Reacția președintelui Klaus Iohannis la acuzațiile lui Ilan Laufer: Referințele la antisemitism și nazism în disputa politică sunt iresponsabile

21 noiembrie 2018, 11:14

Ilan Laufer, ministru propus și respins pentru Ministerul Dezvoltării: „Consider că refuzul președintelui Iohannis, în ceea ce mă privește, este un nou act de antismitism. (…) Președintele Klaus Iohannis este etnic german și are o legătură dubioasă din toate punctele de vedere cu Forumul Democrat German din România, moștenitoarea unei organizații naziste, scoasă în afara legii, conform Tratatului de la Paris. (…) Astăzi am certitudinea că și președintele Iohannis a vândut un evreu român, nu știu cui și nu știu pe câți bani”.

Ilan Laufer a lansat tirul de acuzații la câteva ore după ce președintele Klaus Iohannis a refuzat să-l numească în funcția de ministru al Dezvoltării. Președintele i-a răspuns în termeni duri. Șeful statului consideră că Ilan Laufer a picat testul maturității. Referințele la antisemitism și nazism în disputa politică sunt iresponsabile, a transmis Klaus Iohannis, iar cei are fac astfel de acuzații nu pot ocupa înalte demnități în statul român.

Declarațiile lui Ilan Laufer nu sunt împărtășite nici la vârful PSD.

Liviu Dragnea: „Sunt declarații de care am spus că eu mă delimitez. Dar nu sunt declarații care angajează PSD”.

Ilan Laufer, care a fost ministru pentru IMM-uri în guvernul condus de Mihai Tudose, a cerut comunității evreiești din Statele Unite să retragă distincția oferită în urmă cu un an lui Klaus Iohannis. Comitetul Evreiesc American a recunoscut atunci rolul pe care președintele României l-a avut în consolidarea democrației și statului de drept, dar și în promovarea toleranței și combaterea antisemitismului și xenofobiei. Directorul comitetului, rabinul Andrew Baker a declarat că „oricare ar fi problema pe care o are cineva cu Iohannis, cu siguranţă antisemitismul nu poate fi una dintre ele”.

O declarație cu mult iz politic și atâta tot, a spus și directorul Institutului „Elie Wiesel”, Alexandru Florian, despre acuzațiile lansate de Ilan Laufer la adresa președintelui Klaus Iohannis.

 

Comunicatul Administrației Prezidențiale

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, condamnă ferm folosirea unor teme deosebit de sensibile în scop politic. Referințele la antisemitism și nazism în disputa politică sunt iresponsabile și denotă grave carențe de educație, cultură, diplomație și istorie. Relativizarea antisemitismului reprezintă o acțiune periculoasă care poate genera manifestări antisemite și discriminatorii și poate incita la ură.

Însușindu-și cu bună știință un text cu acuzații ridicole lipsite de orice fundament real, Ilan Laufer a picat testul maturității, preferând să joace rolul de portavoce a propagandei toxice pesediste. Personajele care proferează asemenea acuzații scandaloase se descalifică automat și nu pot ocupa sub nicio formă înalte demnități în statul român.

Președintele României consideră că aceste declarații reprezintă un nou exemplu din retorica nocivă îndelungată a Partidului Social Democrat, care alimentează în mod constant discursul urii și tendințele xenofobe. Este inadmisibil ca memoria Holocaustului să fie întinată cu astfel de atacuri, care servesc unor interese meschine și sunt de natură a afecta pacea socială.

Președintele Klaus Iohannis subliniază că recuperarea memoriei Holocaustului, precum și combaterea antisemitismului au constituit pentru România obiective prioritare în ultimele două decenii, iar astfel de declarații cu caracter extremist pot periclita rezultatele foarte bune obținute de țara noastră în toți acești ani. România este activ implicată în demersurile internaționale de combatere a antisemitismului, fapt recunoscut și apreciat ca atare.

Pentru o mai bună cunoaștere a culturii comunității evreiești și pentru prezervarea adevărului istoric, Președintele României a pledat, încă de la începutul mandatului său, pentru înființarea Muzeului Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului.

În iunie 2017, Președintelui Klaus Iohannis i-a fost decernată distincția „Light Unto the Nations”, cel mai prestigios premiu acordat de către Comitetul Evreiesc American. Președintelui României i-a fost recunoscut astfel rolul decisiv în consolidarea democrației și statului de drept, precum și eforturile sale susținute în promovarea toleranței, combaterea antisemitismului și xenofobiei, precum și pentru întărirea relațiilor țării noastre cu SUA și Israel.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite