„Recordul meu: 120 de pacienți într-o gardă de 24 de ore”. Medicii rezidenți sunt uitați de autorități

11 iulie 2017, 19:10

Valentin Muler lucrează în Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Pantelimon. Începe programul zilnic la 07:00 şi de multe ori pleacă acasă după ora 15:00. În plus, face şi şase gărzi de câte 24 de ore lunar.

„Câteodată, nici măcar nu știu cum ajung acasă. Nu mai procesează creierul. Recordul meu a fost de 120 de pacienți într-o singură gardă de 24 de ore”, spune Valentin Muler, medic rezident anul V.

Valentin câştigă 3.600 de lei pe lună. Dar se va muta în Marea Britanie, pentru un salariu de cinci ori mai mare. A luat decizia după ce a fost într-o vizită de studii la un spital universitar din Scoţia.

Rezidenţii englezi spun că turele de noapte au un impact negativ asupra lor. De exemplu, peste 70% susţin că aceste ore le afectează sănătatea psihică, iar peste 60% – relaţiile personale. Tinerii medici se simt atât de obosiţi după ce lucrează noaptea, încât nu mai sunt în stare nici să conducă spre casă.

Jumătate chiar au avut accidente sau au fost la un pas de a avea unul. În România, nu se fac astfel de studii. Deşi, dacă s-ar face, probabil răspunsurile ar fi asemănătoare.

„Statul român nu pune preț pe noi”

„Luni – gardă de 20 de ore, care se termină marți. Miercuri – altă gardă de 20 de ore care se termincă joi dimineață. Vineri mai am o tură de 12 ore de ambulanță, iar sâmbătă o altă gardă de 24 de ore de UPU. Nu am nicio gardă plătită. Statul român nu pune preț pe noi”, spune și Ana Manasii, medic rezident anul II.

Anul trecut, fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a iniţiat o ordonanţă care ar fi garantat plata gărzilor pentru rezidenţii din anul I şi II. Însă textul nu a putut fi adoptat înainte de alegeri.

Odată ce-şi termină rezidenţiatul, doctorii se plâng că-şi găsesc cu greu posturi în marile centre universitare. Toţi ar vrea să se angajeze acolo, pentru că dotările sunt cele mai bune, iar echipele medicale complete.

„Medicii rezidenți, în pericol să își piardă bursele. Problema va fi rezolvată, spune premierul Mihai Tudose”

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite