George Friedman: „Națiunile mai mici pot deveni mari puteri, decisive și periculoase”. Războiul din Ucraina marchează o profundă schimbare geopolitică

Foto: Ginger Wagoner/ WACC Speaker Series
Foto: Ginger Wagoner/ WACC Speaker Series
21 iunie 2022, 15:04

Evoluția puterii militare este una dintre cele mai importante, chiar dacă subestimate, schimbări geopolitice care au loc în lume astăzi, subliniază Friedman într-un editorial din Geopolitical Futures.

„De-a lungul secolului al XX-lea, puterea militară a fost provincia marilor națiuni. Mașinile dominau câmpul de luptă, iar producția acestor mașini, materialele care le alimentau și munițiile pe care le foloseau necesitau acces la fabrici complexe și cantități masive de materii prime. Acest lucru, la rândul său, a necesitat un număr mare de muncitori – și locuința și hrana de care aveau nevoie pentru a funcționa. O economie de această scară trebuia să producă un număr mare de nave, avioane, tancuri și toate celelalte tipuri de materiale de război, chiar dacă acestea necesitau economii funcționale în afara economiei de război, asigurând nevoile de bază ale vieții și, în mod ideal, menținând moralul național”, scrie analistul american.

„Găuri negre ale consumului”

Câmpurile de luptă sunt „găuri negre ale consumului”.

George Friedman notează: „Orice națiune poate construi un avion sau un tanc sau poate trimite un om la moarte, dar războaiele au fost câștigate de națiuni care puteau construi un număr enorm de avioane și tancuri și le puteau înlocui pe cele distruse de inamic – ca să nu mai vorbim de a reumple fluxul constant al soldaților morți.”

Națiunile mici nu se puteau angaja într-un război de mare intensitate, deoarece nu aveau resursele necesare pentru a face acest lucru.

Prin urmare, atrage atenția Friedman, definiția unei mari puteri era o țară cu o populație mare, cu un sistem agricol care o hrănea și baza minerală care o putea înarma. Având în vedere morțile și pagubele pe care inamicul le-ar putea provoca, cheia puterii militare a fost dimensiunea populației și resursele acesteia. De asemenea, în mod ideal trebuia să fie vastă, cu resurse dispersate astfel încât o victorie a inamicului într-o singură regiune să nu însemne o victorie în toate regiunile.”

La fel de important, „națiunile de succes din timpul războiului aveau nevoie de expertiză tehnică. Avioanele, navele de război și tancurile trebuiau planificate și construite, iar proiectele aveau nevoie de modernizare constantă ca răspuns la evoluțiile tehnice ale inamicului. Aceasta însemna că marile puteri aveau un număr mare de tehnicieni”.

Un set de evoluții

După al Doilea Război Mondial, doar Statele Unite și Uniunea Sovietică au avut potențialul de a purta războaie ca mari puteri. Mai târziu li s-a alăturat China. Înainte de război, puterile mai mici, precum Germania, Regatul Unit, Franța sau Japonia „puteau fi considerate și mari puteri, dar în cele din urmă, fie au pierdut, fie au participat la o alianță.”

„În anii următori, a existat o vastă evoluție a tehnologiei marțiale. Cândva era necesar să se aducă un tanc de 40 de tone de la 2.000 de mile depărtare pentru a livra 40 sau 50 de runde de explozibili spre o poziție inamică. Primul bombardier britanic a fost atât de inexact încât germanii nu și-au putut da seama care era ținta britanică. Navele nu puteau vedea mai departe decât orizontul, unde putea pândi o flotă inamică. Avioanele speciale trebuiau lansate pur și simplu pentru a vedea adânc. Paradoxal, cu cât sistemul era mai primitiv, cu atât erau necesare mai multe resurse pentru a-l susține. Cu cât este mai conștient de mediul său și cu cât ghidarea este mai precisă, cu atât scurgerea este mai mică. De exemplu, un satelit poate oferi locația unui inamic, iar sistemele automate de ghidare internă asupra munițiilor pot lovi cu precizie. Există noi sateliți care aparțin unei noi clase. Ca rezultat al preciziei, o forță necesită mai puține muniții. Concentrarea forței de muncă se schimbă de la câmpul de luptă activ la gestionarea informațiilor și tehnologiile cu inovare rapidă. Războiul nu mai necesita o populație masivă și nici un consum masiv de materie primă”, subliniază George Friedman.

Acest lucru are consecințe geopolitice semnificative. „Țările mici și chiar foarte mici pot duce război, în special împotriva unor modele militare mai vechi, cărora le lipsește precizia și raza de acțiune a noii clase de țări. Aceste țări mici trec de la o dependență de profunzime la timp. Cu cât o țară avea mai mult spațiu, cu atât mai mult spațiu trebuia să-și facă. În modelul emergent de război, cu cât au mai mult timp în care să reacționeze la pericole, cu atât sunt mai eficiente. Nu este o evoluție unică, ci un set de evoluții, de la inteligență spațială la arme auto-țintite cu rază lungă de acțiune până la sisteme automate antirachetă”, atrage atenția analistul.

Această evoluție o putem vedea cel mai clar în Israel.

„Fondată mai întâi pe arme franceze și apoi americane, armata israeliană are acum capacități proprii pe care (în mod ironic) le poate vinde altora. Ele sunt concepute pe baza principiului că punerea trupelor în pericol este un eveniment posibil, dar rar, folosind forța fără pilot ca element dominant al strategiei. Israelul a ajuns cel mai departe cu această strategie, dar poate fi văzută și în locuri precum Emiratele Arabe Unite și Singapore. Ca rezultat, fiecare deține putere politică internațională mult peste ceea ce s-ar fi putut aștepta de la el în perioada anterioară. Noile tehnologii permit puterilor mici să se confrunte puteri mult mai mari. Miezul forței îl reprezintă tehnologii care întrețin și modernizează sistemele – o fracțiune din forța de muncă necesară conform vechii definiții a marilor puteri”, scrie Friedman.

„Desigur, armatele cu echipaj rămân indispensabile. Dar conversia la un nou mod de gândire este în curs de desfășurare. Israelul are o influență regională uimitoare, dar tehnologia sa nu se poate apăra pe deplin împotriva unei forțe masive din marea putere a ultimei ere. Menținerea unei culturi în timp ce creezi altele noi provoacă crize între culturi și în cadrul bugetelor. Noua tehnologie este gata de funcționare, dar nu este încă dovedită.

Totuși, evoluția este în curs de desfășurare și asta înseamnă că definiția marii puteri va trebui să se schimbe. Rusia se aștepta să învingă Ucraina cu arme mai vechi. Asta nu s-a întâmplat, cel puțin nu încă. Rusia trebuie să-și dezvolte armata. La fel vor face și alte mari puteri dacă doresc să aibă forțe eficiente. Nu există niciun motiv inerent pentru care să nu poată evolua, dar dimensiunea lor nu mai este decisivă. Națiunile mai mici pot deveni mari puteri, decisive și periculoase”, mai scrie analistul american.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite