Război în Ucraina, ziua 32. Încercuirea forţelor din Donbas, noua strategie rusă. Zelenski: Soldații ucraineni rămași în Mariupol nu vor să se retragă fără camarazii răniți. O parte din grănicerii de pe Insula Șerpilor, uciși

Armata rusă a folosit muniții cu dispersie „Tornado-S” în regiunea Donețk. Atacurile cu rachete din Liov şi zona Kiev, care au vizat aprovizionarea cu combustibil a trupelor ucrainene, confirmate de ruşi. SUA nu au o strategie de schimbare de regim în Rusia, a declarat secretarul de stat Antony Blinken, după ce Joe Biden a spus sâmbătă că președintele rus Vladimir Putin "nu poate rămâne la putere".

27 Martie 2022, 08:50 (actualizat 29 Martie 2022, 22:50) Știrile TVR |
$article.media.images[0].description
Incendiu la un depozit de carburanţi"
 |  GALERIE FOTO

În fața atacurilor rusești stă o rezistență ucraineană puternică și hotărâtă. Pe linia frontului se află sate unde trupele ucrainene își au pozițiile defensive. Luptătorii sunt însuflețiți de mesajele pe care președintele Zelenski le adresează ucrainenilor în fiecare zi, dar și occidentalilor, cărora le cere cu insistență, din nou, ajutor militar.

Între timp, evaluările americanilor confirmă intenția Rusiei de a începe de acum să-și concentreze trupele în estul Ucrainei. Forțele militare ruse devin tot mai agresive în Donbas, o regiune deja distrusă.

Dmitri Maslak, corespondent de presă: "Am fost martorii unor scene cum nu am mai văzut niciodată în viaţa reală: localităţi, sate, oraşe distruse, frică și durere fără margini, civili morți și răniți".

Serviciile britanice de informații au constatat, la rândul lor, că forţe ruse de la Harkov şi Mariupol se redesfăşoară către Donbas. Acolo, armata rusă pare să încerce o nouă tactică: încercuirea forţelor ucrainene care luptă în regiunile separatiste Doneţk şi Luhansk, recunoscute de Moscova înaintea invadării Ucrainei.

FILMUL EVENIMENTELOR

Manifestații de solidaritate cu Ucraina peste tot în lume. Mii de ruşi au scandat la Praga împotriva lui Putin. Primarul Londrei: Arătăm poporului ucrainean că îi suntem aproape în cea mai întunecată perioadă

ACTUALIZARE 23.31 Contraatacurile ucrainene schimbă harta în cea de-a 32-a zi de război.

ACTUALIZARE 22.51 În interviul acordat jurnaliștilor ruși independenți, Zelenski a dezvăluit că o parte dintre grănicerii de pe Insula Șerpilor, atacată în prima zi a invaziei, au fost uciși. Alții au fost capturați și recuperați la schimburile de prizonieri.

Inițial se credea că toți au murit.

Actul lor de curaj a făcut înconjurul lumii. În momentul în care au fost somați de invadatori să se predea, au folosit o înjurătură clasică la adresa "navei de război ruse". Replica lor a devenit un slogan simbol la adresa atacatorilor ruși.

Zelenski: Chestiunea neutralităţii Ucrainei este ''studiată în profunzime''. România, menționată în contextul unui acord privind protejarea limbilor minorităților: ''Vreau să-l semnez cu toate ţările vecine"

ACTUALIZARE 22.18 Într-o discuţie telefonică avută duminică seară, ''preşedintele (turc Recep Tayyip) Erdogan şi şeful statului rus (Vladimir) Putin au convenit asupra desfăşurării unei viitoare runde de negocieri între delegaţiile rusă şi ucraineană la Istanbul'', se arată într-un comunicat al Preşedinţiei turce.

ACTUALIZARE 22.14 Sirenele anunță raiduri aeriene în toate regiunile Ucrainei, transmite presa.

ACTUALIZARE 22.04 În interviul acordat jurnaliștilor independenți din Rusia și interzis de Moscova, Volodimir Zelenski a anunțat că forțele ucrainene controlează încă o parte din Mariupol. Zelenski le-a transmis că se pot retrage dacă văd o cale de a face asta și să supraviețuiască, dar trupele au insistat să rămână până când vor putea lua camarazii răniți și trupurile celor răpuși de inamic.

Ministerul Mediului: Autoritățile române și cele europene monitorizează evoluția efectelor produse de incendiile din pădurile de la Cernobîl. Circulația aerului indică faptul că teritoriul României nu va fi afectat

ACTUALIZARE 20.15 Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a acordat astăzi un interviu pentru 4 jurnaliști independenți din Rusia.

Moscova le-a cerut acestora să nu publice interviul și a anunțat că jurnaliștii vor fi investigați.

ACTUALIZARE 18.50 Rusia a tras sâmbătă un număr record de rachete, dar cele mai multe au fost doborâte de apărarea antiaeriană ucraineană, transmite The Kyiv Independent.

Potrivit The Insider (mass-media rusă), Rusia a tras cel puțin 70 de rachete împotriva Ucrainei pe 26 martie. Doar 8 și-au atins ținta. Celelalte au fost doborâte.

ACTUALIZARE 18.10 Luptele continuă în suburbiile Kievului, anunță primarul Vitali Klitschko, care îi îndeamnă pe locuitori să respecte regulile impuse de autorități. Infrastructura critică a capitalei ucrainene funcționează, la fel și transportul public, chiar dacă mai limitat. Magazinele alimentare sunt deschise.

De luni se reia procesul educațional în format online.

Administrația dispune încetarea graduală a furnizării agentului termic în Kiev, care are unul dintre cele mai mari sisteme de încălzire centralizată din Europa.

ACTUALIZARE 17.22 Hectare întregi de pădure din zona de excludere din apropierea centralei Cernobîl ard ca urmare a ostilităților.

Acest lucru reprezintă un risc de contaminare radioactivă în Ucraina, Belarus și în țările europene, scrie Ombudsmanul ucrainean pentru drepturile omului, Lyudmila Denisova.

ACTUALIZARE 16.45 Centrul internațional de politici cibernetice din Australia face o nouă evaluare a situației de pe liniile de front, indicând teritoriul recuperat de ucraineni și înaintarea acestora în regiunile Trostyanets, Sumy, pe liniile de aprovizionare de pe axa Brovary și Husarivka. De asemenea, pot fi urmărire schimbările față de sâmbătă.

ACTUALIZARE 16.10 Marea Britanie va aloca 3 milioane de lire pentru cercetătorii ucraineni care vor să își continue activitatea.

Cu toții vor primi asistență dacă aleg să își continue activitatea în Regatul Unit.

De asemenea, Marea Britanie oprește proiectele noi de colaborare cu Rusia.

ACTUALIZARE 15.25 Harta acțiunilor militare din Ucraina, publicată de Ministerul Apărării din Marea Britanie.

ACTUALIZARE 15.10 Preşedintele francez Emmanuel Macron a afirmat, duminică, că el "nu va folosi" termenii preşedintelui american Joe Biden, care l-a calificat pe Vladimir Putin drept "măcelar", estimând că "nu trebuie să existe escaladare nici în cuvinte, nici în acţiuni" în războiul din Ucraina, informează AFP.

Emmanuel Macron a anunţat, de asemenea, că el va discuta cu preşedintele rus "mâine sau poimâine", pentru a organiza o operaţiune de evacuare din oraşul Mariupol, din estul Ucrainei, operaţiune ce trebuie făcută cât mai curând.

ACTUALIZARE 15.04 Potrivit ONU, peste 3,8 milioane de oameni au părăsit Ucraina de la invazia rusă. Cel puțin 2,3 milioane de ucraineni au fugit în Polonia.

ACTUALIZARE 14.38 Papa Francisc a spus oamenilor adunaţi în Piața Sf. Petru duminică că „acest război crud și fără sens”, care continuă de mai bine de o lună, reprezintă „o înfrângere pentru toți”.

El a deplâns soarta părinților care își îngroapă copiii şi faptul că „cei puternici decid și cei săraci mor”. Referindu-se la rapoartele conform cărora aproximativ jumătate din toți copiii din Ucraina au fost strămutați din cauza conflictului, Papa Francis a spus că „războiul nu devastează doar prezentul, ci și viitorul societății”.

ACTUALIZARE 13.40 Sean Penn cere boicotarea Premiilor Oscar dacă preşedintele Ucraine Zelenski nu este invitat să vorbească. Ar fi „cel mai obscen moment din istoria Hollywoodului”, a spus actorul.

ACTUALIZARE 12.45 Rusia încearcă să împartă Ucraina în două pentru a crea o regiune controlată de Moscova, după ce nu a reușit să preia întreaga țară, a declarat duminică șeful serviciilor de informații militare ucrainene. „De fapt, este o încercare de a crea Coreea de Nord și de Sud în Ucraina”, a spus Kirilo Budanov, adăugând că Ucraina va lansa în curând un război de gherilă pe teritoriul ocupat de ruși, potrivit The Kyiv Independent.

ACTUALIZARE 12.41 La centrala nucleară de la Cernobîl, personalul care a fost ținut ostatic de armata rusă din prima zi a războiului a fost înlocuit parțial.

ACTUALIZARE 12.30 Statele Unite nu au o strategie de schimbare de regim în  Rusia, a declarat duminică secretarul de stat Antony Blinken, după ce Joe Biden a spus sâmbătă că președintele rus Vladimir Putin "nu poate rămâne la putere".

ACTUALIZARE 11.38 Armata rusă a confirmat duminică atacurile cu rachete din Liov şi zona Kiev, declarând că a fost vizată aprovizionarea cu combustibil a trupelor ucrainene. „în 26 martie, rachete cu rază lungă de acțiune au distrus un depozit de combustibil în apropierea orașului Liov, care furniza combustibil pentru trupele ucrainene în regiunile de vest, precum și în apropierea Kievului”, a declarat Ministerul Rus al Apărării.

ACTUALIZARE 13.37 Ministerul Apărării din Ucraina transmite că armata rusă a folosit muniții cu dispersie „Tornado-S” în sectorul rezidențial Krasnogorovka, regiunea Donețk.

ACTUALIZARE 10.08 Ucraina și Rusia au convenit asupra a două "coridoare umanitare" pentru a evacua duminică civilii din zonele de pe linia frontului, inclusiv permițând oamenilor să plece cu mașini particulare din orașul Mariupol, a declarat vicepremierul Irina Vereshchuk.

ACTUALIZARE 10.00 Sâmbătă, oraşul Liov, atacat din aer cu o serie de lovituri aeriene. Sirenele s-au auzit pe tot parcursul zilei. În centrul orașului s-au auzit trei explozii puternice. Cel puțin cinci persoane au fost rănite. Nu au fost raportate decese până acum. Primarul a cerut apărarea antiaeriană.

Administrația militară a regiunii Kiev a declarat sâmbătă că suburbiile din vestul și estul capitalei au fost supuse focurilor rusești. Comunitatea din Bilohorodka a fost atacată cu lovituri cu rachete, potrivit lui Oleksandr Pavliuk, șeful administrației militare regionale de la Kiev. Pavliuk a adăugat că forțele ruse încercau să-şi întărească pozițiile în Bucha și o altă suburbie vestică, Nemishaeve.

Slavutîci, la nord de Kiev: Trupele ruse au intrat în oraș, după câteva zile de bombardamente, o mișcare care a stârnit proteste în rândul sutelor de civili ucraineni. Orașul a fost construit pentru a găzdui lucrătorii centralei nucleare din Chornobîl. Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a declarat că monitorizează situația.

Harkov: Forțele ucrainene au organizat o contraofensivă în zonele din jurul celui de-al doilea oraș ca mărime din Ucraina, au declarat oficialii locali. Un contraatac care a început vineri la est de Harkov a dus la recucerirea mai multor sate, potrivit administratorului regional Oleg Sinegubov. El a spus că o serie de sate din jurul Malaia Rogan au fost reocupate de forțele ucrainene. Satele se află la aproximativ 20 de kilometri de centrul Harkov, care a fost aproape încercuit de forțele ruse din primele săptămâni ale invaziei.

Lângă orașul Sumi, trupele ucrainene au eliberat o serie de așezări, potrivit videoclipurilor publicate de CNN. Un contraatac separat a dus la eliberarea a două sate de sub forțele ruse la nord-vest de Mariupol, potrivit administrației militare regionale din Zaporojie. Contraatacurile ucrainene la nord și la vest de capitală par să fi făcut progrese la începutul acestei săptămâni, forțele ucrainene restabilind controlul asupra orașului Makariv, la aproximativ 40 de mile vest de Kiev.

Cernihiv: Primarul orașului din nord a spus că Cernihiv este înconjurat de trupe rusești. Nu există sursă stabilă de energie electrică, iar apa este livrată de voluntari, deoarece alimentarea cu apă nu a fost complet restaurată. „Inamicul a distrus în mod conștient singurul pod care leagă Cernihiv de autostrada spre Kiev”, a spus primarul Vladislav Atroșenko. „În prezent, nu există coridoare umanitare sau vreo modalitate sigură de  aprovizionare”. El a spus că populația s-a redus la jumătate de la invadarea Ucrainei de către Rusia.

ACTUALIZARE 09.40 Rusia a început să distrugă depozitele de combustibil și alimente din Ucraina, a declarat consilierul Ministerului de Interne ucrainean Vadim Denisenko, potrivit Reuters. Vorbind la televiziunea locală, Denisenko a mai spus că Rusia aduce forțe la granița cu Ucraina prin rotație și ar putea face noi încercări de a avansa în teritoriu. Într-o actualizare de duminică, Statul Major al Ucrainei a declarat că a respins șapte atacuri inamice în regiunile Donețk și Lugansk, distrugând opt tancuri.

Evenimentele ultimelor 24 de ore

Administrația regională Zaporizhia a anunțat că forțele ucrainene au eliberat satele Poltavka și Malynivka.

5.208 ucraineni au fost evacuați sâmbătă, inclusiv din Borodianka și din satele din regiunea Kiev. Toate cele 10 coridoare umanitare au funcționat, a anunțat vicepremierul Iryna Vereshchuk.

Coloana cu cei 4 mii de locuitori din Mariupol care au fost blocați timp de două zile de trupele ruse a ajuns în final la Zaporizhia.

Orașul Trostianets din regiunea Sumi a fost eliberat de forțele ucrainene. Fusese ocupat pe 1 martie.

Cinci persoane au fost rănite într-un atac cu rachete la Liov.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 9°C 9°C
IASI 8°C 4°C
CLUJ 5°C 4°C
CONSTANTA 12°C 12°C
CRAIOVA 6°C 8°C
BRASOV 7°C 8°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI