Regim de alertă întărit la Moscova. Primarul Sobianin: În acest stadiu, nu sunt schimbări pentru locuitori

Moscova Rusia
Moscova Rusia
19 octombrie 2022, 20:41

„În aplicarea decretelor (semnate de Putin), vom lua măsurile necesare pentru a ameliora securitatea instalaţiilor civile şi a instalaţiilor critice”, a declarat Sobianin, potrivit unui comunicat postat pe blogul său.

„În acelaşi timp, trebuie să spun că, în acest stadiu, nicio măsură nu a fost pusă în aplicare pentru a limita ritmul normal al vieţii în oraş”, a ţinut Sobianin să sublinieze, în condiţiile în care regimul de alertă întărit ar putea duce la impunerea unor restricţii de deplasare şi a unei securităţi întărite. În oraș, prezenţa poliţiei este deja una importantă.

Potrivit decretului, regimul de alertă întărit este instaurat în districtul federal central, unde se află şi capitala Moscova.

„Sarcinile pentru a asigura stabilitatea economiei, măsurile de securitate, (…) apărarea civilă, protecţia împotriva situaţiilor de urgenţă, (toate) vor fi rezolvate de serviciile federale şi municipale competente”, a conchis Sobianin.

Mai devreme, preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat instaurarea legii marţiale în 4 teritorii ucrainene anexate în septembrie de Moscova – Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie – în faţa avansării armatei ucrainene.

Kremlinul a publicat în aceeaşi zi un decret prin care confirmă intrarea în vigoare a legii marţiale în aceste teritorii, începând de joi, orele locale 00:00.

Un consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Mihailo Podoliak, a catalogat decizia lui Putin de a impune legea marţială în cele 4 regiuni anexate drept o ”pseudo-legalizare a jefuirii proprietăţii ucrainenilor”.

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite