Reguli mai aspre în privința standardelor de poluare pentru autoturisme

4 octombrie 2018, 19:25

Potrivit propunerii Parlamentului European, emisiile autoturismelor vor trebui să fie reduse cu până la 40% față de media de 118 grame de dioxid de carbon pe km cât este în prezent. Țintele însă și valorile exacte nu au fost stabilite acum.

Mai mult decât atât, din 2030, la nivelul Uniunii, 35% dintre mașinile noi vor trebui să fie hibride sau electrice.

Prin astfel de măsuri, Uniunea vrea să combată poluarea resimțită tot mai grav, mai ales în marile orașe.

Un studiu realizat de cercetătorii germani în 2018 arată că impactul poluării din trafic este cel mai grav în cazul copiilor. Asta din cauza dioxidului de azot. O substanță care, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, este cancerigenă.

Dioxidul de azot este emis de eșapamentul mașinii, aproape de nivelul solului și, din această cauză, afectează cel mai mult copiii și animalele de companie. Aceștia respiră cu până la 37% mai multe particule nocive.

Potivit ultimelor studii, mașinile diesel sunt principalele responsabile pentru emisiile de dioxid de azot care la nivel european cauzează anual moartea prematură a 75.000 de persoane.

Din cele aproape 6 milioane de mașini înregistrate în România, jumătate sunt diesel.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite