Recompensă record de un milion de euro. Familia unui om de afaceri kuweitian dispărut la Cheia îl caută de trei ani

2 august 2018, 14:44

Familia lui Mohamed Al-Baghli e atât de disperată, încât a crescut recompensa de la an la an. Imediat după dispariţie, oferea 10.000 de euro celor care puteau da detalii care să ajute anchetatorii. Apoi recompensa a crescut la 500.000 de euro. Acum, rudele sunt dispuse să dea chiar şi un milion de euro celor care pot ajuta la găsirea omului de afaceri.

Mohamed Al-Baghli avea 81 de ani când a dispărut. Se cazase la o pensiune din Cheia împreună cu o femeie care îi acorda îngrijiri medicale. A ieşit să se plimbe şi a urcat spre pădure, iar apoi a dispărut fără urmă.

“Din păcate, ancheta şi căutarea au durat foarte mult timp şi nu au dus la niciun rezultat. Este o chestiune care preocupă conducerea statului kuweitian. Vrem să readucem în atenţia autorităţilor române această dispariţie, în speranţa că eforturile vor duce la găsirea cetăţeanului kuweitian”, a precizat E.S.Talal Mansour Alhajeri, ambasadorul Statului Kuweit în România.

Forţe impresionante de poliţie şi jandarmi s-au mobilizat pentru căutarea omului de afaceri, dar lipsa oricărui martor sau indiciu a făcut ca ancheta să fie oprită.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite