Recomandări pentru weekend. Festivalul Internațional de Film Independent „Anonimul „, Festivalul Medieval al Castelului Huniade

9 august 2019, 09:31

La Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării, este în plină desfășurare cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL. Evenimentul propune publicului anul acesta filme în premieră în România, proiecții speciale, dezbateri, precum și o serie de concerte.

Un program special este dedicat regizorului Sergei Loznitsa, Câștigător al Premiului pentru regie Un Certain Regard la Cannes 2018 cu filmul „Donbass”. Invitatul special de anul acesta, cunoscutul regizor ucrainean va susține de asemenea un masterclass, sâmbătă, 10 august. Cele 7 titluri semnate Sergei Loznitsa prezentate publicului de la Sfântu Gheorghe, în prezența regizorului, sunt „My Joy” și „În the Fog” – primele lungmetraje de ficțiune semnate de Loznitsa, care îl au în distribuție pe actorul român Vlad Ivanov – „A Gentle Creature” și „Donbass”, filmul care a câștigat premiul pentru regie la Cannes 2018, precum și documentarele „Maidan”,„Austerlitz” și „The Trial”.

Astăzi de exemplu în cadrul Romanian OFF Section, publicul ANONIMUL are ocazia să vadă în avanpremieră filmul „Arest”, în regia lui Andrei Cohn, recent lansat în competiţia East of the West a Festivalului de la Karlovy Vary și câștigător al Premiului Zilelor Filmului Românesc la TIFF 2019. Din distribuția filmului fac parte Alexandru Papadopol și Iulian Postelnicu, acesta din urmă participând, alături de regizorul filmului, Andrei Cohn, la o discuție cu publicul ANONIMUL, care va avea loc sâmbătă, 10 august.

Astăzi, o altă producție autohtonă care va beneficia de o proiecție specială, documentarul „Caisă”, în prezența regizorului Alexandru Mavrodineanu.  Sunt ți alte filme extrem de interesante proiectate în cadrul competiției de scrtmetraje internaţionale şi româneşti.

La Muzeul Nicolae Minovici a fost deschisă expoziția Cultură de masă în „Epoca de Aur” – Cîntarea României & Cenaclul Flacăra. Evenimentul face parte dintr-un proiect mai amplu compus din cercetare, expoziție și publicație ce prezintă și analizează politicile culturale din perioada lui Nicolae Ceaușescu. Este produs de PostModernism Museum în cadrul programului sau lansat în 2015 numit DARE. Pe 23 august are loc în cadrul expoziției lansarea cărții omonime și un ghidaj specializat.

Publicația „Cultură de masă în Epoca de Aur – Cîntarea României & Cenaclul Flacăra” conține studiile autorilor: Cristina Anisescu, Daniela Apostol, Florin Dumitrescu, Călin Hentea, Cosmin Năsui, Oana Năsui și Cristian Vasile Cercetarea culturii de masă din proiectul de față are de aceea mai multe perspective și unghiuri de abordare, atât antropologice, istorice, politice, ideologice, cât și sociale, artistice și estetice. Rolul acestora este de a analiză complex contextul dar și reprezentările din cultură vizuală din perioada 1965-1989, din punctul de vedere al culturii de masă.

Sunt urmărite paralelismele între tipurile de fenomene culturale și sociale create prin intermediul festivalurilor și publicațiilor specifice precum Revista Cîntarea României, Revista Flacăra, albume muzicale și interpretativ-recitative dedicate festivalului național „Cîntarea României”, expoziții etc. dar și a participării motivate atât că audiențe cât și că posibilități de premiere prin medalii și diplome de diferite grade.

Timişoara este în acest weekend, gazdă unui festival în premieră- „Festivalul Medieval al Castelului Huniade”. Evenimentul va aduce în vechea cetate o atmosferă nemaiîntâlnită din vremuri apuse ale comiților castelani.

Reconstituiri istorice ale marilor bătălii, ateliere de fierărit, ceramică, croitorie medievală, întreținerea armelor și armurilor, curelărie, prelucrare de pergament și hârtie, demonstrații, spectacole pirotehnice şi muzică live vor da viață Castelului Huniade.

Organizatorii sunt convinși că festivalul va pune, din acest an, Capitală Culturală Europeană 2021 pe harta orașelor ce găzduiesc festivaluri medievale de anvergură. Festivalul este organizat de Muzeul Național al Banatului și Consiliul Județean Timiș.

Jocurile uitate ale Evului Mediu vor fi organizate din nou, după multe secole, în Parcul Castelului, iar aromele Evului Mediu îi vor „îmbăta” pe cei care vor participa la concursurile de gătit. Bătălii epice cu arme reale vor dovedi din nou bravură spiritului și forța brațelor.

Serile vor fi animate de concerte epice și de istorisiri ale mitologiilor narate la lumina jerbelor de foc.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite