Referendum în Macedonia pentru schimbarea numelui țării în Republica Macedonia de Nord

30 septembrie 2018, 11:55

În iunie, autorităţile de la Skopje şi Atena au pus capăt diferendului ce data de decenii în legătură cu numele vecinului nordic al Greciei, denumirea acceptată de ambele părţi fiind ‘Republica Macedonia de Nord’, notează France Presse, citată de Agerpres.

Această soluţionare a determinat Grecia să renunţe la opoziţia faţă de aderarea Macedoniei la NATO.

Grecia, membră NATO şi UE, a refuzat iniţial să accepte numele ţării balcanice, apreciind că acesta implică pretenţii teritoriale asupra provinciei greceşti Macedonia.

Dar, pentru ca Macedonia să devină membră a Alianţei Nord-Atlantice, este nevoie ca ţara să aprobe acordul cu Grecia într-un referendum şi să-şi schimbe numele şi în Constituţie.

Numai după aceea parlamentul grec va ratifica acordul şi aderarea Macedoniei la NATO.

NATO a transmis Macedoniei în luna iunie invitaţia de a începe negocierile pentru intrarea în Alianţă, în urma acordului dintre guvernele de la Skopje şi Atena.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite