Reactorul 2 a centralei de la Cernavodă a fost reconectat la Sistemul Energetic Naţional

Cele două reactoare de la Cernavodă asigură aproximativ 20% din necesarul de energie al României
Cele două reactoare de la Cernavodă asigură aproximativ 20% din necesarul de energie al României
30 martie 2018, 10:06

Unitatea 2 s-a deconectat automat joi dimineaţa de la Sistemul Energetic Naţional ca urmare a declanşării sistemului de protecţie al întrerupătorului generatorului turbinei, aferent sistemului electric de proces din partea clasică, nu cea nucleară a centralei.

Potrivit sursei citate, nu există o legătură cauzală între reducerea de putere a Unităţii 2 din data de 25 martie 2018 şi deconectarea automată a reactorului din data de 29 martie 2018. „Deconectarea automată a reactorului de la SEN este prevăzută şi realizată prin sisteme de protecţie prevăzute în proiect în anumite situaţii, aşadar reprezintă un comportament conservativ, procedurat fără impact asupra securităţii nucleare”, susţin reprezentanţii Nuclearelectrica.

Deconectarea automată a reactorului de la SEN şi lucrările de remediere nu au avut impact advers asupra personalului, populaţiei şi mediului înconjurător, fiind realizate cu respectarea normelor de securitate nucleară şi procedurilor aplicabile, precizează compania.

În urma acestui incident, premierul Viorica Dăncilă a cerut Corpului de control să efectueze o investigaţie la Centrala Nucleară de la Cernavodă, ca urmare a avariilor produse în ultimele zile la acest obiectiv.

„Nuclearelectrica acţionează în strictă conformitate cu procedurile de securitate nucleară şi sunt convins că aceste opriri, deşi fără impact major de securitate nucleară, sunt analizate pentru a se asigura că astfel de evenimente să nu se mai repete. În industria nucleară se învaţă continuu din experienţă, iar odată investigate cauzele se iau toate măsurile pentru evitarea reapariţiei acestora. Trebuie înţeles că aceste opriri nu sunt un risc asupra securităţii nucleare, nu reprezintă incidente sau accidente, ele fiind sunt pur şi simplu evenimente tehnice care necesită oprirea reactorului”, a declarat Teodor Chirică, preşedinte onorific al Romatom, într-un comunicat remis AGERPRES.

Deşi au fost două opriri neplanificate şi o reducere de putere într-o perioadă foarte scurtă de timp, ceea ce generează o stare de preocupare la nivel public, din punct de vedere al securităţii nucleare, riscului pentru personal, populaţie şi mediul înconjurător, aceste evenimente nu au un impact negativ.

Pe de altă parte, oprirea reactorului 2 de la Cernavodă a determinat însă o scădere cu 35% a preţului pe piaţa spot a bursei de energie OPCOM, întrucât deficitul de electricitate a fost acoperit cu producţia Hidroelectrica, mai ieftină.

Duminică, compania anunţa reducerea la 55% a puterii Unităţii 2, pentru înlocuirea unei piese (rulment) la motorul unei pompe de condensat, din partea clasică a centralei.

De asemenea, tot duminică, unitatea 1 a fost oprită şi ea controlat timp de aproape 48 de ore, ca urmare a unei defecţiuni la unul dintre sistemele de proces ale centralei.

Nuclearelectrica are două sucursale, fără personalitate juridică, Sucursala CNE Cernavodă, care exploatează Unităţile 1 şi 2 de la CNE Cernavodă, precum şi serviciile auxiliare, şi Sucursala FCN Piteşti, fabrica de combustibil nuclear.

Cele două reactoare de la Cernavodă asigură aproximativ 20% din necesarul de energie al României în condiţiile în care fiecare are o putere instalată de producţie de 700 MW

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă