Reacția Moscovei după ce SUA au anunțat că vor livra lansatoare HIMARS Ucrainei: „Consolidează riscul” unui război între Rusia și America

Foto: Wikimedia Commons
Foto: Wikimedia Commons
1 iunie 2022, 13:05

„Orice livrare de armament consolidează riscul unei astfel de dezvoltări”, a denunţat miercuri adjunctul ministrului rus de Externe Serghei Riabkov.

El răspuns astfel agenţiei ruse de presă RIA Novosti, care l-a întrebat despre un eventual război între SUA şi Rusia în urma anunţării unor noi livrări de armament Ucrainei.

La rândul său, și Kremlinul a acuzat miercuri Washingtonul că „toarnă gaz pe foc”, relatează France Presse şi Reuters.

„Linia SUA este de a lupta împotriva Rusiei până la ultimul ucrainean. Asemenea livrări nu încurajează conducerea ucraineană să dorească relansarea negocierilor de pace”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov. „Statele Unite toarnă în mod deliberat gaz pe foc”, a subliniat el.

Negocierile de pace dintre Kiev şi Moscova stagnează de la sfârşitul lunii martie, când Rusia şi-a retras trupele din jurul Kievului şi a anunţat că îşi va concentra eforturile în estul Ucrainei.

Statele Unite au anunţat marţi că urmează să furnizeze Ucrainei sisteme de tip High Mobility Artillery Rocket System (HIMARS), adică lansatoare multiple de rachetă, montate pe blindate uşoare.

Aceste echipamente au o rază de acţiune de 80 de kilometri.

Astfel, este vorba despre un sistem de rachetă care nu are o rază de acţiune foarte mare, de sute de kilometri, dar care reprezintă o consolidare semnificativă a capacităţilor ucrainene.

Aceste echipamente fac parte dintr-o nouă asistență militară, mai largă, oferită Ucrainei, în valoare de 700 de milioane de dolari, care urmează să fie detaliată miercuri.

De la începutul invaziei ruse în Ucraina, care a intrat miercuri în a 100-a zi, preşedintele american Joe Biden a avut grijă să nu furnizeze armament care, în opinia sa, poate plasa Statele Unite în situaţia de a fi cobeligerante, alături de Ucraina.

Serghei Riabkov acuză Statele Unite de faptul că sunt hotărâte „să poarte războiul până la ultimul ucrainean, pentru a obţine, aşa cum spun, o «înfrângere strategică» a Rusiei”. „Acesta este un lucru fără precedent şi periculos”, denunţă diplomatul rus.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite