Război în Ucraina | Ruşii au bombardat un spital şi un mall din Herson. O dronă maritimă ucraineană a lovit un petrolier rusesc. În Arabia Saudită se negociază un acord de pace

5 august 2023, 19:31

O dronă maritimă ucraineană încărcată cu 450 de kilograme de explozibil a lovit un petrolier rusesc. Atacul asupra vasului încărcat cu combustibil pentru armata rusă a avut loc în strâmtoarea Kerci, dintre Crimeea şi Rusia.

Este cea de a doua lovitură a ucrainenilor, în două zile, asupra unei nave ruseşti, după cea din Novorosiisk, de vineri.

Potrivit Ministerului rus al Apărării, nu au existat victime, însă podul care leagă Rusia de Crimeea a fost închis timp de câteva ore.

Pe de altă parte, într-o filmare dată publicităţii de armata ucraineană se arată cum este lovit un sistem rusesc de observaţie din regiunea Herson.

La rândul lor, ruşii au bombardat un spital şi un mall din Herson. Nu au existat victime, însă pagubele materiale sunt imense.

Alla Malytska, director general al spitalului Bombardat: A fost un bombardament care a distrus departamentul de psihologie al spitalului. De data aceasta nu au fost victime, slavă Domnului, toată lumea era înăuntru. Dar pagubele dupa acest atac sunt uriaşe. În total, avem peste 400 de ferestre sparte.

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, îşi continuă inspecţia pe frontul din Ucraina. Şoigu s-a întâlnit cu militarii şi i-a decorat pe câţiva dintre ei.

Între timp, situaţia din apropierea aşa zisului coridor Suwalki, rămâne tensionată. Pentru locuitorii din Lituania, chiar dacă invadarea Ucrainei de către Rusia este un motiv de nelinişte, prezentă trupelor NATO în apropiere le garantează securitatea de care au nevoie.

Coridorul Suwalki, care reprezintă frontiera comună a Lituaniei cu Polonia, însă şi zona vecină cu exclava rusă Kaliningrad şi Belarus este considerat un punct strategic important pentru NATO.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite