Reconstrucția Ucrainei, o misiune dificilă. Cele trei mari provocări

Foto: Flickr
Foto: Flickr
13 aprilie 2022, 10:45

Când al Doilea Război Mondial a luat sfârșit, Germania era o vastă întindere de ruine, amintește într-o analiză publicația The Economist. Infrastructura devenise inutilizabilă, iar orașele mari transformate în munți de moloz. Însă, chiar și într-un asemenea context sisific, economia Germaniei de Vest s-a redresat puternic după 1945, în ceea ce avea să fie numit Wirtschaftswunder (miracol economic).

Spre deosebire de Germania nazistă, „Ucraina nu este agresorul și poate fi totuși învingătoare”, subliniază The Economist. Cu toate acestea, reconstrucția va fi o sarcină monumentală.

O afacere dificilă

Războiul lui Vladimir Putin a curmat până acum viețile a mii de nevinovați și a strămutat milioane de oameni; a devastat case și spitale, poduri și porturi. Cum finalul ostilităților nu se întrevede încă la orizont, cu siguranță vor urma și mai multe distrugeri. Oficialii și economiștii evaluează pagubele și, bazându-se pe lecțiile din Germania și din alte părți, se gândesc la cum să gestioneze eventuala redresare.

Cercetătorii de la Centre for Economic Policy Research (CEPR), o rețea de economiști, au estimat costul total al reconstrucției Ucrainei: între 200-500 de miliarde de euro (220-540 de miliarde de dolari), cifre care corespund aproximativ calculelor guvernului.

Modul în care va decurge reconstrucția și reformele care o vor însoți vor fi la fel de importante precum banii cheltuiți. Făcută bine, ar putea transforma în ceva mai deschis și mai dinamic o economie odată capturată de interesele oligarhice.

„Rezolvarea impactului războiului asupra economiei ucrainene este o afacere dificilă. Institutul de Studii Economice Internaționale din Viena (WIIW), un think-tank, consideră că regiunile afectate reprezintă împreună aproximativ 29% din producția ucraineană. Consumul de energie electrică, un indicator al activității, a scăzut cu aproximativ o treime față de nivelul la care fusese cu un an în urmă. Potrivit unui sondaj al băncii centrale, 30% dintre firmele din toată țara au încetat complet să producă, iar alte 45% și-au redus producția. Banca Mondială consideră că în acest an PIB-ul se va contracta cu 45%”, scrie The Economist.

Acolo unde se poate, guvernul încearcă să limiteze daunele. Ajutorul din Occident, de aproximativ 7 miliarde de dolari până acum, a menținut finanțele publice pe linia de plutire.

„Fermierii au primit 20 de miliarde de grivne (675 de milioane de dolari) pentru a putea continua să-și lucreze câmpurile. Producătorii pot solicita ajutor pentru relocarea în Ucraina. În condițiile în care Rusia blochează principala rută de export a Ucrainei, prin Marea Neagră, guvernul lucrează cu UE pentru a facilita comerțul pe uscat. Susține că 80% din exporturi încă mai pot părăsi țara.”

Chiar și așa, „reconstruirea regiunilor distruse de război va avea un preț ridicat”.

Trei sarcini principale

Urmează trei sarcini principale, atrage atenția The Economist.

Una este deminarea și curățarea zonelor de alte resturi explozive. Deși amploarea completă a contaminării este departe de a fi clară, experiența trecută oferă o idee a costurilor implicate. Înainte de acest război, Ministerul Apărării din Ucrainei estimase costul deminării regiunii Donbas, invadată de Rusia în 2014, la 650 de milioane de euro. Un efort de deminare la scara Irakului ar costa aproximativ 1 miliard de dolari, într-un deceniu. Beneficiile economice ale deminării ar putea fi mari. Mozambicul a fost odată puternic minat; un studiu recent estimează că impulsul economic oferit de operațiunile de deminare, întinse de-a lungul a peste două decenii, a ajuns la aproximativ 20% din PIB.

Mâncarea și adăpostul vor fi o cheltuială mai mare. În calitate de producător de cereale și alte mărfuri agricole, Ucraina va putea probabil să-i hrănească pe cei care au nevoie. Dar numărul persoanelor strămutate în interior va continua să crească: la momentul redactării acestui articol, acesta era de 7,1 milioane (alți 4,5 milioane au fugit din țară). Un instrument creat de Școala de Economie din Kiev relevă valoarea locuințelor distruse la 29 de miliarde de dolari.

„Un domeniu încă mai mare este reconstrucția infrastructurii și a instalațiilor industriale deteriorate. Școala din Kiev consideră că distrugerea tuturor, de la centrale electrice și fabrici până la poduri și drumuri, depășește până acum 50 de miliarde de dolari. Dar pierderea producției, lipsa de întreținere și lipsa investițiilor înseamnă că chiar și infrastructura rămasă încă în picioare va avea nevoie de modernizare. Un alt studiu realizat de WIIW constată că, după invadarea Donbasului, în 2014, o astfel de depreciere a reprezentat 60% din pierderile de infrastructură cauzate de război până la sfârșitul anului 2019. Pentru situația de față, s-ar putea deci să nu fie departe estimarea făcută de către prim-ministru, a unui cost de 119 miliarde de dolari pentru infrastructură și industrie”, notează The Economist.

Sursele finanțării

Reconstrucția va necesita un plan, finanțare și un proces de alocare a banilor pentru proiecte. Guvernul Ucrainei a înființat un fond de redresare, iar ministerele înaintează propuneri pentru ceea ce trebuie reconstruit. În condițiile în care ministerul de finanțe pierde venituri de aproximativ 2 miliarde de dolari pe lună, vor fi necesari bani pentru a susține finanțele publice. Reconstrucția nu va face decât să sporească nevoile. Guvernul, care este deja foarte îndatorat, s-ar putea dovedi incapabil să împrumute sau să-și ramburseze împrumuturile. Se pare că va fi necesară o combinație de reducere a datoriilor și granturi.

„Finanțarea va trebui să provină de la guvernele occidentale, organizații internaționale și investitori privați. (O propunere de utilizare a activelor rusești înghețate a fost prezentată, dar pare puțin probabilă dacă nu este decisă ca parte a unui acord de pace.) Finanțarea prin granturi, în special din partea UE, nu este ceva nemaivăzut: Polonia, cu o populație similară ca mărime cu cea a Ucrainei, a primit 106 miliarde EUR în fonduri agricole și de investiții, între 2014 și 2020. Finanțarea întreprinderilor private ar putea lua forma unor împrumuturi subvenționate, cum ar fi de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). A investit aproximativ 18 miliarde de dolari în Ucraina de-a lungul anilor”, scrie The Economist.

Următoarea problemă ține de alocarea banilor, o sarcină dificilă într-o economie care a fost mult timp dominată de interese meschine. „Din 2014, Ucraina și-a făcut mai competitiv procesul de licitații, dar de data aceasta contractele vor fi mult mai mari. CEPR sugerează utilizarea acordurilor-cadru – contracte permanente cu firme pentru a livra un anumit produs la un preț fix – și contracte deschise care, chiar și fără licitații, asigură transparența.”

Etapa finală

Etapa finală a reconstrucției Ucrainei va implica ajutarea economiei sale să înflorească, pe termen lung. În 2019, PIB-ul pe persoană, în termeni reali, a fost mai mic decât cel de la prăbușirra URSS (o dovadă condamnabilă a lipsei de lungă durată a reformelor din țară). „Multe dintre cele 1.500 de întreprinderi de stat funcționale ale Ucrainei au pierderi sau abia sunt profitabile. Chiar înainte de război, FMI ceruse guvernului să-și consolideze cadrul anticorupție și statul de drept”, subliniază The Economist.

Sprijinul politic al ucrainenilor pentru reformele dificile și controlul lor asupra procesului investițional de după război va fi crucial pentru ca reconstrucția să fie un succes. Ar putea ajuta faptul că guvernul pare să vadă procesul ca pe o oportunitate de a face economia mai modernă și mai competitivă (și sectorul său industrial mai ecologic).

Între timp, reconstrucțiile din trecut sugerează că succesul ar putea veni și dintr-o integrare mai strânsă cu Europa, așa cum s-a întâmplat cu Germania de Vest, cu decenii în urmă. Creșterea rapidă a Poloniei este adesea atribuită integrării: în cei 15 ani de la aderarea la UE, PIB-ul său pe cap de locuitor a crescut cu peste 80%.

„Ucraina se orientase deja spre vest. Ponderea exporturilor sale către UE a crescut de la aproximativ 30% în 2014 la 36% în 2020, în timp ce ponderea către Rusia a scăzut de la 18% la 5,5%. O modalitate de a încuraja reformele ar fi de a le face o cerință pentru integrarea în continuare pe piețele și lanțurile de aprovizionare europene – să zicem, printr-o cale către aderarea la UE. „Frumusețea aderării este că ar crea un consens în cadrul Ucrainei cu privire la punctul final al unui proces de reformă dureros și ar menține-o pe direcția reformelor”, susține Beata Javorcik, de la BERD”, mai notează The Economist.

Nimic din toate acestea nu va fi ușor. Reformarea instituțiilor cu rădăcini adânci necesită voință politică. „Cu cât războiul continuă mai mult, cu atât mai multe daune vor fi produse Ucrainei și cu atât sarcina reconstrucției devine mai grea. Nici o sumă de bani nu va compensa vreodată ororile războiului. Cu toate acestea, o planificare atentă ar putea, cel puțin, să asigure un viitor mai luminos și mai bogat”, conchide publicația.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite