Război în Ucraina, ziua 36 | Putin, decret prin care gazul se plătește în ruble, de vineri. Franța, Germania și Marea Britanie refuză să accepte condiția | Autobuzele pentru evacuarea civililor din Mariupol, blocate de ruși

Armata rusă și-a concentrat ofensiva pe partea de est a Ucrainei în cea de-a 36-a zi de invazie. Președintele Zelenski i-a îndemnat pe militari să nu lase garda jos, pentru că atacurile se vor intensifica în sudul și estul țării, unde armata rusă se repliază. Între timp, soldații ucraineni au preluat controlul asupra mai multor localități din jurul Kievului, iar la Mariupol s-a organizat un culoar umanitar pentru evacuarea civililor. Următoarea rundă de negocieri va avea loc online la 1 aprilie, a declarat șeful delegației ucrainene.

31 Martie 2022, 07:08 (actualizat 01 Aprilie 2022, 07:25) Știrile TVR |
$article.media.images[0].description
Razboi in Ucraina. O tanara si bebelusul ei la adapostul de la metrou, Karkov/ FOTO: Hamed Hami Roshan/SIPA/REX/Shutterstock"
 |  GALERIE FOTO

ACTUALIZARE 22.50 Forțele ruse au părăsit centrala nucleară de la Cernobîl, a anunțat Ministerul ucrainean al Energiei Atomice, citând personalul, relatează CNN.

ACTUALIZARE 22.00 "Duşmanul îşi dirijează în mod cinic loviturile asupra depozitelor de carburant, ştiind că pregătim campania de semănat, pentru a o obstrucţiona", a declarat ministrul ucrainean al Agriculturii, Mikola Solski, într-un interviu pentru AFP. Din cauza invaziei Rusiei în Ucraina, culutra de cereale riscă să reducă la jumătate, a avertizat ministrul.

ACTUALIZARE 21.40 Președintele american Joe Biden a declarat în această seară că Putin se „izolează”, indicând că fie i-a concediat pe unii dintre consilierii săi, fie i-a pus în arest la domiciliu. "Dar nu vreau să insist prea mult pe chestia asta, pentru că nu avem atât de multe dovezi concrete", a adăugat el.

Biden a mai remarcat că nu există dovezi clare că Putin retrage trupele ruse din Ucraina. „Sunt puțin sceptic - rămâne o chestiune deschisă dacă el se retrage cu adevărat”, a spus Biden.

ACTUALIZARE 21.10 Reorientarea efortului de război rus asupra Donbas, în estul Ucrainei, unde forţele ruse se vor confrunta cu o armată ucraineană întărită, lasă să se întrevadă un conflict "prelungit", a avertizat joi un înalt responsabil al Pentagonului, relatează AFP.

Forţele ruse şi-au început retragerea de la Cernobâl (nord) şi au "abandonat" aeroportul militar de la Gostomel, la nord-vest de Kiev, dar "noi continuăm să credem că este o repoziţionare", a declarat presei acest responsabil sub protecţia anonimatului.

"Nu avem absolut niciun indiciu că aceşti soldaţi s-au întors acasă, că au fost excluşi definitiv din lupte", a adăugat el.

"Ceea ce continuăm să credem este că aceste forţe vor fi reechipate şi retrimise în Ucraina (...) pentru a continua lupta în conformitate cu ceea ce noi credem că este obiectivul lor, respectiv Estul", în special regiunile separatiste Lugansk şi Doneţk, în Donbas, a spus responsabilul citat.

ACTUALIZARE 20.05 Marea Britanie nu va accepta cererea președintelui rus Vladimir Putin de a plăti gazul rusesc în ruble, a declarat un purtător de cuvânt al premierului britanic Boris Johnson. Purtătorul de cuvânt a mai spus că secretarul britanic pentru Energie, Kwasi Kwarteng, a precizat clar că „nu este un lucru pe care Regatul Unit să-l analizeze”. Marea Britanie va examina impactul acestei măsuri asupra pieţei europene, a adăugat purtătorul de cuvânt.

ACTUALIZARE 19.30 PreședinteleVoldomiri Zelenski a cerut guvernului belgian să ajute cu „arme, sancțiuni, apartenența la Uniunea Europeană”, adăugând că „poate în curând viitorul vă va răsplăti”. Într-o adresă adresată parlamentului belgian, Zelensky a spus: „trebuie să știm că Ucraina va fi în Uniunea Europeană pentru că, dacă suntem noi, ei vor pierde. Dar dacă pierdem, dacă pierdem Mariupol și alte orașe ucrainene, nu va mai fi o Uniune Europeană puternică, pentru că va veni tirania și îți va lua ceea ce ai și de care ești mândru. Aceasta nu este o amenințare, aceasta este realitatea.

ACTUALIZARE 19.00 Mariupol a fost ras de pe fața pământului de bombele rușilor. Viceprimarul oraşului susține că în acest moment 150.000 de oameni sunt în oraș și trăiesc „precum şoarecii, sub pământ". Situația de acolo este disperată și se fac eforturi pentru evacuarea civililor. Distrugerile și pierderile de vieți omenești sunt însă îngrozitoare. Vlad Ungar ne aduce mai multe detalii:

ACTUALIZARE 18.57 Forțele ruse continuă să-și concentreze atacurile asupra Ucrainei pe patru zone, inclusiv în capitala Kiev, a declarat joi un înalt oficial american al Apărării. Potrivit oficialului, atacurile aeriene pe care rușii le lansează sunt concentrate pe: Kiev, Cernihiv, Izyum (la sud de Harkov) și în regiunea Donbas.

ACTUALIZARE 18.30 Armata rusă și-a concentrat ofensiva pe partea de est a Ucrainei în cea de-a 36-a zi de invazie, potrivit Orei de Știri. Președintele Zelenski i-a îndemnat pe militari să nu lase garda jos, pentru că atacurile se vor intensifica în sudul și estul țării, unde armata rusă se repliază. Între timp, soldații ucraineni au preluat controlul asupra mai multor localități din jurul Kievului, iar la Mariupol s-a organizat un culoar umanitar pentru evacuarea civililor.

ACTUALIZARE 17.54 Un oficial ucrainean a declarat joi că un convoi de autobuze aflat în drum spre orașul Mariupol a fost reținut la un punct de control rusesc din Vasylivka, localitate aflată între Zaporojie, deținut de ucraineni și Berdiansk, controlat de ruși. „Începând cu ora 12:30 (5:30 EST), 45 de autobuze au plecat din Zaporojie spre Berdiansk. În acest moment, se află la punctul de control Vasylivka, iar Federația Rusă nu ne lasă din nou autobuzele să treacă”, a spus Iryna Vereshchuk, ministrul ucrainean al reintegrării teritoriilor ocupate temporar.

(w460) Autobuzele

ACTUALIZARE 17.20 Germania și Franța au respins din nou cererile Rusiei ca țările europene să-și plătească gazul în ruble, ca o încălcare inacceptabilă a contractelor, adăugând că manevra echivalează cu un „șantaj”, transmite Reuters. Ministrul german al economiei, Robert Habeck, a declarat că nu a văzut încă un nou contract semnat de președintele Valdimir Putin care să impună plățile de gaze în ruble, adăugând că Germania este pregătită pentru toate scenariile, inclusiv pentru oprirea fluxurilor de gaze rusești către Europa. Ministrul francez de finanțe Bruno Le Maire a declarat că Franța și Germania au respins cererea Rusiei.

ACTUALIZARE 17.08 Vladimir Putin a semnat un decret prin care gazul trebuie plătit în ruble de mâine. Iată ce a spus președintele rus, potrivit Reuters: El a semnat un decret prin care cumpărătorii străini trebuie să plătească în ruble pentru gazul rusesc începând cu 1 aprilie, iar contractele vor fi oprite dacă aceste plăți nu vor fi făcute. El a spus că sancțiunile occidentale au fost pregătite înainte, iar războiul economic împotriva Rusiei a început cu ani în urmă. Putin a adăugat că Occidentul va încerca din greu să găsească motive pentru noi sancțiuni. Putin spune că scopul a fost subminarea dezvoltării Rusiei. "SUA vor obține profituri din instabilitatea globală și își vor rezolva problemele în detrimentul altora. Intenția Europei de a cumpăra gaz natural lichid din SUA va duce la pierderi de milioane de locuri de muncă în Europa".

ACTUALIZARE 16.59 Cel puțin 20 de persoane au fost ucise și 33 au fost rănite în atacul rusesc asupra biroului guvernatorului militar regional al regiunii Mykolaiv, din sud-vestul Ucrainei, de marți, au anunțat Serviciile de Stat de Urgență din Ucraina, în cifre actualizate publicate joi.

ACTUALIZARE 16.25 Primarul orașului ucrainean Cernihiv a spus că atacurile rusești asupra orașului său sunt de fapt în creștere, în ciuda angajamentului Rusiei că va „reduce drastic” asaltul militar asupra Kievului și Cernihivului. „De la promisiunile făcute de delegația rusă cu privire la reducerea intensității loviturilor la Kiev și Cernihiv, am observat, de fapt, o creștere a intensității atacurilor cu obuze și mortiere. În ultimele 24 de ore, spitalele noastre au primit 20 de răniți, atât militari, cât și civili”, a declarat primarul Vladyslav Atroșenko, pentru CNN.

ACTUALIZARE 16.00 Rusia a încercat să perturbe activitatea guvernului Ucrainei și armata sa în spațiul cibernetic și vizează digital țările care se opun invaziei sale, a declarat șeful serviciului de spionaj GCHQ al Marii Britanii, Jeremy Fleming. Reuters îl citează pe Jeremy Fleming: "Am văzut intenția susținută a Rusiei de a perturba guvernul ucrainean și sistemele militare. Și cu siguranță am văzut indicii care sugerează că actorii cibernetici ai Rusiei caută ținte în țările care se opun acțiunilor lor".

ACTUALIZARE 15.49 Trupele ruse ''nu se retrag, ci se repoziţionează'' în Ucraina, iar NATO se aşteaptă la ''ofensive suplimentare'' ale acestora, a declarat joi secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, potrivit AFP şi Reuters.

ACTUALIZARE 15.15 Rusia a distrus aproape în totalitate industria de apărare a Ucrainei, a estimat joi Oleksii Arestovici, consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, într-o declaraţie video în care a salutat termenii acordului de pace propus marţi la Istanbul ca pe o victorie a Kievului, relatează Reuters. "Ne-au distrus practic industria de apărare", a spus Arestovici. Conform acordului de pace discutat cu Rusia, Ucraina ar urma să fie protejată de ameninţări în viitor de garanţii de securitate internaţionale cărora Moscova nu ar putea să se opune prin veto.

ACTUALIZARE 14.29 Președintele rus Vladimir Putin i-a spus premierului italian Mario Draghi că nu sunt încă stabilite condițiile pentru o încetare a focului în Ucraina, a declarat acesta din urmă într-o conferință de presă. Potrivit agenției de presă Reuters, Putin i-a mai spus lui Draghi că actualele contracte de gaze au rămas în vigoare și că firmele europene vor continua să plătească în euro și dolari, mai degrabă decât în ​​ruble, transmite The Guardian.

ACTUALIZARE 14.27 Președintele rus Vladimir Putin a semnat joi un decret privind recrutarea de primăvară, fixând o țintă pentru 134.500 de persoane care urmează să fie recrutate în forțele armate ruse, transmite CNN.

ACTUALIZARE 14.10 Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) va crea misiuni de monitorizare online pentru centralele nucleare ucrainene de la Cernobîl şi Zaporojie, ocupate de Rusia, a anunţat şeful companiei nucleare ucrainene (Energoatom), Petro Kotin.

ACTUALIZARE 13.53 Forţele de Rachete Strategice ale Rusiei au început joi manevre de amploare în regiunea Orenburg, din sudul ţării, cu participarea a 3.000 de militari şi 300 de echipamente de luptă, în contextul invaziei din Ucraina, la care Rusia se referă cu formula ''operaţiune militară specială'', transmite EFE. ''La exerciţiile unităţii de rachete din Iasnensk, în regiunea Orenburg, participă peste 3.000 de militari şi peste 300 de echipamente de luptă'', a informat departamentul de presă al Ministerului Apărării rus, într-un comunicat citat de agenţia Interfax. Forţele de Rachete Strategice sunt una dintre principalele componente ale forţelor strategice nucleare ale Rusiei şi au ca obiectiv descurajarea nucleară în contextul unei posibile agresiuni împotriva ţării, explică EFE.

ACTUALIZARE 13.17 Rusia trebuie să fie trasă la răspundere pentru invazia din Ucraina, a declarat joi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, într-o intervenţie video în parlamentul Australiei, avertizând că dacă Moscova nu va fi pedepsită atunci alte ţări s-ar putea simţi încurajate să declanşeze războaie contra ţărilor vecine.

ACTUALIZARE 13.08 Crucea Roșie a anunțat că este pe cale să aducă în Mariupol ajutoare. Echipele Comitetului Internațional al Crucii Roșii sunt în drum spre orașul ucrainean asediat Mariupol cu ​​provizii și ajutoare și sunt pregătite să evacueze civili.

ACTUALIZARE 13.05 Ministrul german al economiei a avertizat că țara sa - cea mai mare economie a Europei - va avea de suferit în urma războiului din Ucraina.  Robert Habeck a declarat postului public ZDF, potrivit CNN: „Vom fi mai săraci. Nu este posibil ca acest lucru să se termine fără costuri pentru societatea germană, este de neconceput. Cred că suntem gata să plătim acest preț care este destul de mic în comparație cu suferințele din Ucraina.”

ACTUALIZARE 12.56 Regiunea Harkov din nord-estul Ucrainei a fost supusă unor tiruri de artilerie puternice în ultimele 24 de ore, a declarat joi guvernatorul militar al regiunii. Bombardamentul intens a împiedicat deschiderea coridoarelor de evacuare a civililor în regiune, a declarat Oleh Synyehubov, șeful administrației militare din regiunea Harkov, într-o postare pe Telegram.

ACTUALIZARE 12.15 Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut parlamentului olandez arme, ajutor pentru reconstrucție și oprirea tuturor afacerilor cu Rusia ca răspuns la invazia țării sale.  „Sunt necesare sancțiuni mai puternice, pentru ca Rusia să nu aibă șansa de a continua acest război în Europa”, le-a spus Zelenski parlamentarilor olandezi, într-un discurs video, adăugând: „Opriți orice comerț cu Rusia!”

ACTUALIZARE 11.11 Guvernul ucrainean trimite 45 de autobuze pentru a evacua civilii din orașul asediat Mariupol, a declarat vicepremierul Iryna Vereșciuk. Șaptesprezece autobuze au plecat deja spre Mariupol din Zaporojie.

ACTUALIZARE 10.08 Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a subliniat, în discursul susținut prin videoconferință în Parlamentul australian, amenințarea la adresa securității globale dacă Rusia nu va fi oprită în ambițiile sale împotriva Ucrainei. "Nu am văzut până acum ca o țară să înceapă un război împotriva unei țări vecine, declarând în mod deschis înrobirea sau distrugerea acesteia. Să nu lase nici măcar numele națiunii respective", le-a spus președintele ucrainean parlamentarilor australieni.

(w500) Volodimir

ACTUALIZARE 09.41 Președintele ucrainean Volodimir Zelenski se adresează Parlamentului australian.

ACTUALIZARE 09.27 Se pare că există unele progrese în privința coridorului umanitar pentru evacuarea civililor din Mariupol. Potrivit Reuters, viceprim-ministrul Ucrainei Iryna Vereșciuk a declarat că un convoi de autobuze ucrainene a pornit spre orașul-port din sud.

ACTUALIZARE 09.02 Un coridor umanitar de la Mariupol la Zaporojie,  prin portul Berdiansk, controlat de rusi, va fi deschis de la ora locală 10:00 (7:00 GMT), a anunțat ministerul rus al Apărării.

ACTUALIZARE  08.34 Unele dintre cele mai recente imagini apărute din Ucraina oferă o ilustrare izbitoare a vieții celor care trăiesc în timpul războiului, notează The Guardian.  Străzile orașului odată pline de viață sunt pustii, în timp ce o rachetă rusă zace într-un loc de joacă pentru copii. Femeile alăptează nou-născuți în stațiile de metrou folosite acum ca adăposturi anti-aeriene.

(w500) Război î

(w500) Război î

(w500) Razboi in

ACTUALIZARE 07.53 Președintele ucrainean Volodimir Zelenski avertizează că Rusia pregătește o mare ofensivă în Donbas. Vorbind într-una dintre aparițiile sale video pe străzile din Kiev, Zelenski a spus că orice retragere a trupelor ruse din regiunile din jurul Kievului și Cernihivului - așa cum a susținut Kremlinul marți - se datorează rezistenței ucrainene.

ACTUALIZARE 07.38 Ministerul rus al Apărării a anunțat joi o încetare locală a focului pentru a permite evacuarea civililor din orașul-port ucrainean asediat Mariupol, potrivit Agence France-Presse.

Evenimentele ultimelor ore:

Pe teren: Jumătate din orașul Irpin, lângă Kiev, a fost distrus, potrivit lui Oleksandr Markushin, primarul orașului. Imaginile din satelit ale orașului asediat din sudul țării Mariupol arată blocuri întregi distruse și un depozit al Crucii Roșii lovit de bombardamente. Videoclipuri  postate pe rețelele de socializare par să arate că trupele ucrainene au preluat controlul de la forțele ruse în apropierea orașului Cernihiv, din nord.

Discuțiile vor fi reluate vineri: Următoarea rundă de negocieri a Ucrainei cu Rusia se va relua online pe 1 aprilie, a declarat șeful delegației ucrainene. Sunt apeluri tot mai puternice petru o întâlnire între președintele ucrainean Volodimir Zelenski și președintele rus Vladimir Putin. Zelenski, care a declarat anterior că este dispus să se întâlnească cu Putin, a spus că procesul de negociere a fost „doar cuvinte, fără nimic concret”.

Trupele ruse ar refuza ordinele: Putin a apreciat greșit în mare măsură situația din Ucraina și unii soldați ruși au refuzat să execute ordinele, potrivit șefului agenției britanice de informații GCHQ. Soldații ruși ar fi fost lipsiți de arme și moral și „și-su sabotat propriul echipament”.

Fără diminuarea atacurilor: În ciuda faptului că Moscova a anunțat că va „reduce drastic activitatea militară” în jurul Kievului, capitala și orașele din împrejurimi au fost bombardate în ultimele 24 de ore. Primarul Cernihivului a spus că orașul a fost sub un „atac uriaș”. Cu toate acestea, unele forțe ruse s-au retras de la centrala nucleară de la Cernobîl, potrivit unui înalt oficial american al apărării.

Lavrov vizitează China și India: Ministrul rus de externe Serghei Lavrov și ministrul chinez de externe Wang Yi s-au întâlnit miercuri în China. „Relațiile dintre China și Rusia au rezistat noului test al schimbării peisajului internațional”, a spus Wang. Între timp, Lavrov urmează să sosească în joi în India. Călătoria sa de două zile coincide cu vizita ministrului britanic de externe Liz Truss și a consilierului adjunct pentru securitate națională pentru economie internațională, Daleep Singh.

Putin a fost indus în eroare: Liderul rus „nu a fost pe deplin informat de către Ministerul său al Apărării la fiecare pas” cu privire la situația din Ucraina, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby. Separat, un oficial american a declarat pentru CNN că America crede că Putin este „dezinformat” de consilierii săi despre cât de prost se comportă armata rusă.

Zelenski a vorbit cu Joe Biden: Președintele ucrainean a avut discuții  timp de o oră cu omologul său american, într-o altă „zi diplomatică foarte activă”. Zelesnki i-a mulțumit președintelui SUA pentru un nou pachet de ajutor umanitar de 1 miliard de dolari și un sprijin bugetar suplimentar de 500 de milioane de dolari.  Președintele ucrainean a apreciat că sprijinul Statelor Unite este vital pentru Ucraina.

Rubla își revine: Rubla rusă și-a revenit la valoarea de dinainte de război, în ciuda sancțiunilor occidentale asupra exporturilor și a sistemelor financiare ale țării.

Zelenski, în Parlamentul de la București: Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, va vorbi în Parlamentul României. Anunțul a fost făcut de președintele Senatului, Florin Cîțu, care a avut miercuri o convorbire cu premierul ucrainean, Denis Șmihal. "Voi face toate demersurile ca acest lucru să se întâmple săptămâna viitoare", a precizat Cîțu.

Război în Ucraina, ziua 35. Washingtonul crede că Putin este dezinformat de consilierii săi - "S-a simțit indus în eroare de armată". Avocatul Poporului din Ucraina: Rachetele au lovit clădirea Crucii Roșii din Mariupol

Toate informațiile despre războiul din Ucraina AICI

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 29°C 30°C
IASI 26°C 26°C
CLUJ 20°C 24°C
CONSTANTA 25°C 26°C
CRAIOVA 25°C 27°C
BRASOV 24°C 25°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI