Război politic pentru amânarea alegerilor parlamentare. Cheia este la Cotroceni

O lege trecută de CCR și aflată pe masa președintelui spre promulgare ar putea să dea peste cap calendarul alegerilor parlamentare, anulând data de 6 decembrie, deja stabilită de către Guvern. Proiectul conferă Parlamentului controlul asupra stabilirii acestui scrutin.

15 Octombrie 2020, 20:41 (actualizat 26 Octombrie 2020, 20:00) |
Război politic pe tema amânării alegerilor parlamentare
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Războiul politic se duce între tabăra care vrea ca alegerile să se desfășoare la termen și cea care ar prefera amânarea și, implicit, prelungirea mandatului actualului legislativ până în martie anul viitor.

Cheia este însă la Cotroceni, de unde președintele Iohannis poate înclina decisiv balanța printr-un joc de tergiversare procedurală.

Odată cu motivarea deciziei luate, Curtea Constituțională dă undă verde legii spre promulgare prin care Parlamentul și-a arogat dreptul de a stabili data alegerilor parlamentare în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului celor două Camere.

Cheia este la președintele statului, care poate dejuca planurile PSD de amânare a alegerilor generale pentru anul viitor.

Augustin Zegrean, fost preşedinte al Curţii Constituţionale:Există pârghii, preşedintele poate să ceară reexaminarea şi poate să facă asta în termen de 10 zile. După aceea, scrisoarea ajunge la Parlament, Parlamentul trebuie să stabilească o dată pentru dezbaterea cererii de reexaminare. După care preşedintele sau altcineva poate să sesizeze Curtea cu privire la modul în care Parlamentul a soluţionat cererea de reexaminare. Curtea trebuie din nou să se pronunţe şi abia după aceea preşedintele va fi obligat să promulge în termen de 10 zile. Este un calendar de hărţuială, de luptă de gherilă”.

Art. 77 din Constituția României:

"Dacă Preşedintele a cerut reexaminarea legii ori dacă s-a cerut verificarea constituţionalităţii ei, promulgarea legii se face în cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare sau de la primirea deciziei Curţii Constituţionale, prin care i s-a confirmat constituţionalitatea".

Liberalii se bazează tocmai pe această strategie pentru ca mandatul actualului legislativ să nu fie prelungit.

PSD invocă rațiuni de securitate sanitară anti-Covid pentru populație în justificarea amânării alegerilor parlamentare.

În paralel, PSD mai încearcă o cale de a amâna scrutinul stabilit deja de guvern pentru 6 decembrie. Luni va intra în procedură parlamentară un proiect de lege prin care se propune ca alegerile să aibă loc pe 14 martie 2021.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ALEGERI PARLAMENTARE 2020
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 8°C 10°C
IASI 8°C 7°C
CLUJ 9°C 10°C
CONSTANTA 14°C 14°C
CRAIOVA 6°C 7°C
BRASOV 9°C 10°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI