele-limită pentru înscrieri.

Masca de protecţie Nu va mai fi obligatorie la orele de sport în aer liber. Ministerul speră că va fi rezolvată şi problema testării anti-COVID. Până acum, doar cinci mii din cele 1.150.000 de teste distribuite în toată ţara au fost folosite.

În ultima săptămână, au fost confirmate puţin peste 200 de infectări în rândul elevilor şi aproape 300 la personalul din şcoli.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite