Rețea de terorism coordonată de la Teheran, destructurată în Grecia. Doi suspecți pakistanezi au fost arestați

Poliţia din Grecia a arestat doi pakistanezi suspectaţi că plănuiau un atac terorist asupra unui restaurant israelian din Atena. Oficialii greci spun că au acţionat pe baza datelor colectate de Serviciul Naţional de Informaţii şi că au destructurat o reţea teroristă coordonată din străinătate.

29 Martie 2023, 21:01 (actualizat 29 Martie 2023, 21:27) Știrile TVR |

Poliţia greacă a confiscat de la cei doi arestaţi aparatură şi dovezi electronice care arată că doreau să provoace pierderi de vieţi omeneşti şi să submineze relaţiile internaţionale ale Greciei.

Şi agenţia israeliană Mossad a confirmat că a participat la anchetă. Agenția afirmă că atacul era plănuit de o reţea iraniană care operează în mai multe state.

"Ancheta a dezvăluit că infrastructura greacă făcea parte dintr-o vastă reţea iraniană care opera din Iran în multe ţări", au precizat serviciile lui Benjamin Netanyahu într-un comunicat. "Creierul (acestei celule) este un pakistanez care locuieşte într-o ţară din afara Europei", a declarat pentru AFP purtătoarea de cuvânt a poliţiei, Konstantina Dimoglidou.

Potrivit unor surse din poliţie, acest personaj principal locuieşte în Teheran.

Ministrul israelian de Externe, Eli Cohen, a mulţumit guvernului grec şi Serviciului Naţional de Informaţii (EYP) pentru că au dejucat atacul terorist.


*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 25°C 29°C
IASI 27°C 27°C
CLUJ 25°C 21°C
CONSTANTA 22°C 25°C
CRAIOVA 22°C 24°C
BRASOV 21°C 24°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI