Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Recomandări culturale | Conferințe, concerte și spectacole de teatru

Ca în fiecare vineri, prezentăm cele mai atractive evenimente culturale la care putem participa. Urmează o perioadă cu spectacole de teatru, balet şi chiar expoziţii deschise noaptea.

17 Mai 2019, 09:20 (actualizat 17 Mai 2019, 15:33) |
Recomandări culturale
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

La Teatrul Bulandra se joacă în premieră  „Zadarnicele chinuri ale dragostei”de William Shakespeare, în regia lui Andrei Şerban. Din distribuţie fac parte Șerban Pavlu, George Ivașcu, Alin State, Lucian Ifrim, Cătălin Babliuc, Constantin Dogioiu, Catinca Nistor. Spectacolul pune în discuţie relaţia bărbat-femeie, şi aduce un omagiu discret sexului slab. Femeile sunt cărţi, arte, academii din care invaţă tot universul, se aude pe scenă. "Războiul sexelor în «Zadarnicele chinuri» e mai complex și cu un final enigmatic, nu neapărat vesel, cum s-ar așteapta într-o comedie. În teatru, viitorul și trecutul nu au nicio importanță. Singurul lucru care contează e adevărul momentului prezent, doar experiența care-i unește pe actori și pe spectatori", spune Andrei Şerban

Astfel, după performanţa cu „Richard al III-lea”, Andrei Şerban semnează o nouă premieră, tot la Teatrul Bulandra, comedia „Zadarnicele chinuri ale dragostei” de Shakesperare, una dintre piesele lui timpurii.

Sâmbătă, nu rataţi un eveniment cultural important, Noaptea Europeană a Muzeelor. Cea de-a 15-a ediţie se va desfăşura în România cu o participare susţinută a instituţiilor de nişă, anunţă organizatorii. Peste 100 de instituţii culturale din Bucureşti şi din 35 de judeţe au pregătit un program special pentru noaptea de sâmbătă, de la experimente şi inovaţii culturale până la concerte şi multe surprize artistice.

La Muzeul de Artă recentă MARe puteţi vizita o expoziţie a celebrului fotograf neamț, Thomas Ruff. E o călătorie cronologică prin opera lui, de la portretele supradimensionate pe care le făcea în anii 80 , extrasele de ziar din anii 90 până la negativele și fotogramele din 2013-2014. Afișul expoziției lui Thomas Ruff, cu titlul Photophilia, arată piesa de rezistență: chipul unei tinere, un portret de mari dimensiuni de aproximativ 2 metri pe un metru și jumătate, într-o lumină sobră și rece. Tânăra privește drept în cameră în stilul fotografiei tip pașaport.  Fotografia face parte dintr- o serie intitulată Portrete din anii 80. Thomas Ruff e preocupat de tehnicile, texturile și contextele fotografierii, ține foarte mult ca fotografia să-și reflecte propria natură.

Surprizele continuă la Opera Comică pentru Copii. Musicalul ,,Micuța Dorothy", în regia Antoanetei Cojocaru revine. Inspirat din faimosul roman pentru copii ,,Vrăjitorul din Oz" de Lyman Frank Baum, spectacolul prezintă emblematica poveste a micuței Dorothy și a prietenilor săi, care pornesc spre tărâmul fermecat al Vrăjitorului din Oz în căutarea unor experiențe noi.

Tot în aceste zile, baletul ,,Mirandolina", creație a coregrafului Mihai Babușka, inspirat din piesa de teatru ,,Hangița" de Carlo Goldoni, are programate 5 reprezentații la Sala UnderGrant a Operei Comice pentru Copii.

De asemenea, Opera Comică pentru Copii vă invită la atelierul interactiv ,,Salonul de Balet", susținut de balerina și coregrafa Corina Dumitrescu, sâmbătă şi duminică, de la ora 12.00.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 34°C 29°C
IASI 34°C 25°C
CLUJ 32°C 25°C
CONSTANTA 30°C 28°C
CRAIOVA 34°C 30°C
BRASOV 31°C 26°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 27 Iunie 2019, 09:58
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 26-06-2019
Deschidere: 8594.9
Maxim: 8669.93
Mimim: 8588.25
Variatie: 0.64%
TLV
2.36
0.64%
ATB
0.49
1.21%
EL
11.25
0.45%
SNG
31.65
0.95%
FP
1.03
1.46%
WINE
23.80
1.26%
SNN
10.90
0.74%
BRD
12.36
0.81%
TBM
0.36
0.28%
SNP
0.39
0%
ARHIVĂ ȘTIRI