Regele Spaniei, Felipe al VI-lea, a fost testat negativ pentru COVID-19, dar rămâne în carantină

Regele Spaniei Felipe al VI-lea
Regele Spaniei Felipe al VI-lea
27 noiembrie 2020, 21:08

„Suntem asiguraţi, dar Alteţa sa va rămâne în carantină conform regulilor sanitare care stabilesc zece zile de carantină după un contact”, a explicat Palatul Regal.

Palatul anunţase luni că regele Spaniei, Felipe al VI-lea, fusese plasat în „carantină preventivă zece zile” după ce fusese în contact cu o persoană testată pozitiv pentru COVID-19.

Toate activităţile oficiale ale suveranului vor fi suspendate în această perioadă, completase Palatul.

Regina Letizia şi copiii cuplului regal, prinţesa Leonor şi infanta Sofia, au putut însă să-şi continue activităţile în mod normal.

Moştenitoarea tronului, prinţesa Leonor, a trebuit să se supună la rândul său unei carantine de 14 zile la jumătatea lunii septembrie, după detectarea unui caz de COVID-19 printre colegii săi de clasă, înainte de a fi testată negativ.

Spania rămâne una din ţările cele mai afectate de pandemie, cu peste 1,5 milioane de cazuri de contaminare cu SARS-CoV-2 şi peste 43.000 de decese.

(sursa: Agerpres)

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă