Reformele muncii scot oamenii în stradă. Rusia crește vârsta de pensionare, iar austriecii vor zi de lucru de 12 ore

1 iulie 2018, 18:07

Deși toți ochii sunt ațintiți pe Cupa Mondială, mai multe sute de persoane au demonstrat la Vladivostok, în estul Rusiei, împotriva creșterii vârstei de pensionare de la 60 la 65 de ani pentru bărbați, și de la 55 la 63 de ani pentru femei.

Pavel Ilnitskiy, Vladivostok: „Guvernul nu ştie cum stau lucrurile, nici cu populaţia, nici cu altceva. Dacă sunt prea puţini tineri care muncesc, de ce nu iau bani de la petrol şi gaze? Sunt destui bani în vistieriile statului”.

Alexander Nalimov, Vladivostok: „Ce-a făcut statul? I-a condamnat la sărăcie pe toţi cei de la 50 până la 65 de ani şi care îşi aşteptau pensiile”.

Va fi prima creștere a vârstei de pensionare de la introducerea sistemului de pensii în timpul lui Stalin. Peste 2,5 milioane de ruși au semnat o petiție online, iar liderii opoziției cheamă la proteste.

O amplă demonstrație de stradă a avut loc și la Viena. Între 80 și 100 de mii de oameni au protestat față de intenția guvernului de a permite angajatorilor să extindă ziua de lucru la 12 ore și, implicit, săptămâna la 60 de ore lucrate.

„Pentru mine să muncesc 12 ore este prea mult”.

„E timpul să luptăm cu ei. Sunt mamă cu un băiat şi cred că pentru cele ca mine, o zi de lucru de 12 ore este practic imposibilă”.

În ciuda acestei opoziții și a cererilor de a fi tranșată prin referendum, autoritățile rămân pe poziție și joia viitoare ar urma să treacă de parlament.

O poziție radical diferită se vede în Coreea de Sud, acolo unde o nouă lege pedepsește cu închisoarea angajatorii care își obligă subalternii să lucreze peste program.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite