Redeschiderea grădinițelor și creșelor de stat, amânată

Grădinițele și creșele de stat rămân deocamdată închise până când vor fi publicate normele care să permită întoarcerea în siguranță a copiilor în colectivitate. Unitățile preșcolare private se pregătesc însă de reîntâlnirea cu micuții, pe timpul verii. S-a făcut curățenie generală iar spațiile au fost complet reamenajate pentru a se asigura respectarea distanțării sociale și măsurile de igienă.

14 Iunie 2020, 17:00 (actualizat 14 Iunie 2020, 19:34) Știrile TVR |
Redeschiderea grădinițelor și creșelor, amânată
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

De două săptămâni, pregătirile pentru revenirea copiilor în grădinițele și centrele afterschool private, sunt în toi.

Mobilierul a fost igienizat și așezat la o distanță de cel puțin 2 metri. Jucăriile au fost și ele dezinfectate iar personalul a fost instruit pentru a se adapta noilor măsuri de siguranță sanitară.

Până acum, pregătirile s-au făcut după recomandările specialiștilor Centrului Național de Evaluare și Promovare a Stării de Sănătate.

Ministerul Educației anunță că de marți vor exista și norme.

Pregătiri pentru redeschidere s-au făcut și în unele grădinițe de stat. Recomandările sunt însă clare.

Specialiștii vin și ei în sprijinul părinților îngrijorați.

Normele care vor permite revenirea în siguranță a copiilor în grădinițe și creșe vor fi stabilite de Ministerele Sănătății, Educației și Muncii.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 29°C 29°C
IASI 28°C 22°C
CLUJ 25°C 21°C
CONSTANTA 26°C 27°C
CRAIOVA 28°C 27°C
BRASOV 25°C 22°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI