Reclamele ne îngraşă copiii. Publicitatea agresivă îi face pe cei mici să ceară alimente dulci sau grase

2 iulie 2017, 21:40

Trei din 10 copii din România sunt supraponderali sau obezi, avertizează Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

De vină este şi publicitatea agresivă, care îi face pe cei mici să poftească la tot felul de alimente nesănătoase.

În medie, vizionăm 6 reclame la alimente pe oră. Iar efectele sunt diferite, în funcţie de comunitatea în care ne aflăm.

Un studiu realizat în Marea Britanie a dezvăluit că unul din 5 copii a ajuns obez din cauza spoturilor publicitare pentru cereale și dulciuri, considerate bombe calorice.

Iar Cercetătorii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii au observat că, dacă un copil vede reclama unui produs, consumă cu 30% mai mult din produsul respectiv, decât unul care nu a văzut spotul publicitar.

Cei mai vulnerabili sunt micuţii de sub 5 ani.

Deocamdată, în România, singura măsură a fost luată de Consiliul Naţional al Audiovizualului care nu va mai permite, de luna viitoare, apariţia copiilor în reclamele pentru alimente.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite