Nu vom avea confruntare televizată, dar avem deja un război al declaraţiilor, între Viorica Dăncilă și Klaus Iohannis, cei doi candidaţi la preşedinţia României. Iohannis a anunţat că va organiza o dezbatere, însa nu aşa cum o cere Viorica Dăncilă. Politologi, formatori de opinie și jurnalişti vor fi invitaţi la Cotroceni marți seara. Fostul premier nu renunţă însă la dezbaterea faţă în faţă şi îl invită pe Iohannis la TVR. În plus, i-a transmis că este jenant să îi fie teamă de o confruntare cu o femeie.
În conferința de presă de la sediul Partidului Național Liberal, președintele Iohannis a atacat dur PSD și a explicat de ce nu va avea loc o dezbatere cu Viorica Dăncilă. La rândul său, fostul premier i-a replicat, în cadrul unei alte conferințe de presă, că este o responsabilitate pe care cei doi candidați o au față de cetățenii care merg la vot.
În cele două conferințe de presă, candidații au lămurit și problemele averilor. Numărul caselor președintelui Iohannis a ajuns la 5, iar ceasul cu care a fost fotografiată Viorica Dăncilă în ziua primului tur al alegerilor nu valoreazț mai mult de cinci mii de euro. De aceea nu a fost trecut în declarația de avere.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat că va organiza o dezbatere marți seara, la Cotroceni, cu politologi, formatori de opinie și jurnaliști.