Refugiații asaltează Grecia. Recep Tayyip Erdoğan: Am avertizat Europa - dacă nu împart responsabilitatea cu noi, Turcia va deschide graniţele

Situație tensionată la frontiera dintre Grecia și Turcia după ce președintele Erdogan a anunțat că refugiații sunt liberi să plece spre Europa. Valuri, valuri migranții încearcă să intre în Grecia. Au fost probleme și în insula Lesbos, unde localnicii au împiedicat debarcarea refugiaților.

03 Martie 2020, 08:01 (actualizat 03 Martie 2020, 08:17) |
$article.media.images[0].description
Refugiații asaltează Grecia"

La punctul de trecere a frontierei de la Kastanies - Pazarkule s-au strâns zeci de mii de migranți, majoritatea din Afganistan, Pakistan sau Irak. S-au înregistrat ciocniri între migranți și scutieri, iar armata a instalat bariere de sârmă ghimpată. Câteva zeci de migranți, care au reușit să intre pe teritoriul grec, au fost reținuți.

Guvernul de la Atena a anunțat că nicio cerere de azil nu va fi acceptată cel puțin o lună. Într-un mesaj, premierul a anunțat că nu va fi tolerată trecerea ilegală a frontierei. Președintele Erdogan a declarat că Turcia nu mai poate să păstreze în tabere cei patru milioane de oameni, așa cum a făcut-o în ultimii 10 ani și a avertizat Europa că va plăti prețul pentru situația din nord-estul Siriei.

RECEP TAYYIP ERDOGAN, președintele Turciei: "Turcia a găzduit 4 milioane de oameni timp de nouă ani şi jumătate. Acum, un milion şi jumătate de refugiați se îndreaptă spre frontiera noastră după escaladarea tensiunii de la Idlib. Ei creează o presiune în plus asupra noastră. Am avertizat Europa: dacă nu împart responsabilitatea cu noi, Turcia va deschide graniţele. Ne-au subestimat. Credeau că e o cacialma. Acum au lansat numeroase apeluri să închidem frontierele. Le-am spus că nu se mai poate."

În weekend au venit în Lesbos mii de refugiați, iar localnicii, mobilizați de activiștii de extrema-dreaptă, au încercat să-i împiedice să debarce. Au avut loc și altercații între extremiști și ziariștii care încercau să filmeze. Insula Lesbos, care se afla foarte aproape de coasta Turciei, a fost sufocată de migranți.

Tabăra Moria, cea mai mare din Grecia, găzduiește deja de două ori mai multe persoane decât capacitatea sa. Agenția Europeană pentru Garda de Frontieră și Coastă, Frontex, a ridicat nivelul de alertă.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 17°C 19°C
IASI 13°C 19°C
CLUJ 13°C 15°C
CONSTANTA 15°C 15°C
CRAIOVA 16°C 17°C
BRASOV 13°C 15°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI