Regele Arabiei Saudite este în vizită la Moscova. Suveranul cumpără armament modern de la ruși

6 octombrie 2017, 21:09

Se ştie că Regele Salman călătoreşte cu avionul având o trapă personală, aurită, cu lift. La Moscova, în timpul coborârii, trapa s-a blocat cu tot cu suveran, aşa că regele a fost nevoit să păşească singur câteva trepte, până la covorul roşu, întins special pentru ceremonia de primire fastuoasă.

De obicei, liderul saudit nu face vizite de curtoazie. În Rusia a venit cu un alai impresionant: peste 1000 de persoane. Delegaţia a ocupat toate cele trei hoteluri de lux de lângă Kremlin.

Acordul preliminar semnat joi la Moscova deschide calea achiziţionării sistemelor de apărare antiaeriană ruseşti S-400 dar şi al transferului de tehnologie pentru alte tipuri de armament.

Relaţia Moscovei cu Arabia Saudită a fost mulţi ani tensionată, dar poziţiile celor două părţi s-au apropiat în ultima perioadă, în contextul conflictului din Siria.

Arabia Saudită a înţeles că Rusia şi-a sporit influenţa în Orientul Mijlociu şi are nevoie de un aliat pentru a contrabalansa rolul unui alt actor important în regiune: Iranul.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite