Reacția ministrului Grindeanu la ancheta de corupție de la Aeroportul Otopeni: Indiferent de numele și funcțiile celor implicați, consider că este normal ca toți cei care au încălcat legea să suporte consecințele

29 martie 2023, 13:24

În urma informațiilor apărute în spațiul public în această perioadă, cu privire la inițierea unor proceduri legale de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție față de unii angajați ai Companiei Naționale Aeroporturi București, viceprim-ministrul, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat:

”Voi sprijini în calitate de ministru al Transporturilor și Infrastructurii ancheta derulată de către Direcția Națională Anticorupție la Compania Națională Aeroporturi București (CNAB).

Indiferent de numele și funcțiile celor implicați, consider că este normal ca toți cei care au încălcat legea să suporte consecințele.

Este bine că, după ani de zile în care au fost o serie de speculații privind anumite probleme din această companie, instituțiile statului au decis să se implice.

Sper să fie o lecție pentru toți angajații instituțiilor statului, care ar fi tentați să încalce legea.

Măsurile dispuse de către Direcția Națională Anticorupție cu privire la cei doi angajați ai CNAB nu le voi comenta fiind o anchetă în curs. Justiția trebuie lăsată își facă treaba!” a transmis ministrul Sorin Grindeanu.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite