Regulament Școlar: Fără telefoane mobile la ore, fără elev de serviciu și fără sancţiuni pentru școlarii care nu poartă uniformă

10 ianuarie 2018, 13:30

Măsurile, susținute de părinți, îi nemulțumesc însă pe elevi, care nu sunt de acord să-și lase telefoanele într-un dulap, la începutul cursurilor.

Adolescenții consideră că li se încalcă dreptul la propietate. Profesorii s-au plâng tot mai des că elevii cu telefoane mobine deranjează orele și stau pe rețelele de  socializare în loc să fie atenți la cursuri.

Așa că folosirea gadgeturilor va fi interzisă complet în timpul orelor. Vor sta depozitate într-un dulap. Folosirea telefoanelor este interzisă și prin Statutul elevului.

”Avem o încălcare a Constituției României prin această măsură. Avem o limitare a posesiei asupra unui bun personal”, spune Alexandru Mandu, președintele Asociației de Elevi din Constanța.

Potrivit noului Regulament Școlar, elevii nu vor mai face de serviciu pe școală, iar folosirea notelor că mijloc de corecție este interzisă. Elevii nu vor mai avea voie să fumeze la școală, dar, în aceleași timp, nu mai pot fi sancționați dacă vin fără uniformă la cursuri. În schimb, sunt amendați părinții care nu-și trimit copiii la școală în perioada învățământului obligatoriu, cu sume între 100 și 1.000 de lei.

Toate modificările făcute de Ministerul Educației pot fi consultate AICI.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite