Reacții după ce Rusia a recunoscut independența regiunilor Donețk și Lugansk. UE, SUA și Marea Britanie anunță sancțiuni. China cheamă părţile la reţinere şi dialog

22 februarie 2022, 10:05

UE propune interzicerea accesului Moscovei la pieţele şi serviciile financiare europene

Uniunea Europeană a propus marţi să se interzică accesul autorităţilor ruse la pieţele şi serviciile financiare europene şi să fie vizate băncile care finanţează armata rusă şi alte operaţiuni militare ruse în regiunile separatiste din estul Ucrainei a căror independenţă Rusia a recunoscut-o luni seară, indică un comunicat al Comisiei Europene şi Consiliului European.

Pachetul de sancţiuni propuse de Uniunea Europeană în urma deciziei Rusiei de a recunoaşte independenţa regiunilor Doneţk şi Lugansk, din estul Ucrainei, şi care ar urma să fie adoptate luni după-amiază, mai include persoane care au fost implicate în decizia ilegală şi vizează comerţul dinspre cele două regiuni separatiste către UE şi în sens invers.

Ţări din NATO şi Uniunea Europeană condamnă ferm acţiunile Rusiei şi pregătesc primele pachete de sancţiuni. Statele Unite au anunţat deja restricţii pentru investiţiile americane în cele două regiuni separatiste recunoscute de Moscova. Şi anunţă că vor urma altele, în caz de invazie.

Posibile sancțiuni pentru Rusia: Interdicții de călătorie și înghețarea averilor din străinătate ale unor ”persoane implicate”, interzicerea unor importuri din Federația Rusă

Didier Reynders, comisarul european pentru Justiție, a anunțat marți că liderii UE iau în calcul aplicarea de sancțiuni graduale pentru Rusia după ce Vladimir Putin a aprobat amplasarea de trupe militare în Donbas, regiune separatistă căreia îi recunoscuse independența.

Primele sancțiuni ar fi interdicții de călătorie și înghețarea averilor din străinătate ale unor ”persoane implicate”, a spus oficialul european într-un interviu pentru televiziunea belgiană RTBF, fără a dezvălui însă cine sunt aceste persoane.

A doua categorie de sancțiuni, ce ar putea fi aplicate dacă ”situația se degradează”, sunt cele economice, a spus comisarul european. E vorba despre interzicerea unor importuri din Rusia, măsuri în domeniul energetic și în cel financiar. ”Ar fi o întrerupere a legăturii economice cu Rusia”, a spus oficialul european.

Cehia acuză Kremlinul că vrea să refacă URSS, în timp ce Slovenia cere primirea Ucrainei în UE

Ministrul apărării ceh, Jana Cernochova, a apreciat marţi că în spatele deciziei preşedintelui rus Vladimir Putin de a recunoaşte independenţa regiunilor separatiste proruse Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei se află intenţia de a reface defuncta Uniune Sovietică, în timp ce premierul sloven Janez Jansa a cerut integrarea Ucrainei în Uniunea Europeană, transmite EFE.

”Recunoaşterea de către Putin a republicilor separatiste din estul Ucrainei este o încercare de a reface Uniunea Sovietică în detrimentul ţărilor libere şi suverane”, a scris Cernochova pe contul ei de Twitter.

Pe de altă parte, premierul Sloveniei, Janez Jansa, a propus marţi ca Uniunea Europeană să invite Ucraina să se integreze în clubul comunitar ca membru cu drepturi depline.

”UE trebuie să ofere Ucrainei perspectiva de a adera ca membru deplin”,
a scris Jansa într-un comunicat de presă succint, publicat pe contul său de Twitter.

Bulgaria sprijină integritatea teritorială a Ucrainei

Bulgaria a condamnat marţi recunoaşterea de către Rusia a independenţei regiunilor separatiste proruse Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei şi a declarat că va continua să sprijine integritatea teritorială a Ucrainei, potrivit EFE.

‘Bulgaria condamnă decizia preşedintelui rus (Vladimir Putin) de a recunoaşte regiunile Doneţk şi Lugansk ca (entităţi) independente’, a scris premierul bulgar Kiril Petkov într-un tweet.

UE va decide marţi primele sancţiuni împotriva Rusiei, anunţă Borrell

Uniunea Europeană va decide marţi primele sancţiuni împotriva Rusiei în urma recunoaşterii de către Moscova a independenţei regiunilor separatiste Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei, a anunţat şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, potrivit AFP.

El a declarat presei la deschiderea la Paris a unui Forum al UE pentru cooperarea în regiunea Indo-Pacific că a convocat „un Consiliul de urgenţă al Afacerilor Externe, pe care Franţa îl va organiza aici, la Paris, după reuniune”.

„În această dimineaţă am lucrat deja la pregătirea textului, iar după-amiază Consiliul va decide ce sancţiuni vor fi luate (…) Trebuie acţionat repede, adică în această după-amiază, aici, la Paris”, a precizat el, adăugând că sancţiunile vor fi adoptate „în unanimitate”.

La acest moment nu este vorba de „o invazie de mare amploare, însă trupe ruse au intrat pe teritoriul ucrainean”, în Donbas, a subliniat Borrell.

UE a avertizat luni seară că va adopta sancţiuni împotriva Rusiei dacă Moscova va recunoaşte independenţa autoproclamatelor republici populare Doneţk şi Lugansk, regiuni separatiste ucrainene proruse.

„Avem un pachet (de sancţiuni posibile – n.r.). Există diferite măsuri, iar gradul de punere a lor în aplicare depinde de nivelul de agresiune”, a precizat Josep Borrell.

Republica Moldova condamnă recunoaşterea de către Rusia a independenţei regiunilor separatiste Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei

Republica Moldova condamnă ferm recunoaşterea de către Rusia a independenţei regiunilor separatiste Doneţk şi Lugansk, din estul Ucrainei, a declarat luni seara preşedinta Maia Sandu, potrivit Jurnal.md.

China transmite SUA că este preocupată de deterioarea situaţiei şi cheamă părţile la reţinere şi dialog”

China este preocupată de ‘deteriorarea’ situaţiei în Ucraina, a afirmat ministrul de externe Wang Li într-o convorbire telefonică purtată marţi cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, în care a reiterat apelul Beijingului către toate părţile implicate să dea dovadă de reţinere şi să-şi rezolve divergenţele prin dialog, transmite Reuters.

Preocupările de securitate legitime ale oricărei ţări ar trebui respectate, i-a transmis Wang lui Blinken, potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe de la Beijing.

‘Situaţia din Ucraina se deteriorează. China cheamă încă o dată toate părţile să dea dovadă de reţinere’, a afirmat Wang. Potrivit acestuia, China va continua să rămână în contact cu toate părţile implicate.

În timpul convorbirii, Blinken a subliniat necesitatea de păstrare a suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale Ucrainei în condiţiile ‘agresiunii’ Rusiei, a declarat Ned Price, purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.

În discuţia Blinken-Wang au fost abordate de asemenea evoluţiile din Coreea de Nord, a indicat Price.

Potrivit ministrului Wang, China cheamă la un dialog direct între Statele Unite şi Coreea de Nord şi va încerca, ca întotdeauna, să joace un rol constructiv în promovarea unei soluţii la problema nucleară în Peninsula Coreeană.

În ce priveşte Taiwanul, China consideră că acesta nu ar trebui inclus în strategia indo-pacifică a Statelor Unite, a subliniat Wang.

În cursul acestei luni, Statele Unite au afirmat că vor aloca mai multe resurse diplomatice şi de securitate pentru regiunea indo-pacifică şi că vor coopera cu parteneri din interiorul şi din afara regiunii pentru a menţine pacea şi stabilitatea în strâmtoarea care desparte Taiwanul de China.

Încercarea de a include Taiwanul în această strategie de ‘a limita China’ trimite ‘toate semnalele greşite’, i-a spus Wang lui Blinken, potrivit comunicatului Ministerului de Externe chinez.

Cu toate acestea, China este dispusă să abordeze diferendele sale cu Statele Unite şi să stabilizeze relaţiile cu acestea, a mai arătat Wang.

Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU, la New York

Ambasadorul Stetelor Unite ale Americii la ONU a condamnat recunoașterea independenței celor două teritorii separatiste din estul Ucrainei avertizând că urmările vor fi teribile în Ucraina, Europa și în întreaga lume.


Statele Unite au dezvăluit primele sancţiuni după ce Moscova a recunoscut independenţa regiunilor separatiste din Ucraina

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă