Război în Ucraina, ziua 254 | Civilii sunt sfătuiți să plece cât mai repede din Herson. Interdicție de circulație anunțată de ruși, negată ulterior. Putin îi trimite la război pe cei condamnați pentru infracțiuni grave

Război în Ucraina
Război în Ucraina
4 noiembrie 2022, 07:28

Ce vor să facă rușii în Herson?

Este o întrebare pe buzele tuturor, după ce mai mulți oficiali pro-ruși din această provincie de pe Nipru, ocupată și ilegal anexată de ruși, au sugerat că trupele Moscovei s-ar retrage.

VEZI și UPDATE Rușii revin și nu mai decretează interdicție permanentă de circulație în Herson

De pe clădirile din capitală au dispărut steagurile rusești, iar populația e evacuată pe malul celălalt al Niprului.

Retragerea din acest punct strategic, pe fondul ofensivei ucrainene, ar fi o lovitură umilitoare pentru Moscova.

În Ucraina vor ajunge în curând pușcăriași ruși. Vladimir Putin a semnat un decret prin care pot fi mobilizați cei condamnați pentru infracțiuni grave, cu excepția rușilor vinovați de spionaj, pedofilie sau terorism.

REPERELE ZILEI

ACTUALIZARE Consilierul pentru securitate al președintelui Joe Biden a ajuns la Kiev: El a afirmat că Ucraina este ”într-un moment critic” și că există o ”nevoie acută” de apărare antiaeriană

ACTUALIZARE G7 a înființat un „mecanism de coordonare” pentru a ajuta Ucraina să își repare infrastructurile avariate de Rusia.

ACTUALIZARE Parlamentul Bulgariei a dat undă verde pentru o nouă comandă de avioane F-16 produse de Lockheed Martin și livrabile în 2027.

ACTUALIZARE Președintele Chinei, Xi Jinping, a transmis un avertisment public omologului său rus, Vladimir Putin, căruia i-a cerut să nu folosească arme nucleare în Ucraina.

ACTUALIZARE Pentagonul și marii producători de armament vor discuta despre problemele cu lanțurile de aprovizionare și forța de muncă. „Am auzit despre îngrijorările industriei şi le împărtăşim”.

ACTUALIZARE Vladimir Putin a declarat vineri că „cele mai periculoase acțiuni” au loc în Herson, și le cere  oamenilor să plece.

Vladimir Putin a declarat vineri că civilii din regiunea ucraineană Herson trebuie scoși din zona de conflict, a informat agenția de presă de stat RIA, potrivit The Gurdian și Nexta.

Rusia a anexat ilegal regiunea de la Ucraina în septembrie, iar forțele ucrainene au lansat de atunci o contraofensivă de lungă durată pentru a prelua controlul.

Citând o întâlnire pe care Putin a avut-o cu activiștii pro-Kremlin, RIA spune că președintele rus a spus: „Acum, desigur, cei care locuiesc în Herson ar trebui scoși din zona celor mai periculoase acțiuni, pentru că populația civilă nu ar trebui să sufere”.

ACTUALIZARE Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că a convenit cu omologul său rus, Vladimir Putin, că cerealele trimise în cadrul acordului de export la Marea Neagră ar trebui să ajungă gratuit în țările sărace africane.

„În apelul meu cu Vladimir Putin, el a spus „Să trimitem aceste cereale în țări precum Djibouti, Somalia și Sudanul gratuit” – și am fost de acord”, a spus Erdogan într-un discurs adresat oamenilor de afaceri la Istanbul, potrivit The Guardian.

ACTUALIZARE Rusia a efectuat joi un test reuşit al rachetei sale balistice Bulava, care a fost lansată din apele Mării Albe de submarinul cu propulsie nucleară „Generalisim Suvorov” din imersiune, ce urmează să intre în curând în serviciul marinei ruse, a anunţat Ministerul rus al Apărării, citat de EFE şi Reuters.

ACTUALIZARE Armata Rusă s-ar putea retrage din Herson anunţul a fost făcut de un oficial din Administraţia instalată de Moscova în oraşul de pe Nipru. Civilii sunt sfătuiţi să plece cât mai repede din Herson. Dacă ruşii se retrag, va fi un semn clar că Armata Federaţiei Ruse are probleme mari în războiul împotriva Ucrainei.

Deocamdată, Kremlinul nu a făcut niciun comentariu legat de Herson, iar guvernul de la Kiev și analiștii militari occidentali sunt prudenți. Ar putea fi o capcană întinsă de ruși pentru a i atrage pe militarii ucraineni.

ACTUALIZARE Oleksandr Starukh, guvernatorul Ucrainei Zaporojie, a postat pe Telegram că aseară rachetele rusești S-300 au lovit zone populate.

În urma impactului uneia dintre rachete, a spus el, „o conductă de gaz a fost avariată într-o zonă deschisă. A izbucnit un incendiu, care a fost stins de salvatorii noștri”.

El nu a raportat victime în urma incidentului, care nu a fost verificat independent. Zaporojie este una dintre regiunile Ucrainei ocupate pe care Federația Rusă a pretins că o anexează, transmite The Guardian.

ACTUALIZARE Nouă drone Shahed-136 de fabricație iraniană au fost doborâte aseară, potrivit armatei ucrainene.

„Forțele noastre de apărare aeriană au doborât 3 UAV ‘Shahed-136’”, se arată în cel mai recent raport al personalului general al forțelor armate al Ucrainei, transmite The Guardian.

ACTUALIZARE Rusia a triplat intensitatea atacurilor asupra anumitor sectoare ale frontului, a transmis generalul ucrainean Valeri Fedorovîci Zalujnîi.

„Inamicul a triplat intensitatea ostilităţilor în anumite sectoare ale frontului – până la 80 de atacuri zilnic. Datorită curajului soldaţilor noştri, ţinem linia”, a spus Zalujnîi.

ACTUALIZARE Din cauza moralului scăzut și a reticenței de a lupta a soldaților, forțele ruse au început să înființeze unități care amenință să-și împuște propriii soldați în retragere, potrivit Ministerului Apărării din Marea Britanie.

Un raport de informații publicat în această dimineață a descris aceste unități rusești drept „trupe de barieră” sau „unități de blocare” folosite pentru a forța ofensive. Raportul spune: Recent, generalii ruși au cerut comandanților lor să folosească arme împotriva dezertorilor, inclusiv uciderea soldaților care nu se supun, după ce le-a fost dat un avertisment. Generalii vor să mențină pozițiile defensive până la moarte.

• Aproape 4,5 milioane de locuitori au rămas fără electricitate în noaptea de joi spre vineri din cauza atacurilor forţelor ruse împotriva infrastructurii Ucrainei, preşedintele Volodimir Zelenski denunţând o „teroare energetică”, transmite AFP.

Numai în această seară, aproximativ 4,5 milioane de consumatori au fost temporar deconectaţi” în Kiev şi în alte zece regiuni din ţară, a subliniat preşedintele Zelenski în discursul său de seară.

Ruşii „nu pot învinge Ucraina pe câmpul de luptă, de aceea încearcă să ne zdrobească poporul” prin „teroarea energetică”, a acuzat el.

•  Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunţat joi că nu a găsit niciun indiciu de activitate nucleară nedeclarată în trei locuri din Ucraina pe care le-a inspectat la cererea Kievului ca răspuns la acuzaţiile Rusiei că se lucrează la o „bombă murdară”, informează Reuters.

Moscova a acuzat în repetate rânduri, fără a prezenta dovezi, că Ucraina plănuieşte să folosească o astfel de bombă – un dispozitiv exploziv convenţional înfăşurat în material radioactiv destinat a fi diseminat sub formă de praf în momentul exploziei – susţinând că institute ucrainene conexe industriei nucleare au fost implicată în pregătiri. Guvernul Ucrainei neagă acuzaţia.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat concluzia AIEA, spunând într-o intervenţie video că „singurele lucruri murdare din regiunea noastră în acest moment sunt capetele celor din la Moscova care, din păcate, au preluat controlul asupra statului rus şi terorizează Ucraina şi întreaga lume”.

Unii oficiali ucraineni şi occidentali consideră că Moscova a adus această acuzaţie pentru a-şi crea o acoperire cu scopul de a detona propria „bombă murdară” şi a da vina pe Kiev.

„În ultimele zile, inspectorii au reuşit să desfăşoare toate activităţile pe care AIEA plănuise să le desfăşoare şi au primit acces neîngrădit” la obiectivele vizitate, a declarat într-un comunicat AIEA.

Iranul vrea să livreze Rusiei rachete balistice, dar şi sute de noi drone kamikaze, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la Istanbul. Ar fi vorba despre rachete balistice sol-sol. Stoltenberg a avertizat Teheranul să nu ajute Rusia în acest război ilegal

„Vedem că Iranul oferă drone şi ia în considerare livrări de rachete balistice către Rusia”, a declarat Jens Stoltenberg.”Este inacceptabil. Nicio ţară nu ar trebui să ofere sprijin Moscovei în acest război ilegitim”, a adăugat secretarul general al NATO.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite