Reducerea consumului de gaze cu 15% ar putea scădea producția de medicamente cu o treime

27 iulie 2022, 15:53

Producătorii industriali de medicamente solicită autorităților ca industria farmaceutică să fie considerată prioritară și astfel să fie scutită de reducerea consumului de gaze cu 15 la sută.

DRAGOȘ DAMIAN, președintele Patronatului Producătorilor Industriali de Medicamente din România: Ar însemna ca noi să oprim un schimb cu totul şi o treime din producţia de medicamente să fie oprită. Asta însemnând ca noi să alegem din portofoliul de medicamente anumite medicamente pe care să le fabricăm şi pe altele pe care să le oprim din fabricaţie. Dacă statul opreşte subvenţionarea la 1.000 de lei, o să închidem toate fabricile de medicamente din România, pentru că produsul pe care îl fabricăm – medicamentul – are preţul reglementat de stat, este îngheţat. Nu putem absorbi în preţul lui costurile cu utilităţile.

Între 40 şi 50 la sută dintre medicamentele folosite la noi în ţară sunt produse în România, iar dispariţia unora dintre ele ar fi imediat resimţită de pacienţi.

CEZAR IRIMIA, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC): Lista de decese va creşte substanţial. Sperăm că pentru industria de medicamente să se dea o dispensă, pentru că nu este normal să pună în pericol viaţa pacienţilor.

Reducerea cu 15 procente a consumului de gaze este deocamdată recomandată. Doar în cazul unei alerte la nivel european, Consiliul poate decide, la propunerea Comisiei, o reducere obligatorie a consumului.

GEORGE NICULESCU, secretar de stat în ministerul Energiei: Având în vedere că nu este o obligaţie, Guvernul nu poate interveni să solicite imperativ acest lucru unui grup de firme sau companii. Dacă o companie doreşte să facă lucrul acesta, poate să o facă. În momentul de față, nu este instituită niciun fel de obligaţie în sensul acesta.

Până la 31 octombrie va fi modificat Regulamentul ce prevede planul de urgenţă, rolul şi responsabilităţile întreprinderilor care activează în domeniul gazelor naturale din România, regulament prin care se va stabili clar cum se vor face aceste reduceri de gaze la noi în ţară.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite