Războiul din Ucraina – reacții în lumea tenisului. Elina Svitolina a refuzat să joace împotriva rusoaicei Ana Potapova. Liderul mondial, rusul Medvedev, mesaj pentru pace

1 martie 2022, 16:49

Jucătoarele ucrainene Marta Kostyuk, Lesia Ţurenko și Elina Svitolina au cerut pe rețelele sociale un răspuns din partea WTA, ATP și ITF privind invadarea Ucrainei de către Rusia.

”Noi, jucătoarele ucrainene dorim să ne exprimăm marea surpriză şi decepţie faţă de lipsa de reacţie în situaţia din ţara noastră”, au scris Lesia și Marta pe rețelele sociale. ”Este cu atât mai ciudat cu cât în cazuri anterioare de nedreptate socială şi hărţuire sexuală, răspunsul WTA a fost rapid şi curajos”, au continuat sportivele, făcând referire la cazul chinezoaicei Shuai Peng, dată dispărută în noiembrie.

Țurenko a cerut, într-o altă postare, ca întreaga comunitate a tenisului să se exprime împotriva războiului pe rețelele sociale.

La rândul ei, racheta numărul 1 a Ucrainei, Elina Svitolina, 15 WTA, a refuzat să joace  meciul din prima rundă a turneului WTA 250 de la Monterrey (Mexic), contra rusoaicei Anastasia Potapova, invocând faptul că organizaţiile care conduc tenisul mondial nu au urmat recomandările făcute de Comitetul Internaţional Olimpic. Comitetul Executiv al CIO a decis ca steagurile Rusiei şi Belarus să nu fie desfăşurate la evenimentele sportive internaţionale după invadarea Ucrainei de către Rusia. Svitolina, fost număr 3 mondial, a afirmat că nu va juca cu nicio sportivă din Rusia sau Belarus până nu va fi luată o astfel de măsură.

„Nu învinovățesc atleții ruși. Ei nu sunt responsabili pentru invazia țării mele. Mai mult, vreau să aduc un omagiu tuturor jucătorilor, în special ruși și belaruși, care s-au poziționat în mod curajos împotriva războiului. Sprijinul lor este esențial”, a scris sportiva.

Ucraineanca, medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice de la Tokyo, a avut mai multe mesaje în ultimele zile, printre care o scrisoare emoționantă către Ucraina și un strigăt de ajutor pentru oprirea războiului.

„Inima mea sângerează. Încă o noapte nedormită și înspăimântătoare pentru poporul ucrainean. VĂ ROG AJUTAȚI-NE SĂ OPRIM RĂZBOIUL!” – este unul dintre mesajele postate zilele acestea de Elina Svitolina.

A altă jucătoare ucraineană, Dayana Yastremska, a anunțat că, după două nopți petrecute în parcarea subterană, părinții ei au luat decizia să o trimită pe ea și pe sora ei mai mică în afara Ucrainei. Cele două surori au plecat în Franța, iar înainte de a lua parte la turneul de la Lyon, Dayana și sora ei au fost prezente la manifestațiile din oraș organizate împotriva invaziei Ucrainei.

(w500) Dayana Yas

Jucătorul de tenis Sergi Stakhovski  a anunțat că s-a înrolat pentru a-și apăra țara. În vârstă de 36 de ani, jucătorul care s-a retras anul acesta după Australian Open, spune că speră că nu va trebui să-și folosească arma, dar știe să o facă dacă va fi nevoit.

Mesaje au venit și din partea jucătorilor ruși. Daniil Medvedev, care a devenit lider mondial în locul lui Novak Djokovic chiar în săptămâna în care țara sa a invadat Ucraina, și-a exprimat public sprijinul pentru pace, după ce s-a calificat în semifinale la Acapulco. „N-a fost ușor să mă trezesc și să văd știrile de acasă. Sunt jucător de tenis vreau să promovez pacea peste tot în lume. Jucăm în atâtea țări diferite, am fost în atâtea locuri, atât ca junior, cât și ca profesionist. Nu e deloc ușor să aud asemenea știri. Sunt cu totul pentru pace” – a spus liderul ATP, după meciul la care soția sa, Daria, a purtat culorile steagului Ucrainei.

(w500) Soția lui

Un alt rus din top 10, Andrei Rublev, a avut un mesaj care a făcut înconjurul planetei. „Fără război, vă rog!” (No war, please), a scris el cu markerul pe camera video, la finalul semifinalei câștigate la Dubai.

(w500) Mesajul lu

„Ce se întâmplă e  îngrozitor. Realizezi cât de important e să avem pace în lume și să ne respectăm unii pe alții, indiferent de orice, să fim uniți. Ar trebui să avem grijă unii de alții și de planetă. Astea-s cele mai importante lucruri”, a spus Rublev, după meci.

Un mesaj pentru pace a transmis și finalista de la Roland Garros de anul trecut și numărul 14 WTA, rusoaica Anastasia Pavlyuchenkova.

„Joc tenis de când eram copil. Am reprezentat Rusia toată viața. Rusia este casa mea și țara mea. Acum sunt într-o stare de frică, la fel ca familia mea și prietenii mei. Dar nu îmi este frică să-mi spun părerea. Sunt împotriva războiului și a violenței. Ambițiile personale sau politice nu justifică violența. Ne afectează viitorul, atât al nostru, cât și al copiiilor noștri. Sunt confuză și nu știu cum să reacționez. Sunt doar o sportivă care joacă tenis. Nu sunt politician sau o persoană publică. Nu am experiență în așa ceva. Pot doar să spun că nu sunt de acord cu ce se întâmplă. Opriți violența, opriți războiul!”, a scris sportiva, pe Twitter.

Și jucătoare din alte țări  și-au exprimat solidaritatea cu Ucraina. Daria Saville, jucătoare de naționalitate rusă, dar care reprezintă Australia unde trăiește, a  anunțat că va purta culorile steagului ucrainean la turnee, idee preluată și de franțuzoaica Alizee Cornet, care a precizat că va face acest lucru chiar la turneul de la Lyon din această săptămână.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Dmitri Medvedev

Dmitri Medvedev: Ucraina aparţine Rusiei

Atac aerian masiv lansat de Rusia asupra Ucrainei