Rectorul UMF "Carol Davila": Majoritatea studenților la Medicină sunt vaccinați, au mers voluntari în spitale COVID, medicina se face la patul bolnavului. Sperăm ca noaptea să vină la vaccinare tinerii

"Tinerii se gândesc că poate fac forme ușoare și preferă să nu facă vaccinul. Însă am anunțat acum rectorii tuturor universităților din București și Pitești, Ploiești sau zone de lângă București, și sperăm ca noaptea să avem categoria de tineri prezentă la vaccinare", a declarat la TVR, în Ediție specială, rectorul Universității de Medicină și Farmacie "Carol Davila", prof. univ. dr. Viorel Jinga. Vineri începe în București maratonul vaccinării. Va fi non-stop, se va folosi ser Pfizer și nu e nevoie de programare.

06 Mai 2021, 13:17 (actualizat 06 Mai 2021, 14:42) | Mihaela Carpea |
Dr. Jinga: Trebuie să lămurim populația să se vaccineze
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

"Din fericire, studenții de la Medicină au fost prinși ca prioritate 1 și s-au vaccinat foarte mulți la momentul respectiv. Ulterior nu au mai fost multe vaccinuri și atunci, sigur, a mai scăzut ritmul vaccinării, dar acum au reapărut vaccinurile. Majoritatea studenților sunt vaccinați, ceea ce face ca ei să poată veni la spitale", a subliniat rectorul UMF "Carol Davila" din București.

"Medicină nu se poate face decât la patul bolnavului și noi ne-am asumat să chemăm studenții în perioade diferite (...) și au fost și linia întâi, plus că au fost și voluntari din spitale COVID studenții de la Medicină. De la început am spus - trebuie să facem la patul bolnavului, pentru că studenții s-ar putea să ajungă voluntari în spitalele COVID. Și așa s-a întâmplat și sunt mulți studenți de-ai noștri care sunt voluntari în spitale COVID", a adăugat prof. univ. dr. Viorel Jinga.

VEZI și Studenții nevaccinați, cu combinezoane la orele de laborator și fără prioritate la cazarea în cămine. Ipoteze enunțate de ministrul Educației

Întrebat dacă sunt tinerii mai puțin receptivi la mesajele privind necesitatea vaccinării, rectorul UMF a răspuns: "Tinerii se gândesc că poate fac forme ușoare și preferă să nu facă vaccinul. Însă am anunțat acum rectorii tuturor universităților din București și Pitești, Ploiești sau zone de lângă București și sperăm ca noaptea să avem categoria de tineri prezentă la vaccinare".

Maratonul vaccinării din București  începe vineri, la ora 16.00, la Sala Palatului și la Biblioteca Națională.

Cele două centre vor avea 50 de cabinete de vaccinare și vor fi deschise inclusiv noaptea. Se va folosi vaccin Pfizer.

În cele două centre sunt 50 de fluxuri de vaccinare. Sunt implicate peste 1.200 de persoane - medici, asistente medicale și studenți, toți voluntari care vor lucra în ture de 8 ore.

Nu este nevoie de programare. Imunizarea se face pe baza buletinului de identitate.

 

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN VACCINARE COVID-19
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 32°C 35°C
IASI 30°C 31°C
CLUJ 28°C 31°C
CONSTANTA 26°C 26°C
CRAIOVA 30°C 34°C
BRASOV 28°C 32°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI