Regizorul canadian Paul Haggis a fost arestat în Italia pentru agresiune sexuală

Paul Haggis
Paul Haggis
20 iunie 2022, 12:42

Regizorul, în vârstă de 69 de ani, se afla în Italia pentru a participa la festivalul de film Allora fest, cu filmul său ”Crash”, premiat cu Oscar.

Potrivit procuraturii, Haggis a forțat o străină pe care o cunoscuse înainte de festival, să întrețină relații sexuale cu el. După două zile în care ar fi abuzat-o, regizorul a dus-o pe femeie în aeroportul din Brindisi și a abandonat-o, în ciuda stării fizice și psihice precare a acesteia.

Tânăra a fost transportată la spital, unde a primit îngrijiri medicale după un protocol folosit în Italia pentru victimele violenței față de femei. Scenaristul neagă acuzațiile, iar avocatul acestuia a transmis că Haggis este complet nevinovat și dispus să coopereze cu autoritățile pentru ca situația să se clarifice în cel mai scurt timp.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă