Regal de jazz, folk și rock la Cluj și Sibiu, târguri de produse hand-made redeschise la București

Pasiunea pentru muzică nu ține cont de pandemie. Așa că la Cluj și la Sibiu, melomanii s-au distrat pe cinste în acest weekend pe ritmuri de jazz, folk și rock. Cu reguli stricte adaptate crizei sanitare. La fel ca și în târgurile de produse hand-made. În Capitală acestea s-au redeschis, după pauza forțată. Până acum, micii meșteșugari s-au refugiat online, însă nici acolo nu le-a mers foarte rău.

20 Septembrie 2020, 22:05 |
Muzică bună și târguri în pandemie
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Regal de muzică bună sâmbătă seara pe cele 3 scene amplasate în Parcul Etnografic Romulus Vuia din Cluj. Într-un decor autentic românesc, străjuit de curțile caselor tradiționale, artiști reputați ai jazzului au oferit un spectacol de calitate. Damian Drăghici a venit cu un proiect îndrăzneț, care abordează folclorul românesc dintr-o perspectivă nouă.

Distracție garantată și la Sibiu. Sute de chitariști s-au reunit la a șasea ediție a evenimentului Sibiu Guitar Meeting. Participanții au cântat la unison 20 de hituri folk și rock alături de invitați speciali, într-o atmosferă demnă de marile concerte.

În București, oamenii s-au bucurat și de redeschiderea târgurilor cu produse handmade. E nevoie de mască chiar și în aer liber, se măsoară temperatura și există peste tot dezinfectant. Artiștii și meșteșugarii sunt încântați să își vadă clienții față în față, după luni de comerț online.

La târgul de la Casa Universitarilor găsiți de toate: de la bijuterii până la haine pictate și brodate, ciocolată de casă și bere artizanală.

Atelierele de creație de la târg au adunat mulți copii îndrăzneți și curioși.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CULTURĂ
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 14°C 12°C
IASI 12°C 9°C
CLUJ 12°C 12°C
CONSTANTA 15°C 12°C
CRAIOVA 16°C 16°C
BRASOV 10°C 10°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI