Dacă Ucraina încearcă să recupereze Crimeea, Rusia va avea motive suficiente de a folosi armele nucleare, a declarat vice-preşedintele Consiliului de securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev. Au avut loc noi bombardamente ale ruşilor în Doneţk, inclusiv asupra unui aşa numit centru de invincibilitate. Cel puţin 7 oameni au murit şi mai mulţi au fost răniţi. Preşedintele Zelenski a avertizat că dacă nu va primi mai repede armament şi muniţie, războiul ar putea dura ani de zile.
O rachetă rusească a lovit un centru de invincibilitate la Kostiantinivka, localitatea aflată la 20 de km de Bahmut, epicentrul luptelor cu forţele ruse de mai multe luni. Era un refugiu unde civilii aveau acces la încălzire, apă, electricitate şi alte servicii de bază.
Unii fuseseră evacuaţi din Bahmut, găsindu-şi sfârşitul aici, în urma atacului.
Potrivit procuraturii ucrainene, un proiectil de la un sistem antiaerian rusesc S 300 a lovit clădirea unde se afla centrul, iar un alt proiectil a căzut în apropiere.
O echipă BBC a ajuns până la ceea ce se numeşte linia zero a frontului în Bahmut, alături de trupe ucrainene. Au filmat câteva ore în terenul celor mai dure lupte.
În sudul regiunii Doneţk, ucrainenii, dotaţi cu armament modern, rămân pe poziţie, în nord, au pierdut teren.
Între timp, Moscova a reactivat retorica nucleară, după ce britanicii au anunţat că trimit Ucrainei muniţii cu uraniu sărăcit, eficiente împotriva blindajului tancurilor.
Dmitri Medvedev, vicepreşedintele Consiliului rus de securitate, susţine că încercările Ucrainei de a recupera peninsula Crimeea, ar putea duce la folosirea armei nucleare.
Ministerul rus al Apărării a declarat ca forţele sale au distrus un hangar care adăpostea drone aparţinând trupelor ucrainene în regiunea Odesa din sud vestul ţării.