Regele culturii. Carol al II-lea a avut cea mai amplă strategie de dezvoltare culturală

I s-a spus "Regele Playboy", dar și "Regele Culturii". Excesele sale, faptul că s-a înconjurat de o camarilă îndoielnică și regimul autoritar pe care l-a instaurat în ultimii ani de domnie au pus în umbră abilitatea de a domni a lui Carol al II-lea şi nenumărate lucruri pozitive pe care le-a dat acestei țări.

09 Martie 2019, 16:00 (actualizat 09 Martie 2019, 17:12) |
Carol al II-lea, regele culturii
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Un bun orator, inteligent şi erudit, Carol al II-lea și-a început domnia în 1930, după ce l-a detronat pe fiul său, şi şi-a trimis soţia în exil, la Florenţa. Pentru micul Rege Mihai, despărţirea de mamă a fost cel mai dureros lucru. Şi pentru asta, nu l-a iertat niciodată.

Carol al II-lea s-a ocupat însă de educația fiului său. A înființat clasa palatină, cu elevi de toate clasele sociale și din toate zonele țării.

Radion Chiaburu, fiul unui ţăran din Basarabia, a ajuns astfel coleg cu Mihai.

Carol al II-lea a conceput şi a pus în practică cea mai amplă strategie de dezvoltare culturală pe care a cunoscut-o România până la acea vreme. Cu sprijinul său, au fost inaugurate Muzeul Satului și peste 2.000 de cămine culturale săteşti.

Prin fundațiile regale a acordat burse și premii și a publicat operele multor scriitori români. Emil Cioran, George Enescu, Mircea Eliade, Constantin Brâncuşi, George Emil Palade, Constantin Noica au fost sprijiniți de rege.

S-a construit mult în timpul Regelui Carol al II-lea, mai ales în Bucureşti. Economia mergea bine. S-a ajuns ca, în 1937, România să producă cea mai mare cantitate de petrol. S-au dezvoltat multe ramuri ale industriei, aviaţia şi marina.

La finalul anilor ‘30 însă, în mai multe ţări europene s-au instaurat dictaturi, iar Carol al II-lea a preluat exemplul.

La începutul anului 1938, a interzis partidele politice şi a instaurant regimul său autoritar.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CULTURĂ
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI -1°C -1°C
IASI -7°C -4°C
CLUJ -7°C -4°C
CONSTANTA 0°C -1°C
CRAIOVA -1°C 1°C
BRASOV -6°C -5°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI