Record de afaceri închise. Peste 60.000 de firme radiate, cu 75 la sută mai multe decât în semestrul întâi al anului 2018

3 iulie 2019, 20:54

Din cele aproape 63.000 de Persoane Fizice Autorizate și firme închise cele mai multe erau specializate în comerș, activități agricole, construcții și industria prelucrătoare. Schimbarea repetată a Codului Fiscal este unul dintre motive, spun economiștii.

Codul Fiscal a suferit 35 de modificări, numai de la începutul anului și alte peste 200, în 2018.

Statistic, statul a pierdut 63.000 de contribuabili. Dar, reprezentanții Guvernului susțin că nu toate firmele sau PFA-urile radiate aveau activitate. Unele dintre acestea au fost obligate să regândească afacerea, urmare a modificărilor legislative.

În aceste condiții, patronii nu își pot dezvolta afacerile și sunt nevoiți să o ia de la capăt. Numărul agenților economici înființați depășește 60.000, comparabil cu numărul celor care au închis, arată datele de la Registrul Comerțului.

Economiștii atrag atenția că astfel de fluctuații se răsfrâng și asupra volumului taxelor și impozitelor încasate de stat.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite