Regele Mihai I, condus pe ultimul drum ca un mareșal

16 decembrie 2017, 21:06

Într-un gest impresionant, regii și principii prezenți la Palatul Regal au stat de gardă la catafalcul Regelui Mihai I. După membrii Casei Regale, ai Consiliului Regal, și 4 generali de armată, au venit pe rând fiicele Majestății Sale, premierul Mihai Tudose, Prințul Charles al Marii Britanii, Principele Radu.

Alături de Majestatea sa Margareta, Custodele Coroanei, i-au adus omagii Regele Juan Carlos al Spaniei, Regele Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei și Henric, Mare Duce de Luxemburg.

Opt militari din Brigada 30 Gardă au purtat pe umeri sicriul până la catafalcul din piața Palatului Regal. Aceștia sunt urmaşii militarilor din Batalionul de Gardă Regală, desființat după abdicarea din 1947.

Sicriul a fost acoperit cu stindardul Regelui Mihai, pe care este cifrul Regelui și stema cu ordinul Mihai Viteazul.

Garda de onoare a pus sicriul pe afetul de tun, tras de un vehicul militar – un eveniment unic în ultima jumătate de secol în România. Un ropot de aplauze a răsunat în piață.

Fanfara militară, prezentă așa cum cere protocolul la înmormântarea unui fost şef de stat, a dat tonul solemn al impresionantei ceremonii.

Cortegiul a pornit pe jos spre Patriarhie, sub o ploaie de aplauze și flori.

Pe tot traseul către Patriarhie, sicriul a fost însoțit de reprezentanți ai Forțelor terestre, aeriene și navale, precum și de un detașament de la liceele militare, în semn de respect pentru cariera militară a Regelui Mihai, ultimul mareșal al României și sef de stat care a condus România în vreme de război.

Purtat din nou pe umerii militarilor din Garda de onoare, trupul Regelui Mihai a fost depus la Catedrala Patriarhală, acolo unde în 1940 fostul suveran a fost uns cu sfântul și marele mir ca Rege al românilor.

Slujba a fost oficiată de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, împreună cu un sobor de arhierei format din mitropoliţi, preoţi şi diaconi. A fost aceeași ceremonie care se oficiază și în cazul mirenilor, dar de o solemnitate specială, prin participarea capetelor încoronate ale lumii și a șefului statului.

Membrii Familiei Regale au sărutat Icoana Învierii, în semn de rămas bun și de speranță în lumea de dincolo.

În sunet de fanfară, cortegiul funerar a coborât Dealul Patriarhiei și a continuat drumul spre Gara Regală.

De la Arcul de Triumf, jandarmii călare au condus cortegiul funerar spre gară.

Garda de onoare a însoțit sicriul cu trupul neînsuflețit al fostului suveran în vagonul special din trenul regal până la Curtea de Argeș.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite