Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Reacții politice după revocarea Codruței Kovesi din funcția de procuror șef al DNA

Liderii politici din Parlament sunt de acord că președintele Klaus Iohannis nu avea de ales și era obligat să pună în aplicare decizia Curții Constituționale. Cu nuanțe diferite însă: PSD și UDMR cred că trebuia să o facă imediat, în vreme ce USR și-a exprimat dezamăgirea că șeful statului nu s-a luptat mai energic. Surpriza vine de la Liviu Dragnea, care anunță că suspendarea președintelui rămâne în discuție.

09 Iulie 2018, 13:48 (actualizat 09 Iulie 2018, 21:47) |
Reacții: de la prea târziu, la prea puțin
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Liderul PSD Liviu Dragnea pune la îndoială motivele pentru care Klaus Iohannis a semnat decretul de revocare a Codruței Kovesi la 30 de zile după motivarea CCR.

Mai mult, liderul PSD anunță că subiectul suspendării președintelui rămâne deschis și va fi discutat în coaliție.

"Nu cred că a făcut-o de dragul respectării Constituției, ci a făcut-o din cauza unor presiuni generate de calcule personale, probabil, dar discuția despre suspendare nu era generată doar de această încălcare a Constituției, ci de un complex de abateri", a subliniat Liviu Dragnea.

Partenerii din ALDE sunt însă de altă părere.

Andrei Gerea, deputat ALDE: "Nu consider că mai avem în acest moment, să spunem, motivul respectiv".

UDMR crede că președintele a luat decizia corectă. "Ca act prezidențial mi se pare un act normal, poate putea veni mai devreme", a subliniat deputatul Marton Arpad.

Liberalii încearcă să explice situația în care s-a aflat președintele și avertizează coaliția majoritară că vor folosi în continuare toate mijloacele pentru a împiedica intrarea în vigoare a modificărilor din legile justiției și Codul penal.

Liderii USR susțin însă că președintele Klaus Iohannis trebuia să cupleze decizia de revocare cu acțiuni mai hotărâte în favoarea justiției și a independenței procurorilor și anunță că la anul vor avea candidat propriu la prezidențiale.

"Putem avea un președinte luptător, n-aș spune jucător, luptător, sau putem avea un președinte elegant. USR-ul își va dori, sper eu, un președinte luptător", a declarat Stelian Ion, deputat USR.

Comisia Europeană anunță că nu comentează deciziile instanțelor din România și implementarea lor, dar atrage atenția că independența justiției și continuarea luptei anticorupție sunt capitale.

Christian Wigand, purtător de cuvânt al Comisiei Europene: "Comisia a fost clară, în rapoarte MCV succesive, că abilitatea DNA de a-şi menţine performanţele în circumstanţe dificile a fost un semnal important de sustenabilitate. Dacă acest parcurs în lupta împotriva corupţiei ar fi pus sub semnul întrebării, Comisia ar putea fi nevoită să-şi reevalueze această concluzie".

Ambasadorul Canadei a scris pe Twitter un mesaj personal de apreciere pentru Codruța Kovesi: "Descurajantă vestea revocării forţate a procurorului şef al DNA, Laura Kovesi. A servit România cu o dedicare de neegalat şi va continua să o facă în afara DNA, ca simplu procuror. Lupta anticorupţie, pe fundaţia construită de ea, va continua".

Și Ambasada SUA își reafirmă sprijinul pentru lupta anticorupție și îndeamnă România să facă la fel.

_____________________________________

"Nu cred că se mai pune problema suspendării, pentru că cea mai importantă temă la suspendare era nerespectarea deciziilor CCR. Şi cred că prin această decizie, pe care preşedintele, prin decretul de revocare l-a luat, cred că nu se mai pune problema revocării preşedintelui", a declarat Florin Iordache, preşedintele Comisiei parlamentare speciale pentru legile justiţiei la Parlament.

Ludovic Orban:  Preşedintele Iohannis a ales interesul României în detrimentul interesului personal

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat  că şeful statului a ales interesul României în detrimentul interesului personal:  "Suntem convinşi că preşedintele a analizat situaţia şi a avut motive puternice pentru a lua această decizie. Din punctul nostru de vedere, preşedintele a ales între interesul personal şi interesul României a ales interesul României pentru că în cazul în care nu ar fi pus în practică decizia CCR România putea fi expusă riscului declanşării unor evenimente care să creeze tulburări sociale, care să separe societatea românească, să dea naştere la diviziune şi la conflicte sociale, să afecteze grav imaginea României în lume şi, de asemenea, să pună sub semnul întrebării buna exercitare de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene".

Dan Barna, președinte USR: În momentul de faţă este fundamental necesar ca România să organizeze referendumul pe Justiţie

"Preşedintele a respectat o decizie a Curţii Constituţionale, un lucru normal. Dincolo de asta însă lucrurile sunt mult mai grave şi contextual este mult mai grav. În momentul de faţă este fundamental necesar ca România să organizeze referendumul pe Justiţie, iniţiativa cetăţenească 'Fără penali în funcţii publice', pe care USR-ul o susţine cu toate resursele. Trebuie să devină o prevedere constituţională pentru că România a ajuns aici având penali în funcţii publice", a declarat preşedintele USR, Dan Barna, citat de Agerpres.

"USR-ul a anunțat că va avea un candidat propriu la Președinție, n-aș spune jucător, luptător. Sau putem avea un președinte elegant. USR își va dori, sper eu, un președinte luptător, care va lupta cu absolut toate armele posibile pentru respectarea Constituție când se produc abuzuri grave în societate, care zdruncină din temelii democrația și statul de drept în România", a  afirmat, la rândul său,  deputatul USR Stelian Ion.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 27°C 28°C
IASI 28°C 29°C
CLUJ 28°C 28°C
CONSTANTA 24°C 24°C
CRAIOVA 28°C 27°C
BRASOV 26°C 26°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 20 Septembrie 2018, 12:39
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 20-09-2018
Deschidere: 8294.54
Maxim: 8339.22
Mimim: 8281.28
Variatie: 0.28%
TLV
2.35
0.21%
SNP
0.35
1.73%
SNG
32.40
0.47%
SIF5
2.15
0.23%
BRD
13.72
0.15%
TGN
360.50
0.14%
EL
10.22
0%
FP
0.90
0.55%
DIGI
29.00
0%
TEL
23.20
0.85%
ARHIVĂ ȘTIRI