Război în Ucraina, ziua 272 | Secretarul general adjunct NATO, despre Rusia și Ucraina: Nu vedem condiţii pentru o negociere între cele două părţi în viitorul apropiat. Directorul Ukrenergo: Pagubele produse sistemului energetic sunt colosale

Comisia Europeană a anunțat că va acorda un nou ajutor financiar, de 2,5 miliarde de dolari, Ucrainei. Președintele Volodimir Zelenski a salutat decizia oficialilor de la Bruxelles și a spus că banii vor contribui la stabilitatea energetică a țării sale, în condițiile în care iarna și-a făcut deja simțită prezența. Aproape jumătate din sistemul energetic al Ucrainei este avariat sau distrus de bombardamentele rusești. La Zaporojie, cel puțin o persoană a fost ucisă în urma unui nou atac al armatei ruse. La aproape 9 luni de la începerea invaziei, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a recunoscut că nu vede condiții pentru organizarea unor negocieri între Rusia și Ucraina, prea curând.

22 Noiembrie 2022, 07:04 (actualizat 22 Noiembrie 2022, 23:22) Știrile TVR |

ACTUALIZARE 22.00 Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, mesaj difuzat la congresul Asociaţiei primarilor din Franţa: "Vă solicit să fiţi foarte concreţi în ajutor şi susţineţi împotriva terorismului oraşele şi comunităţile noastre". "Kremlinul vrea să transforme frigul iernii în armă de distrugere în masă".

“Pentru a supravieţui acestei ierni şi a nu permite Rusiei să transforme frigul în instrument al terorii şi al supunerii avem nevoie de multe lucruri”

ACTUALIZARE 21.15 Apărarea antiaeriană rusească a fost activată marţi în oraşul Sevastopol din peninsula ucraineană Crimeea anexată de Rusia şi au fost doborâte două drone, a declarat guvernatorul regional rus, relatează Reuters şi AFP, preluate de Agerpres.

''Apărarea noastră antiaeriană este în acţiune chiar acum'', a anunţat pe social media guvernatorul Mihail Razvojaev, îndemnând populaţia să rămână calmă.

Portul Sevastopol găzduieşte flota rusă de la Marea Neagră şi a fost la sfârşitul lunii octombrie ţinta unui atac ucrainean cu drone maritime şi ucrainene.

ACTUALIZARE 21.00 Dmitro Kuleba, șeful diplomaţiei ucrainene, în conferință de presă: "Îi invit pe colegii mei din UE" să "respingă orice îndoială" şi orice "oboseală" şi să "finalizeze cât mai repede cel de-al nouălea pachet de sancţiuni care este aşteptat de mult timp". "Dacă noi, ucrainenii, ne suntem obosiţi, restul Europei nu are drept moral sau politic de a obosi", a apreciat ministrul de externe ucrainean, citat de France Presse.

"Capacitatea Rusiei de a produce noi rachete trebuie distrusă pentru a o împiedica să aibă resurse suplimentare pentru a ucide ucraineni, a distruge oraşele ucrainene şi sistemul energetic".

ACTUALIZARE 20.20 Statele Unite vor oferi Ucrainei un ajutor financiar de 4,5 miliarde de dolari, a anunţat secretara Trezoreriei SUA, Janet Yellen. Noul ajutor financiar american, ''combinat'' cu ajutorul militar pe care SUA îl oferă Ucrainei, este un instrument important în ''rezistenţa'' acestei ţări în faţa invaziei ruse. Asistenţa financiară a SUA pentru Ucraina ajunge astfel la 13 miliarde de dolari.

ACTUALIZARE 20.00 Oficiali din Iran și Ucraina s-au întâlnit pentru a discuta despre acuzațiile conform cărora Rusia folosește drone de atac fabricate iranian în Ucraina, potrivit unui purtător de cuvânt al Ministerului de Externe ucrainean.

ACTUALIZARE 19.30 Se duc lupte la ucraineni și ruși la capul Kinburn, în sudul Ucrainei, la extremitatea malului stâng al Niprului. Rusia a cucerit această zonă în primele zile ale invaziei sale în Ucraina. Restabilirea controlului asupra peninsulei Kinburn poate ajuta Ucraina să-i elimine pe ruşi din stânga regiunii Herson şi din Crimeea, potrivit presei ucrainene.

"Ne rămân trei localităţi de cucerit în peninsula Kinburn" înainte de a elibera în întregime regiunea Nikolaev (sud), a afirmat marţi guvernatorul regiunii.

ACTUALIZARE 19.20 Kremlinul a confirmat că nu s-a realizat niciun progres în cazul celei mai mari centrale nucleare din Europa.

Dmitry Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului: Nu a existat un progres substanţial în această privinţă şi, mai mult, ar trebui să definim ce vrem să spunem prin "zonă de securitate". La începutul (războiului, Ucraina) a cerut Rusiei să îşi retragă armele grele care nici nu erau acolo. Apoi, aparent, toată lumea a înţeles că nu existau arme grele acolo. Aşa că, vorbind despre zona de securitate, ar trebui să vorbim despre cei care bombardează centrala.

ACTUALIZARE 19.10 Un nou atac cu rachete în regiunea Zaporojie a lovit un centru de distribuire a ajutoarelor umanitare, din interiorul unei școli, potrivit presei ucrainene. Situația din jurul centralei nucleare de la Zaporojie rămâne în continuare complicată, atât Ucraina cât și Rusia acuzându-se reciproc de bombardarea instalației.

ACTUALIZARE 19.00 Gazprom va reduce din 1 decembrie cu 56,5% livrările de gaze naturale către Republica Moldova. Compania rusă acuză că numai o parte din volumul de gaze pe care-l livrează Moldovei prin conductele care traversează Ucraina ajunge efectiv în Republica Moldova.

ACTUALIZARE 18.30 "Diviziunile crescânde ameninţă pacea şi securitatea mondiale, provocând noi confruntări şi făcând cu atât mai dificilă rezolvarea vechilor conflicte", a declarat în fața jurnaliştilor Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, în cadrul unui forum al Alianţei civilizaţiilor Naţiunilor Unite (UNAOC), organizat la Fes (nord-estul Marocului), relatează Agerpres.

"O retorică periculoasă face să crească tensiunile nucleare", a avertizat Guterres, într-un moment în care Occidentul acuză Moscova că agită ameninţarea unui război atomic cu scopul de a-l descuraja să susţină Ucraina, ţară în care Rusia desfăşoară o ofensivă militară de la sfârşitul lunii februarie.

ACTUALIZARE 18.20 Avansul ucrainenilor în teritoriile cucerite de ruși cere curaj, sacrificii, dar și multă muncă. Trimișii speciali ai TVR în Ucraina, Alex Costache, Bogdan Militaru și Dorel Oancă, au întâlnit membri ai Batalionului de Tancuri din regiunea Nikolaev, unde combatanții se antrenează pentru lupte și unde se repară tancurile avariate pentru a fi trimise înapoi pe front, adesea cu muniție recuperată de la inamic.

ACTUALIZARE 18.00 Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, marţi, că, în prezent, nu există "condiţii pentru un minim de teren" pentru negocieri de pace între Rusia şi Ucraina, relatează Agerpres.

"Trebuie să spunem că, din punct de vedere politic, de această dată, nu vedem condiţii pentru o negociere între cele două părţi în viitorul apropiat, dintr-un motiv care este evident. (...) Poziţiile sunt atât de diferite şi atât de masiv îndepărtate una de alta, încât, astăzi, nu vedem condiţii pentru un minim de teren unde să se poată ajunge la un început de negociere", a afirmat Mircea Geoană.

ACTUALIZARE 17.20 Cancelarul german, Olaf Scholz: "Având în vedere evoluţia războiului şi eşecurile vizibile ale Rusiei în creştere, trebuie să fim pregătiţi pentru o escaladare". "Vom depune eforturi pentru ca economia germană, poziţia Germaniei în calitatea sa de centru de afaceri să supravieţuiască vremurilor dificile", a rezumat cancelarul german în cadrul unei conferințe susținute la Berlin.

ACTUALIZARE 17.00 Guvernul japonez a anunțat că va furniza Ucrainei generatoare și lămpi solare ca ajutor de urgență în valoare de 2,57 milioane de dolari

ACTUALIZARE 16.30 Nexta a publicat o fotografie care ilustrează unul dintre locurile din Herson unde oamenii au acces să își încarce gadgeturile și au acces la internet.

ACTUALIZARE 16.00 Reprezentanții Rusiei nu sunt invitați la Conferința de Securitate de la Munchen, potrivit comitetului de organizare.

ACTUALIZARE 15.30 Pagubele produse sistemului energetic ucrainean de bombardamentele ruseşti sunt ''colosale''. Nicio termocentrală sau hidrocentrală nu a rămas neatinsă, a estimat șeful operatorului reţelei naţionale de electricitate a Ucrainei, citat de Reuters.

Directorul executiv al Ukrenergo a avertizat că ucrainenii s-ar putea confrunta cu întreruperi îndelungate ale furnizării energiei electrice. El a dat însă asigurări că operatorul reţelei încearcă să asigure condiţiile pentru ca ucrainenii să poată rămâne în ţară peste iarnă.

ACTUALIZARE 15.10 Rusia a inaugurat marţi un nou spărgător de gheaţă cu propulsie nucleară care urmează să faciliteze exporturile de hidrocarburi ruse către Asia şi Arctica, într-o perioadă când Moscova îşi reorientează strategia energetică ca urmare a sancţiunilor occidentale.

ACTUALIZARE 14.57 Biserica Ortodoxă Rusă a calificat marţi drept "act de intimidare" percheziţiile efectuate de serviciile de securitate ucrainene la o mănăstire ortodoxă din capitala Kiev, relatează Reuters.

''La fel ca multe alte cazuri de persecuţie a credincioşilor din Ucraina începând din 2014, acest act de intimidare a credincioşilor este aproape sigur că va trece neobservat de cei care se numesc comunitatea internaţională a drepturilor omului'', a declarat Vladimir Legoida, un purtător de cuvânt al bisericii.

ACTUALIZARE 14.34 UE va oferi încă 2,5 miliarde de euro Ucrainei pentru reconstrucția țării, potrivit șefei executivului comunitar, Ursula von der Leyen.

ACTUALIZARE 14.05 Ucraina îl va convoca pe ambasadorul Ungariei pentru a-și cere scuze după ce premierul  Viktor Orbán a apărut în public purtând o eșarfă care înfățișa un teritoriu ucrainean ca parte a Ungariei, a anunțat Ministerul ucrainean de Externe.

Orbán a fost fotografiat  la un meci de fotbal purtând o eșarfă despre care ziarul Ukrainska Pravda a scris că arăta o hartă a „Ungariei Mari”, care include teritorii care acum fac parte din statele vecine Austria, Slovacia, România, Croația, Serbia și Ucraina.

 

ACTUALIZARE 13.58 Serviciile de securitate ucrainene au descins la mănăstirea Lavra Pecerska pentru a contracara acţiuni ruse de sabotaj.

ACTUALIZARE 11.55 Puțină căldură, simbolică însă, aduce în Ucraina artistul Banksy, care a desenat pe un bloc distrus un bărbat care face baie.

Tetiana Reznychenko, locuitoare din Horenka: "Pentru mine, simbolizează spălarea de toată mizeria. De mizeria Federaţiei Ruse. Nu ştiu ce am făcut să merităm asta, de ce ne urăsc ruşii? Nu le-am făcut nimic. Acest desen mă face să simt ca şi cum m-am curăţat de toată această mizerie care s-a abătut peste noi."

CITIȚI ȘI: Ucrainenii trăiesc în frig și întuneric, fără apă și fără medicamente. "Nu ştiu ce am făcut să merităm asta, de ce ne urăsc ruşii? Nu le-am făcut nimic"

ACTUALIZARE 10.49 Ucraina urmează să evacueze civili din zonele recent eliberate din regiunile Herson și Nikolaev. Locuitorii din cele două regiuni sudice au fost sfătuiți să se mute în zone mai sigure din centrul și vestul țării, pe fondul temerilor că daunele aduse infrastructurii cauzate de război sunt prea grave pentru ca oamenii să suporte iarna care vine.

ACTUALIZARE 10.28 Rusia preferă să reducă producţia de ţiţei în loc să-l vândă statelor care plafonează preţurile. Rusia nu intenţionează să livreze ţiţei sau produse petroliere statelor care implementează un plafon de preţ, a reafirmat luni vicepremierul rus Alexander Novak, transmite Bloomberg.

ACTUALIZARE 10.23 Ultimele actualizări ale ministerului britanic al Apărării arată că mass-media ruse și ucrainene au relatat un atac la un terminal petrolier din portul Novorssiysk, pe coasta Rusiei la Marea Neagră, care ar fi avut loc pe 18 noiembrie.

ACTUALIZARE 09.01 Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se va adresa în curând Parlamentului Noii Zeelande, după ce Wellington a fost de acord cu o solicitare în acest sens.  Prim-ministrul Jacinda Ardern a declarat că guvernul a fost de acord cu cererea Ambasadei Ucrainei din Canberra, care deservește ambele țări (Australia și Noua Zeelenadă), notează Guardian.

ACTUALIZARE 08.44 Rușii ar fi ars cadavre la groapa de gunoi din Herson. Locuitorii au povestit că au văzut camioane rusești sosind acolo, încărcate cu saci negri care erau apoi incendiați. Aerul se umplea atunci de un nor mare de fum și un miros terifiant de carne arsă.

ACTUALIZARE 08.07 Cel mai probabil, ucrainenii se vor confrunta cu pene de curent cel puțin până la sfârșitul lunii martie, a declarat luni seara șeful unui important furnizor de energie.  Sergey Kovalenko, șeful principalului furnizor privat de energie YASNO pentru Kiev, a declarat că muncitorii se grăbesc să finalizeze reparațiile înainte de sosirea frigului. „Aș dori ca toată lumea să înțeleagă: cel mai probabil, ucrainenii vor trăi cu pene de curent cel puțin până la sfârșitul lunii martie”, a spus Kovalenko, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

ACTUALIZARE 07.17 Centrala nucleară de la Zaporojie este încă în siguranță, în ciuda luptelor grele din apropierea acesteia. Experții care au vizitat-o la sfârșitul săptămânii spun că sistemele de siguranță sunt funcționale. Directorul Agenției Internaționale Atomice atrage atenția că situația s-ar putea schimba dacă luptele vor continua cu aceeași intensitate în proximitatea centralei.

Evenimentele ultimelor 24 de ore:

  • Rusia s-a dedat la "crime de război sistemice" oriunde a desfăşurat trupe în Ucraina, a acuzat luni ambasadoarea americană responsabilă de justiţia penală internaţională, Beth Van Schaack, declarându-se încrezătoare că responsabilii ruşi vor fi în cele din urmă aduşi în faţa justiţiei.
  • Sistemul de sănătate al Ucrainei „se confruntă cu cele mai întunecate zile ale războiului de până acum”, semnalează OMS. Organizația Mondială a Sănătății a cerut un „coridor de sănătate umanitară”.Viețile a milioane de oameni vor fi amenințate în Ucraina în această iarnă, avertizează organizația.
  • Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat că iarna care vine va ameninţa viaţa a milioane de ucraineni, după ce bombardamentele rusești au devastat infrastructura energetică a ţării. Mai mult, oamenii nu au acces la medicamente, iar sute de spitale au fost avariate în timpul luptelor.
  • Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a făcut apel la membrii NATO să garanteze protecția centralelor nucleare din țara sa împotriva "sabotajului rusesc".
  • Autoritățile ucrainene urmează să evacueze civili din zonele recent eliberate din regiunile Herson și Nikolaev. Sun temeri că daunele aduse de război infrastructurii sunt prea grave pentru ca oamenii să poată depăși cu bine iarna. Guvernul va oferi transport, cazare și îngrijire medicală.
  • Convorbire telefonică Macron-Zelenski. Emmanuel Macron a condamnat noile bombardamente asupra centralei nucleare Zaporojie. Volodimir Zelenski a scris pe Twitter că în discuția cu Macron „a subliniat necesitatea demilitarizării” centralei nucleare Zaporojie.
Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 6°C 6°C
IASI 4°C 5°C
CLUJ 2°C 4°C
CONSTANTA 4°C 5°C
CRAIOVA 7°C 8°C
BRASOV 0°C 1°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI