Recordul zilei: rata inflației, la cel mai ridicat nivel din ultimii 20 de ani. Vestea și mai proastă: majorările de prețuri vor continua

Veniturile românilor sunt consumate rapid de prețurile tot mai mari la mâncare, utilități și servicii. Rata anuală a inflației a urcat la 15,1%, cel mai ridicat nivel din ultimii 20 de ani. Gazele, uleiul și cartofii s-au scumpit cel mai mult, iar previziunile indică o inflaţie record şi în august.

12 Iulie 2022, 18:31 (actualizat 12 Iulie 2022, 18:53) Știrile TVR |

La piaţă, românii cântăresc din privire fiecare preţ înainte să cumpere fructe și legume.

Faţă de anul trecut, plătim cu peste 40% mai mult pentru cartofi. Uleiul în care îi prăjim ne costă cu aproape 50% mai mult. În topul scumpirilor sunt și produsele de morărit și panificație, zahărul și untul. În piețe, comercianții resimt și ei creșterea prețurilor.

VEZI și Topul scumpirilor față de iunie 2021

Faţă de vara trecută, acum plătim cu peste 40% mai mult și pentru carburanți. Pe piața energiei, cel mai mult a crescut preţul gazelor naturale.

Adrian Negrescu, consultant economic: "Scumpirea gazelor 89%. Asta dovedește faptul că chiar dacă au fost plafonate prețurile la gaze, au fost plafonate la un nivel dublu față de cel de anul trecut, iar scumpirile vor continua".

VEZI și Analistul financiar Adrian Negrescu, la TVR Info: Problemele se acutizează de la o lună la alta. Inflația va aduce peste 500 de mii de șomeri, iar ratele cresc semnificativ

Economiștii Băncii Naționale avertizează că prețurile vor crește și în lunile următoare.

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR: "Rata anuală a inflației va continua să crească până la mijlocul trimestrului 3 anul curent. (...) Riscuri notabile continuă să vină din evoluția cotațiilor produselor energetice, precum și din persistența blocajelor în lanțuri de producție și aprovizionare în contextul războiului din Ucraina și al sancțiunilor asociate".

Andreea Nică, analist financiar: "Am văzut o scădere a prețului barilului de petrol. În același timp, experimentăm zilele astea și aproape 1 la 1, o paritate între euro și dolar și, chiar dacă prețurile pentru energie, fiind în dolari, se vor reduce, faptul că dolarul este atât de puternic va însemnă de fapt în lei un preț al energiei din ce în ce mai ridicat".

Mai scumpe sunt și serviciile poștale, dar și transportul rutier. Plătim mai mult și pentru salubritate, dar și când ieșim la restaurant.

Veștile nu sunt bune nici pentru românii care au credite, pentru că atât timp cât inflația e mare, și dobânzile se vor majora. La fel și ratele.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 6°C 7°C
IASI 4°C 5°C
CLUJ 4°C 5°C
CONSTANTA 7°C 10°C
CRAIOVA 6°C 5°C
BRASOV 5°C 7°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI