Război în Ucraina, ziua 166 | Rușii și ucrainenii se acuză reciproc de atacarea centralei nucleare de la Zaporojie, cel mai periculos punct de pe continent

Situația de la cea mai mare centrala nucleară din Europa, cea de la Zaporojie, din Ucraina, continuă să fie tensionată și incertă. Cele două părți aflate în conflict se acuză reciproc de bombardarea obiectivului, în timp ce lumea se așteaptă în orice moment la un posibil accident nuclear. ONU avertizează asupra unui posibil „dezastru nuclear” la centrala nucleară Zaporojie după ce unitatea a fost vizată de  bombardamente sâmbătă seara. Centrala funcționează normal,au dat asigurări autoritățile ruse instalate în zonă. Rusia este pregătită să faciliteze o vizită a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) la centrală, a anunțat reprezentantul permanent al Rusiei la organizațiile internaționale la Viena. Între timp, ocupanții ruși promit localnicilor din Herson câte 10.000 de ruble pentru participarea la „referendumul” planificat privind aderarea la Rusia. Nave care transportă produse alimentare continuă să plece din porturile ucrainene. O navă sub pavilion turcesc plină cu grâne a ajuns în siguranță în Turcia, după o călătorie plină de pericole.

08 August 2022, 07:18 (actualizat 08 August 2022, 20:57) Știrile TVR |
$article.media.images[0].description
Razboi in Ucraina. Soldat rus la centrala nucleară de la Zaporojie/ FOTO: https://www.bbc.com/"
 |  GALERIE FOTO

Centrala nucleară de la Zaporojie este cea mai mare din Europa, cu șase reactoare și mari cantități de combustibil și reziduuri extrem de periculoase. Centrala este ocupată de ruși, iar partea ucraineană a cerut Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică să solicite Rusiei să părăsească acest obiectiv din motive de siiguranță care privesc întreaga Europă.

REPERELE ZILEI

ACTUALIZARE 20.13 Banca Mondială anunță un ajutor suplimentar de 4,5 miliarde de dolari pentru Ucraina. Statele Unite vor oferi guvernului Ucrainei o sumă suplimentară de 4,5 miliarde de dolari (3,7 miliarde de lire sterline), ducând sprijinul bugetar total de la invazia Rusiei din februarie la 8,5 miliarde de dolari (7 miliarde de lire sterline), a anunțat Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională, transmite The Guardian.

ACTUALIZARE 19.52 Ucraina a arestat două persoane care lucrau pentru serviciile ruse de informații și care plănuiau să-l omoare pe ministrul ucrainean al apărării și pe șeful agenției  militare de informații, a anunțat luni serviciul de securitate internă al Ucrainei, SBU, citat de The Guardian.

ACTUALIZARE 19.00 O navă sub pavilion turcesc plină cu grâne a ajuns în siguranță în Turcia, după o călătorie plină de pericole. Comandantul navei Polarnet, care a transportat 12 mii de tone de porumb din Ucraina, a povestit că transportul s-a făcut sub escortă, pe coridoare foarte înguste, la doi pași de minele din Marea Neagră. Transportul grânelor ucrainene către restul lumii face parte dintr-o înțelegere între Ucraina și Federația Rusă, mediata de Turcia și Organizația Națiunilor Unite, menită să ducă la evitarea unei crize alimentare. Navele care transportă cereale sunt inspectate la sosirea în porturile turcești de echipe mixte formate din inspectori ai Națiunilor Unite și ai țărilor implicate în înțelegere.

ACTUALIZARE 18.00 Purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, a acuzat Ucraina că a luat „Europa ostatică” din cauza situației de la centrala nucleară Zaporojie  din sudul Ucrainei.

Uzina este ocupată în prezent de forțele ruse, iar ambele părți au susținut că cealaltă a cauzat pagube prin bombardare. Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a încercat să o inspecteze.

ACTUALIZARE 17.02 Un tribunal ucrainean a condamnat luni un soldat rus la 10 ani de închisoare, după ce l-a găsit vinovat de încălcarea legilor și războiului, după ce a tras dintr-un tanc  într-un bloc cu mai multe etaje, a declarat un oficial al Ministerului de Interne, citat de The Guardian.

Reuters relatează că tribunalul din Cernihiv l-a găsit vinovat pe Mihail Kulikov, care a fost capturat în timpul luptei, că a lovit clădirea rezidențială pe 26 februarie, la două zile după ce a început invazia Ucrainei de către Rusia.

ACTUALIZARE 16.51 Rusia este pregătită să faciliteze o vizită a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) la centrala nucleară Zaporojie din Ucraina, transmite  luni agenția de presă RIA Novosti, care-l citează pe  reprezentantul permanent al Rusiei la organizațiile internaționale la Viena.

Moscova și Kievul s-au acuzat reciproc că au bombardat centrala, cea mai mare instalație nucleară din Europa, în ultimele zile, notează Reuters.

ACTUALIZARE 16.22 Turcia se oferă să acționeze ca intermediar pentru comerțul cu metale între UE și Rusia.

Sancţiunile occidentale impuse Rusiei dau o şansă sectorului metalelor din Turcia să acţioneze ca un depozit şi un pod, a declarat preşedintele unei asociaţii de profil, citând interesul crescut al companiilor ruseşti dar şi al companiilor din UE care vor să vândă în Rusia via Turcia, transmite Reuters.

ACTUALIZARE 16.05 Forțele ruse vor să provoace întreruperi de curent în sudul Ucrainei prin bombardarea complexului nuclear Zaporojie, a declarat luni ambasadorul Ucrainei la AIEA, care a cerut o misiune internațională la centrală luna aceasta.

„Vom folosi toate canalele posibile de diplomație pentru a aduce AIEA și ONU mai aproape de realizarea acestei misiuni”, a declarat Yevhenii Tsymbaliuk, ambasador la Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), reporterilor la Viena.

„Avem nevoie urgentă de asta, cât mai curând posibil, aș spune că nu mai târziu de sfârșitul acestei luni”, a adăugat oficialul.

ACTUALIZARE 16.03 Ucraina a primit primele trei sisteme antiaeriene autopropulsate germane Gepard și le va folosi pentru a apăra infrastructuri importante, a anunțat luni comandamentul militar din sudul țării.

Sistemele de apărare aeriană, care sunt operate de echipaje de trei persoane și pot lovi ținte la o distanță de până la două mile și jumătate, sunt un tip de armament occidental furnizateUcrainei pentru a o ajuta să facă față invaziei ruse, transmite Reuters.

ACTUALIZARE 15.55 The Economist: Ce ar putea aduce aduce Occidentul și Rusia în pragul unui război nuclear?

ACTUALIZARE 15.54 După Suedia, și Finlanda a anunțat că va lua parte la pregătirea armatei ucrainene în Marea Britanie, tranmite Nexta.

ACTUALIZARE 15.51 Kremlinul a declarat luni că nu există nicio bază pentru o întâlnire în acest moment între preşedinţii rus şi ucrainean, Vladimir Putin, respectiv Volodimir Zelenski, potrivit Reuters.

Întrebat despre propunerea preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan de a intermedia discuţii de pace între cele două părţi, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni jurnaliştilor acreditaţi la preşedinţia rusă că Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski s-ar putea întâlni numai după ce negociatorii de ambele părţi îşi ''vor fi făcut temele".

ACTUALIZARE 15.30 Belaruşii vor opune o rezistenţă puternică dacă Minskul trage ţara în războiul declanşat de Rusia contra Ucrainei, a dat asigurări lidera opoziţiei belaruse, Svetlana Tihanovskaia.

''Mişcarea noastră partizană va sabota acest lucru. Ordinele vor fi refuzate. Sau soldaţii belaruşi se vor preda atunci şi acolo'', a declarat Tihanovskaia într-un interviu pentru agenţia de presă germană, la 2 ani după alegerile prezidenţiale controversate din Belarus.

ACTUALIZARE 14.38 Șeful administrației instalate de Rusia în Zaporojie a semnat un decret care prevede un referendum pentru aderarea la Rusia, transmite luni agenția de presă RIA Novosti, citată de The Guardian.

VEZI ȘI: Centrală nucleară bombardată în Ucraina. Kremlinul și Kievul se acuză reciproc

ACTUALIZARE 14.33 Cancelarul german Olaf Scholz nu consideră că sprijinul pentru sancțiunile Rusiei este în scădere, chiar dacă se așteaptă să crească în continuare facturile la energie, a declarat luni un purtător de cuvânt al guvernului.

„Ne confruntăm cu luni dificile în viitor”, a spus purtătorul de cuvânt, citat de The Guardian, adăugând: „Dar este clar că suntem ferm de partea Ucrainei și susținem  sancțiunile pe care le-am convenit împreună cu Uniunea Europeană și comunitatea internațională”.

Vorbind la o conferință de presă obișnuită la Berlin, purtătorul de cuvânt a exclus aprobarea funcționării conductei Nord Stream 2, potrivit  Reuters.

ACTUALIZARE 14.31 Ministerul rus al Apărării anunță că forțele sale au doborât 19 rachete Himars fabricate în SUA în estul și sudul Ucrainei și au distrus vehicule Himars în apropierea orașului ucrainean Kramatorsk.

Reuters nu a putut verifica informația.

ACTUALIZARE 14.01 Forţe ucrainene au atacat din nou, în noaptea de duminică spre luni, un pod important, la Herson, un oraş situat în sud, ocupat de armata rusă, anunţă autorităţile de la Kiev.

CITEȘTE ȘI: Șeful Energoatom a cerut demilitarizarea centralei de la Zaporojie. Acesta acuză Rusia că a plasat mine la unitatea nucleară.

ACTUALIZARE 13.00 Ministerul rus al Apărarii a anunţat că a distrus un depozit cu 45.000 de tone de muniţie furnizată Ucrainei de Alianţa Nord-Atlantică. Depozitul respectiv ar fi situat în zona de sud a Ucrainei, în regiunea Mikolaiv, unde armata ucraineană încearcă o contraofensivă menită să împingă frontul și să recupereze Hersonul ocupat de ruşi.

ACTUALIZARE 12.55 Prima navă cu produse agricole ucrainene a ajuns în Turcia.  Nava de marfă POLARNET care transporta 12.000 de tone de porumb a trecut inspecția la Istanbul și a ajuns la destinația finală în Turcia.

ACTUALIZARE 12.20 Centrala nucleară Zaporojie funcționează normal, a declarat Yevgeniy Balitsky, șeful administrației instalate de Rusia din regiunea ocupată Zaporojie. Acesta declarat pentru Interfax: „Avem informații de la armată și de la reprezentanți ai Rosatom din Rusia, care sunt aici și urmăresc situația. Avem informații de la ei că totul funcționează în regim normal.”

CITEȘTE ȘI: Creditorii Ucrainei vor vota în privința înghețării datoriilor externe ale guvernului de la Kiev

ACTUALIZARE 12.00 Armata ucraineană a lansat lovituri asupra podurilor podurile Antonivski și Kakhovski construite peste râul Nipru, a declarat Natalia Humeniuk, purtătoarea de cuvânt a Comandamentului de sud al Armatei Ucrainei.

ACTUALIZARE 11.45 Rachetele HIMARS au lovit pozițiile ocupanților ruși din Melitopol și un total de 100 de invadatori au fost uciși, relatează primarul orașului Ivan Fedorov.

ACTUALIZARE 11.30 Armata rusă a pierdut 42.340 de soldați de la începutul invaziei, susține Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei

ACTUALIZARE 11.05 Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a informat că apărătorii au respins ofensiva invadatorilor în apropiere de Peski, Marinka și Avdiivka, potrivit Nexta Tv.

ACTUALIZARE 11.00 Un incendiu a cuprins depozite din districtul Kiev, din Donețk.

ACTUALIZARE 10.45 Podul Antonivski, aflat sub dominație rusească, care asigură accesul către orașul ocupat Herson a fost lovit din nou, peste noapte, de forțele ucrainene, potrivit informațiilor transmise de administrația impusă de Rusia în zonă.

ACTUALIZARE 10.40 În ultimele 24 de ore,  au fost uciși „până la 53 de militari” din armata ucraineană și au fost distruse patru vehicule blindate de transport de trupe și „șapte unități de vehicule speciale”, anunță autoritățile din autoproclamata Republică Populară Lugansk. Acestea mai susțin că, în urma bombardamentelor de către forțele ucrainene asupra orașului Alchevsk, din Luhansk, un civil a fost ucis și 19 persoane au fost rănite, inclusiv cinci copii. Ocupanții din Lugansk susțin că au fost avariate 13 blocuri, patru grădinițe și o școală. Ei susțin că „se restabilește viața pașnică pe teritoriile Republicii Populare Lugansk eliberate de sub dominația naționaliștilor ucraineni” și spun că mai mult de cinci hectare au fost curățate de dispozitive explozive. De asemenea, susțin că furnizează ajutor umanitar. Niciuna dintre afirmații nu a fost verificată independent.

ACTUALIZARE 10.35 Două persoane au fost ucise în urma bombardamentelor lansate asupra regiunii Harkov în ultimele 24 de ore, potrivit guvernatorului regiunii, Oleg Siniehubov. El a susținut că, peste noapte, acoperișul clădirii administrative din districtul Kiev a luat foc din cauza bombardamentelor.

”După cum puteți vedea, rușii, din cauza lipsei de succes pe front, lovesc orașele și satele pașnice din regiune. Dar suntem mai puternici decât încercările lor jalnice de a ne intimida. Victoria e a noastră!”
Oficialul a transmis un avertisment pentru cetățenii din Harkov: „Locuitorii din Harkov și din regiune, stați în adăposturi cât mai mult posibil. Ocupanții ruși lovesc Harkovul. Nu părăsiți locurile sigure.”

ACTUALIZARE 10.30 Forţele ruse au comis 27.203 crime de agresiune şi de război pe teritoriul ucrainean de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina la 24 februarie şi până în prezent, potrivit unui raport publicat luni de Biroul procurorului general al ţării, citat de agenţiile de presă EFE şi Ukrinform.

ACTUALIZARE 09.45 Vasul sub pavilion maltez Rohen încărcat cu 13.000 de tone de porumb din Ucraina a plecat din Bosfor spre Marea Britanie. O echipă mixtă de investigatori de la Centrul Comun de Coordonare a inspectat cargoul înainte de a-i aproba trecerea. Până acum, trei nave cu cereale au plecat din Ucraina. Kievul este unul dintre cei mai mari exportatori de grâne, dar livrările au fost suspendate după declanșarea invaziei ruseşti.

ACTUALIZARE 09. 00 Alte două nave care transportă cereale au plecat din porturile Ucrainei de la Marea Neagră, relatează Reuters. Sacura, care a plecat de la Yuzni, transportă 11.000 de tone de boabe de soia în Italia, în timp ce Arizona, care a părăsit Cernomorsk, transportă 48.458 de tone de porumb către Iskenderun, în sudul Turciei.

ACTUALIZARE 08.50 Forțele ruse încearcă să obțină controlul deplin asupra regiunii Donbas din estul Ucrainei, în timp ce a intensificat atacurile la nord și nord-vest de orașul Donețk duminică, relatează Reuters.

Rușii au atacat pozițiile ucrainene din apropierea așezărilor puternic fortificate din Piski și Avdiivka, precum și au bombardat alte locuri din regiunea Donețk, potrivit armatei ucrainene.

Pe lângă faptul că își întărește controlul asupra Donbasului, Rusia își fortifică poziția în sudul Ucrainei, unde a comasat trupe în încercarea de a preveni o potențială contraofensivă în apropiere de Herson.

ACTUALIZARE 08.30 Secretarul general al ONU, António Guterres, cere să li se permită experților accesul la Zaporojie. ”Orice atac la o centrală nucleară este un lucru sinucigaș”

ACTUALIZARE 07.30 În Severodonețk, în loc de spitale și școli moderne, oamenilor li se oferă acum apă pentru uz industrial, care nu este potabilă, dușuri în aer liber și un televizor mobil cu propagandă rusă. Fotografia a fost publicată de șeful administrației militare regionale din Lugansk, Serhii Gaidai.

ACTUALIZARE 07.15 Potrivit administrației militare regionale a regiunii Herson, ocupanții ruși promit localnicilor câte 10.000 de ruble pentru participarea la „referendumul” planificat privind aderarea la Rusia, transmite Nexta TV.

Rusia își consolidează pozițiile și efectivele de militari pe frontul de sud al Ucrainei pentru a se pregăti pentru o contraofensivă ucraineană. Este probabil să pregătească terenul și pentru atac, potrivit autorităților militare britanice și ucrainene. „Trupele ruse se adună în sud, unde fie așteaptă o contraofensivă ucraineană, fie se pregătesc să atace. Convoaie lungi de camioane militare ruse, tancuri, artilerie continuă să se deplaseze din Donbas în sud-vest”, a declarat Ministerul Apărării al Regatului Unit.

Ucraina și Rusia s-au învinuit reciproc pentru bombardarea a celei mai mari centrale nucleare din Europa, Zaporojie. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut noi sancțiuni internaționale împotriva Moscovei pentru „teroare nucleară”. ONU a cerut încetarea imediată a tuturor acțiunilor militare în apropierea centralei, după ce aceasta a fost vizată de bombardamente sâmbătă seara, provocând oprirea unuia dintre reactoare și creând un „risc real de dezastru nuclear”.

Ucraina anchetează aproape 26.000 de persoane suspectate de comiterea unor crime de război, de la începutul invaziei ruseşti. De asemenea, 135 de persoane sunt deja condamnate pentru crime de război.

Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat duminică că nu vor putea exista negocieri cu Rusia sau cu aliaţii săi internaţionali dacă Moscova va proceda la organizarea de referendumuri privind aderarea la Rusia în zonele ocupate, informează Reuters.

În discursul său video de duminică noapte, preşedintele Zelenski a spus că Ucraina îşi susţine cu fermitate poziţia de a nu ceda niciun teritoriu Rusiei."Poziţia ţării noastre rămâne aceea dintotdeauna. Nu vom renunţa la nimic din ceea ce este al nostru", a spus el.

Patru nave care transportau produse alimentare ucrainene au plecat duminică din porturile ucrainene de la Marea Neagră. Papa Francisc a salutat plecarea navelor care transportă cereale din porturile ucrainene de la Marea Neagră, spunând că acesta ar putea fi un model de dialog pentru a pune capăt războiului din Ucraina.

CITEȘTE ȘI: Şase generali ruşi au fost demişi, conform serviciilor de informaţii britanice

Amnesty International și-a cerut scuze, duminică, pentru „durerea și furia” provocate de raportul său în care a susținut că forțele ucrainene pun în pericol civilii, document care a fost contestat vehement de Volodimir Zelenski și a provocat demisia reprezentantei organizației în Ucraina.

Secretarul britanic al apărării, Ben Wallace, a salutat decizia Suediei de a se alătura țărilor care contribuie la programul condus de Regatul Unit de instruire a personalului ucrainean în Regatul Unit.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CRAWL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 20°C 21°C
IASI 18°C 19°C
CLUJ 12°C 17°C
CONSTANTA 19°C 19°C
CRAIOVA 19°C 19°C
BRASOV 12°C 15°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI