"Crima din Caracal este o dramă cumplită, o tragedie care ne-a înghețat inimile. Ca mamă, sunt alături de rudele aflate în suferință și voi face tot ceea ce îmi stă în putință pentru a le sprijini", a scris premierul Viorica Dăncilă pe pagina sa de Facebook.
"Ca prim-ministru, solicit imperativ o anchetă completă și elucidarea de urgență a acestui caz, motiv pentru care am dispus alocarea tuturor resurselor necesare din partea Poliției Române și deplasarea de urgență a Ministrului Afacerilor Interne la Caracal", subliniază șeful executivului.
Viorica Dăncilă a făcut un apel către președintele Klaus Iohannis pentru o analiză riguroasă a cazului în ședința de CSAT de marți, în special în privința responsabilității STS.
"Cine a greșit va plăti", a subliniat premierul.
"Este un apel ferm către toate instituțiile implicate să analizeze și să impună sancțiuni severe, dar și să corecteze eventuale vulnerabilități și vicii de procedură, pentru ca astfel de tragedii să nu se mai întâmple", a conchis Viorica Dăncilă.