Război în Ucraina, ziua 188 | Podurile de lângă Herson, bombardate de forțele ucrainene

Comandamentul Operațional de Sud a anunțat marți că artileria ucraineană a lovit din nou podurile auto și feroviare Antonivsky, precum și podul Darivskyi din apropierea Hersonului ocupat de ruși, „pentru a confirma starea lor inoperabilă”, transmite Kyiv Independent.

30 August 2022, 07:43 (actualizat 30 August 2022, 22:16) Știrile TVR |
Razboi in Ucraina
Razboi in Ucraina
Ivan Safronov
Război în Ucraina
Drona
Odesa, centru istoric

ACTUALIZARE 21.00 Autorităţile din Ucraina au anunţat marţi decizia de a solicita înscrierea pe lista patrimoniului mondial a centrului istoric din Odesa, renumit pentru arhitectura sa, dar care a fost deja "afectat de bombardamente" şi care "este situat doar la câteva zeci de kilometri de linia frontului" cu armata rusă, potrivit unui comunicat publicat de UNESCO, informează AFP.

Ministrul ucrainean al Culturii şi Informaţiei, Oleksandr Tkacenko, a fost primit marţi de directorul general al UNESCO, Audrey Azoulay, la sediul general din Paris al acestei organizaţii şi a anunţat că Ucraina va cere această înscriere a centrului istoric din Odesa, care este deja "recunoscut şi clasat la nivel naţional""Odesa este în pericol în acest moment; constatăm bombardamente frecvente", a declarat el pentru AFP. "Dacă închideţi ochii şi vă imaginaţi cartiere din Paris, Nisa şi Marsilia, atunci vă puteţi imagina şi Odesa, care este un oraş costier şi a cărui arhitectură este majoritar originară din Franţa şi Italia. Planul centrului istoric este cu adevărat unic şi foarte european, cu numeroase bulevarde înconjurate de arbori şi numeroase monumente care omagiază istoria Ucrainei", a continuat ministrul Culturii din această ţară.

(w620) Odesa, cen

Odesa, un oraş portuar la Marea Neagră, celebru mai ales pentru scările sale monumentale, este şi un port strategic în actualul conflict armat, fiind bombardat de mai multe ori de forţele militare ruse.

"Pe 24 iulie 2022, o parte din marele acoperiş din sticlă şi din ferestrele Muzeului de Arte Frumoase, inaugurat în 1899, a fost distrusă", a subliniat în acelaşi comunicat Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO).

"UNESCO a mobilizat deja experţi internaţionali care furnizează un sprijin tehnic Ucrainei pentru ca această candidatură să fie examinată de urgenţă de statele membre în Comitetul patrimoniului mondial, în vederea unei înscrieri pe lista patrimoniul mondial şi pe Lista patrimoniului mondial în pericol", au adăugat reprezentanţii UNESCO.

"De asemenea, se va recomanda Comitetului patrimoniului mondial să înscrie siturile de patrimoniu mondial din Kiev şi Liov, care sunt şi ele ameninţate, pe lista patrimoniului mondial în pericol", precizează acelaşi comunicat.

Înscrierea pe lista patrimoniului mondial "va permite probabil evitarea bombardamentelor suplimentare asupra Odesei", a declarat ministrul Oleksandr Tkacenko. "Este un gest important şi o recunoaştere a importanţei pe care o are centrul istoric din Odesa", care face parte "nu doar din patrimoniul ucrainean, ci şi din patrimoniul lumii", a adăugat oficialul ucrainean.

Audrey Azoulay a anunţat că UNESCO îşi va consolida dispozitivul de sprijin din Odesa, mai ales "finanţarea operaţiunilor de reparare a pagubelor provocate de la începutul războiului asupra Muzeului de Arte Frumoase şi Muzeului de Artă Modernă", va spori "sprijinul pentru digitalizarea a cel puţin 1.000 de opere de artă prezente la Odesa, precum şi pentru fondul de documentare a Arhivelor de Stat din Odesa", odată cu livrări de noi echipamente pentru protecţia in situ a bunurilor culturale.

În virtutea mandatului său, UNESCO a adoptat măsuri de urgenţă în Ucraina şi a mobilizat "aproape 7 milioane de dolari, a furnizat ajutoare în natură şi a pus la dispoziţia autorităţilor locale o parte dintre experţii săi cu scopul de a-i consilia pe profesioniştii aflaţi la faţa locului", precizează comunicatul publicat de această organizaţie.

 

ACTUALIZARE 20.00 Multe dintre dronele trimise Rusiei de Iran sunt defecte, afirmă SUA

(w620) Drona

ACTUALIZARE 19.30 Administrația Biden a ajutat armata ucraineană să se pregătească pentru contraofensiva în curs de desfășurare în Herson, îndeplinind cereri specifice de arme, a spus un oficial al administrației, citat de CNN.

Ucraina a cerut Statelor Unite arme adecvate în mod special contraofensivei lor de sud planificate în lunile care au precedat lansarea săptămâna aceasta, a spus oficialul american.

ACTUALIZARE 19.00 Armata ucraineană avansează spre Herson. Capitala de provincie a fost lovită de peste 100 de proiectile

ACTUALIZARE 18.00 Miniştrii apărării din Uniunea Europeană au ajuns la un acord pentru a începe demersurile necesare pentru crearea unei misiuni de asistenţă militară pentru Ucraina, a afirmat marţi Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Josep Borrell, potrivit Reuters.

"Sunt în pregătire multe iniţiative de instruire, însă nevoile sunt enorme şi trebuie să asigurăm coerenţa acestor eforturi", a declarat Borrell presei după o reuniune a miniştrilor europeni ai apărării la Praga, Cehia deţinând preşedinţia semestrială a Consiliului UE. "Pot spun că toate statele membre sunt de acord în mod clar asupra acestui lucru şi asupra începerii demersurilor necesare pentru a defini parametrii pentru o misiune de asistenţă militară pentru Ucraina", a mai spus şeful diplomaţiei europene.

Săptămâna trecută, Borrell a precizat că Uniunea Europeană "desfăşoară misiuni de antrenament militar pe lângă armatele ţărilor cu care cooperează". ''Un război care durează şi care pare că urmează să dureze necesită un efort nu doar în termeni de furnizare de echipament, dar şi de antrenament şi asistenţă pentru organizarea armatei'', a subliniat el atunci.

La 24 februarie, Rusia a declanşat o agresiune militară nejustificată şi neprovocată împotriva Ucrainei. Moscova susţine că este vorba despre o ''operaţiune militară specială de denazificare'' a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.

Pentru a se putea apăra, Ucraina se bazează în prezent mai ales pe livrările de armament greu dinspre Occident.

ACTUALIZARE 17.30 „Inamicul încearcă să strângă rezerve de pe malul stâng”, a declarat marți Natalia Humeniuk, purtătorul de cuvânt al Comandamentului Operațional Sud al armatei ucrainene. Acest lucru s-a dovedit imposibil, a adăugat ea, „pentru că am lucrat cu atenție și precizie la aceste poduri: sunt principalele artere de transport peste Nipro, au devenit impracticabile pentru utilaje grele”, a mai adăugat Humeniuk.

ACTUALIZARE 17.00 Oficialii ucraineni susțin că deteriorarea podurilor peste râul Nipro din regiunea Herson înseamnă că forțele ruse nu pot traversa râul pentru a ajuta unitățile de pe linia frontului mai la nord, potrivit CNN.

Regiunea Herson, din sudul Ucrainei, s-a confruntat marți cu o întrerupere parțială a curentului, au declarat agențiile de presă de stat ruse, citate de oficiali pro-ruși, transmite The Guardian. Anunțul vine după ce forțele ucrainene și-au lansat contraofensiva mult așteptată pentru a recupera regiunea ocupată de ruși.

ACTUALIZARE 16.20 Parchetul rus a cerut marţi condamnarea la 24 ani de închisoare pentru jurnalistul de investigaţie pe probleme militare Ivan Safronov, acuzat de înaltă trădare şi spionaj în beneficiul Republicii Cehe, el fiind încarcerat din 2020, relatează AFP, EFE şi Reuters.

"Reprezentantul parchetului a cerut recunoaşterea lui Safronov drept culpabil de înaltă trădare, şi aplicarea unei pedepse de 24 de ani de privare de libertate într-o colonie penitenciară cu regim sever", a indicat tribunalul municipal din Moscova, citat de agenţia de stat TASS, după o audiere cu uşile închise.

(w620) Ivan Safro

Safronov a acoperit tematica militară pentru ziarele Vedomosti şi Kommersant înainte de a deveni consilier al şefului Roscosmos, Dmitri Rogozin, cu două luni înainte de arestarea sa în iulie 2020, notează Reuters.

Expert recunoscut în probleme militare, Safronov, în vârstă de 32 de ani, a fost arestat în iulie 2020, într-un context de presiune crescândă împotriva presei independente în Rusia.

Arestarea sa a fost denunţată de foştii săi colegi, care au calificat-o drept răzbunare pentru articolele sale în care evoca eşecuri sau incidente jenante în armata rusă.

Din aprilie, jurnalistul este judecat cu uşile închise, dat fiind că este un proces pentru spionaj şi trădare. În deschiderea procesului, el şi-a susţinut nevinovăţia, denunţând un "cinism extrem" din partea justiţiei.

Safronov neagă acuzaţiile că ar fi transmis secrete militare Republicii Cehe, ţară membră a NATO, despre vânzările de arme ruseşti în Orientul Mijlociu şi Africa, în timp ce activa ca jurnalist în 2017, calificându-le drept o "parodie absolută a justiţiei şi a bunului simţ".

Verdictul în cazul său ar urma să fie dat cât de curând.

Safronov a spus că anchetatorii au subliniat relaţia sa cu un jurnalist ceh, pe care l-a întâlnit la Moscova în 2010 şi care mai târziu a creat un site web la care Safronov a spus că a contribuit prin utilizarea unor informaţii bazate în întregime pe surse deschise.

Potrivit Serviciului Federal de Securitate FSB, el este suspectat că ar fi "transmis secrete de stat despre cooperarea militară şi tehnică, apărarea şi securitatea Rusiei" unui "serviciu de informaţii dintr-o ţară NATO".

Publicaţia independentă rusă de investigaţii 'Proiekt', care şi-a transferat redacţia în Occident după invazia rusă în Ucraina, a studiat documentele în cazul jurnalistului Ivan Safronov şi a ajuns la concluzia că majoritatea argumentelor anchetei sunt nefondate, iar aproape toate informaţiile 'secrete' pe care Safronov le-ar fi transmis unor pretinşi agenţi ai unor servicii de informaţii occidentale pot fi citite liber pe internet.

Încarcerarea lui Safronov a înfiorat peisajul mediatic din Rusia, unde controlul era deja strict şi a fost înăsprit şi mai mult după ce Moscova a invadat Ucraina în februarie.

Kremlinul a asigurat că arestarea lui Safronov nu are "nicio legătură cu activitatea sa jurnalistică", remarcă AFP.

Echipele redacţionale ale unor media independente precum publicaţia Novaia Gazeta sau postul de televiziune Dojd au preferat să plece din Rusia pentru a-şi putea desfăşura activitatea profesională în străinătate tot pentru publicul rus.

 

ACTUALIZARE 16.00 Comisia Europeană a anunțat că va dona Ucrainei 5,5 milioane de tablete de iodură de potasiu, pe fondul temerilor că luptele în zona centralei nucleare Zaporojie, ocupată de Rusia, ar putea duce la o catastrofă nucleară, transmite The Guardian. Comisia a declarat că a primit o cerere de la guvernul ucrainean pentru tablete de iodură de potasiu „ca măsură preventivă de siguranță” pentru a crește nivelul de protecție în jurul centralei nucleare. Comprimatele vor putea fi folosite „în scenarii limitate pentru a evita ca iodul radioactiv inhalat sau înghițit să fie absorbit de tiroida”, a spus comisia.

ACTUALIZARE Kremlinul a insistat că așa-numita „operațiune militară specială” din Ucraina va continua, în ciuda veștii că trupele Kievului au lansat o contraofensivă mult așteptată în sudul țării.

La întâlnirea cu reporterii, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a fost rugat să răspundă comentariilor lui Volodymyr Zelenskii conform cărora trupele ruse ar trebui să fugă după ce armata sa ar fi străpuns marți câteva dintre apărările lor.

”Operaţiunea militară specială continuă, continuă metodic şi în coordonare cu planurile actuale. Toate obiectivele vor fi îndeplinite.”

Flotă de rachete false pentru a păcăli forțele ruse

ACTUALIZARE Potrivit rapoartelor, Ucraina a desfășurat o flotă de rachete false pentru a păcăli forțele ruse să risipească rachete scumpe cu rază lungă de acțiune pe ținte inutile.

Momeliile sunt făcute din lemn, dar arată ca sisteme avansate de lansatoare de rachete furnizate de SUA atunci când sunt observate de dronele rusești, relatează Washington Post.

ACTUALIZARE Un total de 61 de nave care transportă aproximativ 1,5 milioane de tone de cereale au părăsit Ucraina, după intrarea în vigoare, în 22 iulie, a acordului care a permis deblocarea porturilor ucrainene, a anunţat marţi Ministerul Infrastructurii de la Kiev, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Statele  UE au păreri împărțite în privința interzicerii vizelor pentru Rusia

ACTUALIZARE Miniştrii de Externe ai Uniunii Europene se reunesc, astăzi şi mâine, la Praga, în cadrul unui Summit informal, organizat de preşedinţia cehă a Consiliului European. Principalul punct pe agendă îl reprezintă suspendarea vizelor pentru cetăţenii ruşi.

Statele membre ale UE au păreri împărțite în privința interzicerii vizelor pentru Rusia. Germania și Franța au emis un avertisment comun împotriva interzicerii vizelor turistice pentru ruși, spunând că un astfel de pas ar fi contraproductiv.

Și înaltul reprezentant pentru politică externă a Uniunii a declarat că nu este deloc în favoarea unei ruperi a relaţiei cu tot poporul rus.

Gazprom a informat Engie că își reduce livrările de gaze către Franța

ACTUALIZARE Compania rusă Gazprom a informat Engie că își reduce livrările de gaze, începând de astăzi, din cauza unui dezacord între părți cu privire la contracte, adăugându-se la preocupările legate de aprovizionarea cu energie, a declarat compania de utilități franceză.

Cu toate acestea, un oficial al ministerului francez al energiei a spus că mișcarea Gazprom de a-și reduce în continuare livrările de gaz către Engie nu pune în pericol securitatea aprovizionării cu energie a Franței.

ACTUALIZARE Rusia a fentat colapsul, dar declinul economic a început - analiză CNN

ACTUALIZARE Fost comandant NATO: Putin poate fi presat ca să-și retragă trupele din centrala nucleară Zaporojie

ACTUALIZARE Miza centralei de la Zaporojie. Subiectul a fost comentat la TVR Info de Valentin Naumescu, profesor relații internaționale, Universitatea Babeş Bolyai, Cluj.

ACTUALIZARE Bătălia pentru Herson. Mărturii îngrozitoare ale celor scăpați de sub ocupația rusă din regiune

Borrell: Ucraina are nevoie de sprijinul nostru şi noi vom continua să-i acordăm sprijin

ACTUALIZARE Miniştrii apărării ai ţărilor din Uniunea Europeană (UE) sunt hotărâţi să deschidă, în timpul unei reuniuni la Praga, calea pentru organizarea unei misiuni europene de antrenament pentru forţele militare ucrainene, a anunţat marţi şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, informează Reuters.

"Situaţia pe teren continuă să fie foarte rea. Ucraina are nevoie de sprijinul nostru şi noi vom continua să-i acordăm sprijin", a spus Borrell în faţa jurnaliştilor, la sosirea pentru discuţiile ce vor avea loc la Praga.

Inspectorii Agenției Internaționale pentru Energie Atomică au ajuns în Ucraina

ACTUALIZARE Inspectorii Agenției Internaționale pentru Energie Atomică au ajuns în Ucraina. O serie de fotografii îi arata pe membrii misiunii, în frunte cu directorul agenției ONU într-o locație necunoscută pe teritoriul Ucrainei. Ei urmează să ajungă în la centrala nucelara de la Zaporojie spre sfârșitul săptămânii. Inspecția, agreata de Kiev și Moscova, a fost salutata și de purtătorul de cuvânt al Kremlinului care a spus că va susține misiunea cu orice mijloace. El a cerut comunității internaționale să preseze Ucraina să înceteze acțiunile militare în zona centralei. Ieri oficialii rusi au acuzat armata ucraineană că tras cu o rachetă care a avariat acoperișul centralei. Reactoarele nu au fost afectate și nu s-a înregistrat o creștere a nivelului de radiații.

ACTUALIZARE Firma rusească de cercetare de piaţă - Sovecon - şi-a majorat estimările privind exporturile de grâu ale Rusiei în sezonul iulie 2022 - iunie 2023 cu 200.000 tone, la 43,1 milioane de tone, transmite Reuters.

ACTUALIZARE Rusia încearcă să găsească mai mulți soldați cu care să lupte în Ucraina și și-a extins eforturile de recrutare prin eliminarea limitei superioare de vârstă și prin recrutări din închisori.

Mulți dintre acești noi recruți au fost observați ca fiind mai în vârstă, inapți și prost pregătiți”, a spus un oficial al Pentagonului jurnaliştilor luni, potrivit The Guardian.

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a decretat săptămâna trecută că armata sa va crește cu aproximativ 10%, începând cu ianuarie anul viitor.

Zelenski: Este timpul ca armata rusă să fugă

ACTUALIZARE  Preşedintele Volodimir Zelenski a transmis trupelor ruse: „Dacă vor să supravieţuiască, este timpul ca armata rusă să fugă”, scrie The Guardian.

În discursul de luni seara, Zelenski nu a abordat contraofensiva în mod specific, ci a spus: „Ocupanţii ar trebui să ştie: îi vom alunga de la graniţă. Până la graniţa noastră, a cărei linie nu s-a schimbat. Mergeţi acasă”.

Cei care s-au predat vor fi trataţi conform Convenţiilor de la Geneva, a spus el, adăugând: „Dacă nu mă ascultă, vor avea de-a face cu apărătorii noştri, care nu se vor opri până nu vor elibera tot ce aparţine Ucrainei”.

Contraofensiva ucraineană pentru recuperarea Hersonului ocupat

ACTUALIZARE Armata ucraineană a anunțat că dat startul contraofensivei pentru recuperarea sudului țării cu acțiuni în special în regiunea Herson. În ultimele săptămâni forțele ucrainene au distrus cel puțin 10 depozite de muniție ale armatei ruse grație armamentului modern furnizat de occidentali. Astăzi, Suedia a anunțat noi ajutoare pentru Ucraina.

Magdalena Anderson, prim-ministrul Suediei: Graniţele nu trebuie niciodată schimbate prin forţă sau război şi este datoria şi onoarea noastră să fim alături de Ucraina. De aceea guvernul meu a aprobat un nou pachet de susţinere pentru Ucraina în valoare de 1 miliard de coroane suedeze, adică aproximativ 100 de milioane de dolari americani.

Jumătate din acești bani sunt sub forma unui ajutor militar, restul fiind destinați susținerii economiei ucrainene și eforturilor de reconstrucție. Un apel în acest sens a făcut și președintele Zelensky care s-a adresat luni unui forum al oamenilor de afaceri francezi.

Volodimir Zelenski, preşedintele Ucraine: Este important să reconstruim Ucraina după acest război,iar pacea în teritoriile ucrainene va garanta securitate şi renaştere. Libertatea poate învinge teroarea.De aceea mă adresez vouă şi vă cer să oferiţi mii de contracte şi mii de locuri de muncă. Avem nevoie de participarea voastră pentru reconstrucţia post-conflict.

Între timp și Germaia a anunțat prin cancelarul Olaf Scholz ca va trimite mai multe arme Ucrainei în săptămânile viitoare pentru a ajuta la consolidarea artileriei și sistemelor de apărare antiaeriană ale Kievului.

Cele mai importante evenimente ale ultimelor ore

•Forțele de la Kiev au spart apărarea rusă în mai multe sectoare ale frontului în apropierea orașului Herson, a susținut un consilier principal al lui Zelenski. Oleksiy Arestovici a spus că forțele ucrainene bombardează și feriboturile din regiunea Herson pe care Moscova le folosește pentru a furniza teritoriul ocupat de ruși de pe malul de vest al râului Nipru. O sursă militară ucraineană separată a declarat pentru CNN că forțele sale au luat înapoi patru sate din apropierea orașului Herson după ce au spart linia frontului în trei locuri, „ținta” principală fiind Herson. Operațiunea a început cu bombardarea puternică a pozițiilor rusești și a spatelui, forțându-le să fugă, a spus sursa citată.

• Un raid cu rachete ucrainene a lăsat orașul ocupat de ruși Nova Kakhovka din regiunea Herson fără apă sau energie electrică, au declarat oficiali ai autorității locale numite de Rusia pentru agenția de presă rusă RIA. Orașul se află chiar la est de orașul Herson.

• O echipă de inspectori ai ONU a sosit luni seară la Kiev, în drum spre centrala nucleară Zaporizhzhia din sudul Ucrainei. Șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a declarat că echipa va vizita centrala de miercuri până sâmbătă.

• Kremlinul a spus că misiunea AIEA este „necesară”, dar a exclus eliberarea locului. Ministrul de externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, a declarat că Ucraina se așteaptă ca delegația AIEA să „declare faptele” cu privire la încălcarea tuturor protocoalelor de securitate nucleară, adăugând că Rusia „pune nu numai Ucraina, ci și întreaga lume în pericol privind un posibil  accident nuclear.”.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CRAWL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 2°C 2°C
IASI 0°C 0°C
CLUJ -2°C -2°C
CONSTANTA 1°C 0°C
CRAIOVA 1°C 0°C
BRASOV -5°C -5°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI